Sfântul Paisie de la Neamţ: Prima virtute este credinţa, căci cu credinţă şi munţii se pot muta din loc şi totul ce vrei poţi dobândi, a spus Dumnezeu. Oricine se întăreşte în toate faptele sale slăvite şi minunate anume prin credinţă. De voinţa noastră depinde slăbirea sau întărirea credinţei.

Sfântul Ignatie Brianceaninov: Ca descoperire dumnezeiască, cu mult mai presus de orice raţiune, Evanghelia este de nepătruns pentru raţiunea omului căzut. Necuprinsa raţiune a lui Dumnezeu se cuprinde prin credinţă, fiindcă credinţa poate primi orice, chiar şi ceea ce este de nepătruns pentru raţiune şi protivnic raţiunii. De credinţă este în stare numai sufletul care prin înclinarea hotărâtoare a voii sale a lepădat păcatul, s-a îndreptat din toată voinţa şi puterea sa spre binele dumnezeiesc. Fără lepădare de sine omul nu este în stare de credinţă, raţiunea lui căzută luptă împotriva credinţei, cerând cu obrăznicie socoteală lui Dumnezeu pentru lucrurile Lui şi dovezi pentru adevărurile descoperite de El omului; inima căzută vrea să ducă viaţa căderii, către a cărei omorâre năzuieşte credinţa. Fără această lepădare este imposibil a dobândi credinţa; cine va voi să învie raţiunea sa căzută, acela va cădea de la credinţă. Credinţa este uşă către Dumnezeu. Această uşă se deschide treptat celor ce se curăţă prin pocăinţă necurmată: e larg deschisă înaintea inimii curate, este zăvorâtă pentru iubitorii de păcat. Doar prin credinţă ne putem apropia de Hristos, doar prin credinţă putem urma lui Hristos. Credinţa este o însuşire firească a sufletului omenesc, sădită în el de Milostivul Dumnezeu la zidirea lui. Cu bun temei a fost aleasă de Dumnezeu credinţa ca unealtă a mâtuirii oamenilor: au pierit cei ce au dat crezare amăgitoarelor cuvinte ale vrăjmaţului lui Dumnezeu şi al nostru. Credinţa moartă, adică recunoaşterea lui Hristos decât prin încredinţarea fără voie a minţii o pot avea şi demonii. O astfel de credinţă slujeşte celui ce o are decât spre mai marea lui osândă la judecata lui Hristos.