Despre aceea ca întotdeauna să fim cu luare aminte

În fiecare seară trebuie să ne cercetăm cum am petrecut ziua şi în fiecare dimineaţă iarăşi să ne întrebăm, cum am petrecut noaptea. Şi aceasta trebuie să facem nu numai uneori, dar întotdeauna, în orice loc trebuie să ne dăm seama despre orice lucru şi să ne gândim la virtuţi şi patimi, să ne gândim la ce etapă a vieţii ne aflăm-la începutul, la mijlocul ori la sfârşitul ei. Merităm noi oare plată pentru faptele săvârşite ori numai muncim, dar plată nu avem? Când păcătuim cu ceva, atunci să completăm neajunsurile virtuţii prin lacrimi şi plânset. Noi nu ne desăvârşim şi suntem săraci în har din cauza că nu ştim în ce constă începutul, mijlocul şi perfecţiunea virtuţilor, din ce motive secătuieşte virtutea, că la orice virtute se adaugă viciul trufiei, care lucrează împotriva ei. Fără a şti aceasta, noi ne trudim în zadar. Deşi virtuţile sunt numite sufleteşti, prin ele suferă şi se întăreşte şi trupul. Patimile însă sunt de altă natură: unele se numesc sufleteşti, fiindcă cu ele se desfată şi pe ele le iubeşte doar sufletul în afară de trup; altele se numesc trupeşti, pentru că în ele se dezmiardă şi se îngraşă trupul. Cu alte cuvinte, atât în primele, cât şi în cele din urmă, sufletul şi trupul nu se simt unul pe altul.

Despre credinţa neîndoielnică

Celui ce crede neîndoielnic în voinţa lui Dumnezeu, îi este indiferent prin ce moarte se va sfârşi el: ori de la oameni, ori de la fiare sălbatice, ori de la foame, ori de povara muncilor grele, ori din alte întâmplări; două morţi nu vor fi, iar de una nimeni nu poate scăpa. Cel ce s-a lăsat în Voia lui Dumnezeu în toate nevoile sale pentru Împărăţia Cerurilor şi cel ce a murit pentru lume, nu se mai îngrijeşte de faptul cum va muri. Odată ce s-a lăsat în grija Domnului, nu mai are grijă de sine şi ce n-ar face, în toate va găsi folos pentru suflet. Dar să ştie acela ce s-a dedat la toate scârbele în numele lui Dumnezeu, că va găsi mântuire oriunde. După credinţa noastră ni se dă şi Harul lui Dumnezeu; mică e credinţa, puţin ni se dă; dacă avem credinţă mai mare, mai mult har primim pentru răbdare. Nimic nu se va întâmpla cu noi fără Voia lui Dumnezeu. Dumnezeu aşteaptă de la noi numai voinţa minţii noastre. Dar căile Domnului sunt necunoscute şi de aceea trebuie să ne mântuim sufleteşte prin răbdare şi ’’cel ce va răbda până la urmă se va mântui’’ prin Domnul nostru Iisus Hristos.