– Gheronda, acum că sunt bolnavă, ce să fac din îndatoririle mele duhovniceşti?

– Pe cât poţi, să psalmodiezi încet sau să zici Rugăciunea lui Iisus şi să ceri de la Dumnezeu sănătatea ta şi a celorlalţi oameni, pe care – fiind bolnăvicioasă – poţi să-i simţi mai mult.

Ţie ţi se oferă acum toate condiţiile de rugăciune, chiar şi durerea, care este o condiţie specială, ca să te rogi cu durere pentru cei îndureraţi, iar rugăciunea ta să fie din inimă. Aceasta este şi principala lucrare a monahului. Dacă înţelegi asta, nu te vei întrista, ci te vei ruga neîncetat, mulţumindu-I lui Dumnezeu.

– Gheronda, unii scriu nume de bolnavi şi le trimit la diferite mănăstiri, ca să fie pomenite.

– Este bine lucrul acesta; însă nu ajunge. E nevoie să se roage şi ei înşişi, dar să zică şi bolnavilor să facă şi ei rugăciune. Nu trebuie să cadă în nepăsare, pentru că au trimis pomelnicele.

– Gheronda, în această vreme, am vrut să-L rog pe Dumnezeu să-l ia pe fratele meu, care este necăjit de infirmitatea sa.

– Nu-I da tu soluţii lui Dumnezeu. Lasă-I Lui problema cu încredere. Dumnezeu ştie ceea ce este de folos copilului Său şi ca un Tată afectuos va acţiona corespunzător.

– Gheronda, cum faceţi rugăciune pentru un bolnav a cărui viaţă este în pericol?

– Încerc să fac tot ce pot din rugăciune şi nevoinţă, iar apoi abandonez subiectul în mâinile lui Dumnezeu, Care este din fire bun.

– Gheronda, de vreme ce Dumnezeu cunoaşte ceea ce este de folos fiecărui bolnav, de ce e nevoie ca noi să facem rugăciune pentru cineva care e bolnav?

– Noi suntem datori să-L rugăm pe Dumnezeu, iar dacă  sănătatea sau prelungirea vieţii este spre mântuirea sufletului său, Bunul Dumnezeu imediat va ajuta. Dacă însă nu-L rugăm va urma în mod firesc drumul bolii.