N-am constientizat ca diavolul a hotarat sa distruga fapturile lui Dumnezeu. Este hotarat sa lucreze astfel ca sa distruga lumea. A turbat, pentru ca a inceput sa intre in lume nelinistea cea buna. Este foarte salbaticit, pentru ca stie ca timpul lui e scurt (Apoc. 12,12).
Lumea arde. Pricepeti asta? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de vapaie a aprins diavolul incat de s-ar aduna toti pompierii, n-o pot stinge. Vapaie duhovnicesca. N-a ramas nimic. Numai de rugaciune e nevoie, ca sa se milostiveasca Dumnezeu spre noi. Vezi, atunci cand se aprinde un foc mare nici pompierii nu mai pot face nimic, ci oamenii sunt nevoiti sa se intoarca la Dumnezeu si sa-L roage sa trimita o ploaie puternica, ca sa se stinga. Asa si pentru vapaia duhovniceasca pe care a aprins-o diavolul e nevoie numai de rugaciune ca Dumnezeu sa ajute.
Toata lumea se indreapta spre a ajunge un singur caz. O incurcatura generala.
Nu poti spune: „Intr-o casa s-a stricat putin fereastra, sau altceva, sa o repar”. Toata casa este in dezordine. S-a stricat tot satul. Situatia a scapat de sub control, numai de sus mai e nadejde, la ceea ce face Dumnezeu. Acum e vremea ca Dumnezeu sa lucreze cu surubelnita, cu mangaierea mainii Sale ca sa repare. Lumea are o rana care s-a ingalbenit si trebuie sparta, dar inca nu s-a copt bine. Se coace raul, ca atunci in Ierihon (Isus Navi 6,24) cand a fost gata pentru dezinfectie.
Suferintele lumii sunt fara sfarsit. O descompunere generala, pe familii, si mici si mari. In fiecare zi inima mea mi se toaca. Cele mai multe case sunt pline de suparari, de neliniste, de stres. Numai in casele care traiesc dupa Dumnezeu oamenii sunt bine. In celelalte, divorturi, unii falimentari, altii bolnavi, unii accidentati, altii cu psiho-medicamente, cu droguri!
Mai mult sau mai putin cu totii, sarmanii, au o durere. Mai ales acum, nu au de lucru; datorii de aici, suferinte de dincolo, ii trag bancile, ii scot din case, cu gramada si nu pentru o zi sau pentru doua. Sau daca un copil sau doi dintr-o astfel de familie sunt sanatosi, se imbolnavesc din pricina acestei situatii. Multe familii de acestea daca ar avea lipsa de grija a monahilor, ar petrece cel mai bun Paste!
Cata nefericire exista in lume! Cand pe cineva il doare si se intereseza de ceilalti si nu de sine, atunci el vede intreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovnicesti. De multe ori, atunci cand rostesc rugaciunea: „Doamne Iisuse” – vad copilasi mici, sarmanii, cum trec pe dinaintea mea mahniti si se roaga lui Dumnezeu. Mamele lor ii pun sa faca rugaciune, pentru ca au probleme, greutati in familie si cer ajutor de la Dumnezeu. Intorc butonul pe aceeasi frecventa, si astfel comunicam.
Linistea care stapaneste ma nelinisteste. Se pregateste ceva.
N-am inteles bine in ce ani traim, nici nu ne gandim ca vom muri. Este trebuinta sa facem multa rugaciune cu durere, ca Dumnezeu sa intervina. S-o luam in serios si sa traim duhovniceste. Anii sunt foarte grei. A cazut multa cenusa, zgura, nepasare. E nevoie de mult suflet, ca ele sa dispara. Intra unele boli europene si inainteaza spre mai rau. Iar noi dormim in opinci. Nu spun sa luam pancarte, ci sa intoarcem rugaciunea noastra, preintampinand marele pericol ce il asteptam si sa ne inaltam mainile catre Dumnezeu.
Ceea ce va ajuta foarte mult este sa intre inlauntrul vostru nelinistea cea buna: unde ne aflam, ce ne va astepta, ca sa luam masurile necesare si sa ne pregatim. Viata noastra sa fie mai calculata. Sa traim mai duhovniceste. Sa fim mai iubitori. Sa ajutam pe cei indurerati si pe saraci cu dragoste, cu durere si cu bunatate…
Trec anii si ce ani grei! Nu s-au terminat subiectele. Cazanul fierbe. Daca cineva nu este putin intarit, cum va putea oare infrunta o situatie grea? Dumnezeu nu i-a facut pe oameni nepricopsiti. Trebuie sa cultivam marimea de suflet. Intr-adevar, daca se va face o zguduitura, Doamne fereste, cati vor sta in picioare? Cautati sa va imbarbatati. Strangeti-va putin. Vad ce ne asteapta si de aceea ma doare. Nu va lasati slobozi. Stiti ce trag alti crestini in alte parti? Acest duh slobod care exista … este o mare lipsa de recunostinta.
Astazi vezi o lume fiarta.
Pe crestini trebuie sa-i caracterizeze agerimea duhovniceasca si nobletea, jertfa. (…) Insa acesti ani sunt ca o oala care fierbe si suiera. E nevoie de o obisnuinta cu viata grea, de vioiciune, de barbatie (…)
Sa va pregatiti de acum, ca sa puteti infrunta o greutate. Hristos ce a spus? Nu a spus: „Fiti gata”? Astazi, cand traim in niste ani atat de grei, cu atat mai mult trebuie sa fim de trei ori mai pregatiti. Nu este numai moartea napraznica cea pe care va trebui sa o infruntam, ci sunt si alte primejdii. Sa alungam asadar aranjarea noastra. Sa lucreze marimea de suflet. Sa existe duh de jertfa. Acum vad ceva care este aproape sa se intample, dar se amana mereu.
Numai amanari mici. Cine le face? Oare Dumnezeu imbranceste? Hai, inca o luna, doua… Situatia asa merge. Dar deoarece nu stim ce ne asteapta, pe cat puteti, sa cultivati dragostea. Acesta este lucrul cel mai important decat toate: sa aveti intre voi dragoste adevarata, frateasca, nu mincinoasa.
Sa ne pregatim. Daca nu seamana omul, cum va da Dumnezeu sa creasca graul sau? Omul trebuie sa semene si potrivit cu ce va semana, Dumnezeu va da. Si in armata se spune: `Fii gata!`. Cand este cineva gata? Atunci cand armata este in asteptare, si militarii sunt mereu gata, cu incaltamintele lor, cu armele lor, cu corturile, asteptand ordinul.
Astazi traim in anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva sa fie prooroc pentru ca sa inteleaga asta. Lucrurile inainteaza tac-tac. Ce ne asteapta nu stim. Toata aceasta situatie ce s-a instapanit ne vorbeste in acest sens. De aceea cu atat mai mult acum trebuie sa ne sprijinim pe rugaciune si sa luptam impotriva raului prin rugaciune.
Trebuie sa ne doara. Oare poate persista o ispita sau o stare grea daca se roaga calugarii cu inima? Cu toate ca trecem prin ani grei vad ca in manastiri domneste un duh… de veselie!
Lumea arde. Noi ne trecem vremea cu placere si celalalt intre timp moare.
Toata temelia este calitatea rugaciunii. Rugaciunea trebuie sa fie din inima, sa se faca din durere. (…) Cheia reusitei este ca pe om sa-l doara. Daca nu-l doare, poate sta ore intregi cu metania in mana si rugaciunea lui sa nu aduca nici un rezultat. Daca exista durere pentru problema pentru care te rogi, chiar si cu un suspin faci rugaciune din inima.
Din pacate, unii „cunoscatori” infasa pe fiii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile, ca sa nu-i mahneasca. „Nu vatama asta; nu-i nimic. E suficient sa credeti launtric”. Sau spun: „Nu vorbiti despre subiectul acesta – despre buletine si pecetluire – ca sa nu se mahneasca oamenii”.
In timp ce de le-ar spune: „Sa incercam sa traim mai duhovniceste, sa fim mai aproape de Hristos si sa nu va temeti de nimic, si de va trebui vom si marturisi” – ii vor pregati oarecum.
Daca cineva cunoaste adevarul, isi face probleme si se trezeste. Il doare pentru situatia de astazi, se roaga si ia aminte sa nu cada in cursa.”
Paisie Aghioritul – Trezire duhovnicească
Da da da
Căt de mult adevăr…, revoltător, dar mai revoltătoare este lentoarea noastră…
Doamne ajuta la toată lumea.Amin
❤🙏❤
Doamne ajuta amin
https://www-eurointegration-com-ua.translate.goog/articles/2022/12/28/7153269/?_x_tr_sl=auto&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=en
https://www-kommersant-ru.translate.goog/doc/659941?_x_tr_sl=auto&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=en
Amin amin amin amin măicuță sfântă doamne ajuta ne la toată lumea și lti mulțumesc pentru tot ce faci pentru noi toți păcătoșii amin amin amin amin amin amin amin amin amin amin
😇😇😇🙏🙏🙏🤗🤗🤗😥😥😥
Doamne Iisuse Hristoăse Fiul lui Dumnezeu iartă ne și ne miluiește după mare mila ta aparane de tot raul Amin
Doamne ajută tuturor Amin
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta!🙏
Amin! Doamne ajuta
Doamne ajută-ne!🙏
Smin
Amin
Slava
Doamne fi cu noi amin
Amin
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi păcătoșii. Iartă-ne și ajută-ne să ne întoarcem la credința Ta adevărată și să facem doar voia Ta Sfântă. Amin.Doamne ajută tuturor românilor de aici și de pretutindeni și țării noastre România.
Amin
Amin
Amin Amin Amin doamne ajuta la tota lumea mulțumesc doamne mulțumesc maica sfinta mulțumesc Isus Hristos va mulțumesc pentru grija ce purtați copiilor noștri și nouă Amin
Amin !
Doamne ajuta.
Doamne Iisuse Hristoase ajută ne și ne miluiește pe noi păcătoșii robii tăi da-ne sănătate, pace și liniște sufletească tuturor!Amin!
Doamne ajuta amin !
🙏
Doamne ajuta tuturor. Amin.
Amen
Amin!
Amin doamne ajuta
Bai ce seamănă asta cu zaius din planeta maimuțelor leit
Amin
Amin
Dosmne iarta ne te rog si nu ne parasi ! AMIN !
🙏🙏🙏AMIN
❤️🙏
Doamne ajută🙏🏽
Doamne ajută ne.Amin!
Amin
Amin!
Amin🙏🙏
Doamne ajuta
Amin doamne
Amin
Amin doamne ajută dumnezeu sa ne binecuvânteze
Amin !
Doamne ajuta 🙏🙏🙏
Amin
AMIN
Amin !🙏
Amin
Cu vremurile astea nu mai avem nevoie de dușmani
Doamne ajută tuturor!
Amin
Amin
Consider că este nevoie de un „apărător ortodox”, dar nu e suficient, nici chiar mai mulți apărători n-or fi de folos, pentru că aberațiile voastre și spaimele pe care vreți să le inoculați nu mai au priză la tinerele generații. Puteți voi să construiți capiști lângă capiști, sunteți în situația muribundului,pe care brusc nu-l mai doare nimic înainte de sfârșit!
Doamne ajută! Amin!
Amin
AMIN
Vasile Murg amin Dumnezeu sa ne binecuvinteze pe toți cei care greșim.
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta la toata lumea Amin!
Doamne ajută neputinței mele
Amin .
Amin
Amen
Doamne, Iisuse Fiul lui Dumnezeu miluieste ne pre noi păcătosiî dupa mare mila Ta !Amin !
Adevarat.
Slavă și Glorie Domnului nostru Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru, Amin 🙏
Amin !
Amin
Amin
Domnul stie! Atit!
Amin doamne ajutane pe noi toti si familia amin
O tampenie de articol, menita sa induca panica si neliniste! Acuma traim anii apocalipsei? Dar in timpul razboiului erau anii fericirii? Numai tampenii promovati! Sa va fie rusine!
Calin Stavarachi Acum cu globaliștii demonici, este mai rău decât pe timpul războiului.
Ei vor să ne distrugă Biserica Ortodoxă și să-i pregătească calea lui antihristu!
Ecaterina Bratu daca nu erau globalistii astia demonici nu aveai acuma pe ce sa scrii doamna! Asa ca mai lasati-ne cu prostiile. Mai puneti mana pe o carte si lasati facebookul!
Amin
Amin Dumnezeu să fie cu noi
Amin
Dumnezeu va face miracole cit mai curând are ultimul cuvint și cel dintii
Totul se rezuma la bani și putere
Amin.
Amin!
Amin
Să ne ajute Dumnezeu la toată lumea AMIN
Sa ne ajute Dumnezeu l-a toată lumea
Doamne ajuta
Doamne ajuta amin