Oamenii pe care i-au lovit unele incercari, fie ca asa a ingaduit Dumnezeu ca sa-i infraneze, fie din pizma celui viclean, au nevoie dupa aceea de multe insoriri si de racorire duhovniceasca, pentru ca sa infloreasca si sa rodeasca. Ei sunt precum copacii care, desi prind curaj din insoririle de iarna, mai apoi sunt infranti de vardar, si dupa aceea au nevoie mereu de insoriri primavaratece si de ploi, ca sa circule sucurile in ei si sa scoata flori si roade.

– Parinte, ce trebuie sa faca cineva ca sa ia “demaraj” duhovnicesc?

– Nevointa cu marime de suflet, cu nadejde si incredere in Dumnezeu. Increderea in Dumnezeu si simplitatea in nevointa cu marime de suflet aduc pacea launtrica si siguranta, si atunci sufletul se umple de nadejde si bucurie. Este trebuinta de rabdare, de marime de suflet si de barbatie duhovniceasca pentru ca nevoitorul sa se incununeze. Barbatia se desprinde din inima generoasa si atunci cand cineva face ceva cu inima sa pentru Hristos, nici nu oboseste, nici nu-l doare, pentru ca durerea pentru Hristos este desfatare duhovniceasca. Sporirea duhovniceasca se poate face foarte repede, cu putina vointa, marime de suflet si luare aminte de sine. In continuare sufletul va fi ajutat de Hristos, de Maica Domnului, de ingeri si de sfinti. Mult ajuta de asemenea studiul, rugaciunea, intoarcerea spre sine si putina linistire.

Hristos intareste pe cei ce lupta “lupta cea buna”, pe care au dus-o toti sfintii spre a supune duhului trupul. Chiar daca suntem raniti, nu trebuie sa ne pierdem sangele rece, ci sa cerem ajutorul lui Dumnezeu si sa continuam nevointa cu barbatie. Pastorul Cel Bun va auzi si se va grabi indata spre ajutor, precum ciobanul atunci cand va auzi vreun miel ca zbiara disperat din pricina vreunei raniri sau a vreunei muscaturi de lup sau de caine. I-am iubit, m-a durut mai mult pentru ei si ii am mereu in minte pe cei care au avut candva o viata vrednica de plans dar acum se nevoiesc, decat pe cei care nu sunt chinuiti de patimi. Si pe cioban il doare mai mult mielul ranit sau bolnav si-l ingrijeste in mod deosebit, pana ce se va insanatosi si el.

Iar daca ne nevoim cum trebuie, dar nu vedem nici o sporire, de multe ori se intampla aceasta: diavolul, fiindca i-am declarat razboi, a cerut intariri de la Satana. Astfel, daca anul trecut ne-am luptat cu un diavol, anul acesta ne luptam cu 50, la anul ne vom lupta cu mai multi, etc. Lucrul acesta nu ingaduie sa-l vedem, ca sa nu ne mandrim. Fara ca noi sa ne dam seama, Dumnezeu lucreaza in sufletul nostru atunci cand vede intentie buna.

– Parinte, cand cineva se nevoieste si intr-adevar nu sporeste, ce este de vina?

– Poate se nevoieste cu mandrie. Dar sa va spun ce patesc unii de nu sporesc. Desi au toate conditiile, le risipesc insa in lucruri mici si dupa aceea nu au putere sa se angajeze in nevointa duhovniceasca. Sa spunem ca incepem o ofensiva impotriva vrajmasului si ne pregatim cu toate cele absolut necesare ca sa-i stam impotriva. Dar acela (vrajmasul), fiindca se teme ca nu va reusi, incearca sa ne distraga si sa ne atraga in alta parte atentia, cu sabotaje si incursiuni in alte puncte. Noi atunci ne intoarcem atentia intr-acolo. Trimitem puteri la dreapta si la stanga. Timpul trece, proviziile de razboi se imputineaza. Dam armatei echipament vechi. Ostasii incep sa murmure. Si rezultatul este ca se epuizeaza toate puterile noastre si nu mai putem sta impotriva vrajmasului. Asa fac unii si in nevointa duhovniceasca.

– Parinte, in sporirea duhovniceasca ne ajuta si mediul?

– Da, ajuta, dar uneori unul poate trai printre sfinti si sa nu sporeasca. Oare a existat inlesnire mai mare ca pentru Iuda, care a fost mereu cu Hristos? Iuda n-a avut smerenie, nici intentie buna. Nici dupa tradarea lui nu s-a smerit, a aruncat argintii cu manie si egoism si s-a dus cu viclesug la spanzuratoare. Si fariseii s-au purtat ca si diavolul. Dupa ce li s-a facut treaba, i-au spus lui Iuda: “Tu vei vedea”. Dumnezeu lucreaza potrivit cu starea omului. Duhul Cel Sfant nu este impiedicat de nimic. Ceea ce am inteles este ca, oriunde s-ar afla cineva, daca se nevoieste cu marime de suflet, isi poate realiza ceea ce doreste, mantuirea sufletului sau. Lot a trait in Sodoma si Gomora, si in ce stare duhovniceasca era! Acum, fie ca vrem, fie ca nu vrem, trebuie sa ne nevoim sa ne facem mai buni ca sa lucreze harul dumnezeiesc in noi. Imprejurarile ne silesc si ne vor sili sa ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu, ca sa castigam putere dumnezeiasca, astfel incat sa putem infrunta corect orice situatie. Si, fireste, Bunul Dumnezeu nu ne va lasa, ci ne va pazi.

In sfarsit, sa stim ca atunci cand ne imbunatatim starea duhovniceasca, si noi ne simtim mai bine, si pe Hristos Il facem sa se bucure. Cine isi poate inchipui marea bucurie pe care o simte Hristos atunci cand copiii Lui sporesc? Doresc ca toti oamenii sa sporeasca duhovniceste si sa se uneasca cu Hristos, care este A (alfa) si Ω (omega). Cand toata viata noastra va depinde de A (alfa) si Ω (omega), atunci toate vor fi sfintite.

Extras din cartea ’’Trezire duhovnicească’’