Odată, cuviosul Macarie egipteanul mergând spre muntele Nitriei cu un ucenic al său, i-a spus să meargă mai înaintea lui, — el rămânând să se roage.
Mergând ucenicul, l-a întâmpinat un popă idolesc, care purta în spate un lemn greu.
Ucenicul i-a spus:
-Unde mergi diavole?
Atunci popa idolesc lăsând lemnul jos, l-a bătut aşa de tare, că ucenicul abia mai sufla. Pe urmă, luându-şi iar lemnul în spinare, a fugit în grabă din acel loc.
Pe când mergea, a întâlnit pe cuviosul Macarie, care i-a zis:
-Mântuieşte-te, iubitorule de osteneală. Omul, oprindu-se şi mirându-se, i-a răspuns:
-Ce lucru bun vezi la mine de-mi urezi asemenea cuvinte?
-Te văd ostenindu-te…
Atunci popa idolesc a zis cu dulceaţă:
-Un alt monah m-a ocărât, şi eu l-am bătut, — iar cuvintele tale m-au mângâiat, căci se vede că eşti omul lui Dumnezeu… — şi căzând la picioarele sfântului, a mai zis:
-Nu mă voi lăsa de tine, părinte, până nu mă vei face creştin şi monah.
Merseră atunci la fratele care zăcea bătut şi ridicându-l, au plecat cu toţii la muntele Nitriei, unde popa idolesc a primit botezul şi s-a făcut monah. Iar dimpreună cu el, mulţi elini au primit şi ei botezul.
Atunci cuviosul Macarie a zis:
— Vedeţi: cuvântul rău şi pe cei buni îi face răi, — pe când cuvântul bun şi pe cei răi îi face buni!…
Şi toţi au fost mulţumiţi de învăţătura aceasta.

Citeşte şi:  Părintele Aléxandros și vrăjitorul: Puterea dreptei slăviri și modul în care Dumnezeu își arată purtarea de grijă față de ortodocși