Oricine priveste viata contemporana din perspectiva vietii normale pe care o duceau oamenii in vremurile de mai inainte – sa zicem Rusia, sau America, sau orice alta tara din Apusul Europei din secolul al XIX-lea nu poate sa nu-si dea seama de cât de anormala a devenit viata de acum. Intregul concept de autoritate si ascultare, de decenta si politete, de comportament public si particular – toate s-au schimbat radical, au fost rasturnate cu exceptia câtorva comunitati – de opinii crestine de un anumit tip – care incearca sa pastreze asa numita conceptie de viata – de moda veche.
Viata de azi poate fi caracterizata drept autonoma si rasfatata. Inca din frageda vârsta copilul de azi este tratat, ca regula generala, ca o mica zeitate in familie: capriciile ii sunt alimentate, dorintele indeplinite; este inconjurat de jucarii, distractii, confort; nu este pregatit si educat dupa principiile stricte ale comportamentului crestin, ci este lasat sa se dezvolte pe orice cale ar vrea el sa o apuce. In general este de ajuns sa spuna Vreau! sau Nu vreau sa fac! pentru ca indulgentii parinti sa se incline in fata lui si sa-l lase sa faca ce doreste. Probabil aceste lucruri nu se intâmpla intotdeauna in fiecare familie, dar se intâmpla destul de des pentru a fi considerata regula de comportament in cresterea copiilor si chiar si cei mai bine intentionati parinti nu scapa in intregime de sub influenta ei. Chiar daca parintii incearca sa-l creasca pe copil intr-un mod strict, vecinii incearca sa faca altceva. Parintii trebuie sa ia in consideratie si aceste lucruri când isi educa copilul.
Când un astfel de copil ajunge adult, el, in mod firesc, se inconjoara cu aceleasi tipuri de lucruri cu care era obisnuit in copilarie: confort, distractii si jucarii pentru adulti. Viata devine astfel o goana dupa distractie. Acest cuvânt nu se afla in nici un vocabular. In Rusia secolului XIX sau in orice alta tara serioasa civilizata, unde nimeni nu ar fi deslusit intelesul acestui cuvânt.
Viata aceasta, care este o fuga constanta dupa distractii si este lipsita de orice inteles serios, l-ar face pe un vizitator dintr-o tara de secol XIX, care s-ar uita la programele noastre cele mai populare de televiziune, care ar vedea parcurile de distractii, reclamele, filmele, muzica, sa creada ca a nimerit intr-o tara a imbecililor care au pierdut orice contact cu realitatea. De obicei, nu luam aceasta perspectiva in consideratie, pentru ca traim in aceasta societate si o luam de buna.
Câtiva analisti ai vietii contemporane au numit tineretul de azi cu sintagma de generatia eu, iar vremurile noastre epoca narcisismului, caracterizate printr-o slujire si fascinatie a sinelui care impiedica o dezvoltare normala a fiintei umane. Altii vorbesc de universul de plastic sau de lumea fanteziei in care multi oameni traiesc acum, neputând sa infrunte sau sa inteleaga realitatea lumii inconjuratoare sau a propriilor probleme.
Mesajul acestei ispite universale care il ataca pe omul de azi – destul de evident in formele seculare, dar de obicei mai ascuns in formele religioase – este: traieste pentru prezent, simte-te bine, relaxeaza-te, fii comod! In spatele acestui mesaj se afla altul, mult mai sinistru, camuflat, care este dat pe fata numai in tarile oficial atee, care se afla cu un pas inaintea lumii libere din acest punct de vedere. De fapt ar trebui sa intelegem ca ceea ce se intâmpla in lume azi este foarte asemanator de la un loc la altul, indiferent ca are loc in spatele Cortinei de Fier sau in lumea libera.
Exista mai multe varietati, dar atacul este acelasi pentru a ne câstiga sufletul. In tarile comuniste exista o doctrina atee oficiala. Ti se spune deschis ceea ce trebuie sa faci: sa uiti de Dumnezeu si de orice alta viata in afara de cea prezenta; sa-ti scoti din viata frica de Dumnezeu si respectul pentru lucrurile sfinte; sa-i privesti pe cei ce cred in Dumnezeu in modul traditional ca dusmani pe care trebuie sa-i extermini. Se poate lua ca simbol al vremurilor noastre lipsite de griji, iubitoare de distractii si auto-idolatrie, Disneyland-ul american; daca-i asa, atunci sa nu neglijam a vedea in spatele acestuia-simbolul mult mai sinistru care ne indica incotro se indreapta cu adevarat generatia eu. Gulagul Sovietic, lantul de lagare de concentrare care deja guverneaza viata a aproape jumatate din populatia lumii.
Doua moduri gresite de apropiere de viata spirituala
Exista doua moduri gresite de a te apropia de viata din jurul nostru, cai pe care multi pasesc de obicei azi, gândind ca, intr-un fel, aceste lucruri ar trebui sa le faca un crestin ortodox.
Un mod de apropiere – cel mai obisnuit – este pur si simplu de a merge in pasul vremii: sa te adaptezi la muzica rock, la gusturile si curentele moderne si la intregul ritm al vietii moderne. De cele mai multe ori parintii de moda veche vor avea foarte putin contact cu aceasta viata si vor continua sa-si duca viata mai mult sau mai putin separat, dar se vor bucura sa-si vada copiii urmând ultima moda si vor crede ca acest lucru este lipsit de primejdii.
Aceasta cale este un dezastru total pentru viata crestina; este moartea sufletului. Unii inca mai pot duce o viata respectabila in afara lumii, fara sa lupte impotriva spiritului vremii, dar sunt morti sau pe moarte; si cel mai trist lucru dintre toate – copiii le vor plati pretul cu numeroase boli si tulburari psihice si spirituale care sunt din ce in ce mai frecvente.
Alta apropiere gresita si la extrema opusa este aceea care ar putea fi numita falsa spiritualitate. Odata cu accesul relativ usor datorat traducerilor cartilor ortodoxe despre viata duhovniceasca si a raspândirii vocabularului ortodox despre lupta duhovniceasca, se poate observa o crestere a celor care vorbesc despre isihasm, despre rugaciunea inimii, despre viata ascetica, despre stari inalte de rugaciune si de teologia inalta a unor Sfinti Parinti precum: Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Grigorie Sinaitul. Este foarte bine sa fii constient de adevarata inaltime a vietii spirituale ortodoxe si sa ai evlavie la marii sfinti care s-au impartasit de ea; dar daca nu vom cugeta intr-un mod foarte realist si foarte smerit la cât de departe suntem cu totii astazi de viata isihasta si cât de putin pregatiti suntem pentru a o urma, interesul nostru fata de ea nu va fi decât o alta expresie a egoismului nostru, a universului nostru de artificial. The me-generation goes hesychast! (”Generatia-eu se apuca de isihasm”) – aceasta incearca sa faca unii; dar in realitate ei numai adauga un nou joc numit isihasm la atractiile Disneyland-ului.
Ei cred despre sine ca duc o viata foarte inalta, când, in realitate, nu si-au rezolvat nici macar problemele interioare. Vreau sa subliniez ca ambele cai trebuie evitate – atât lumescul cât si supra-duhovnicia – dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa avem o perspectiva realista asupra cerintelor legitime ale lumii sau ca ar trebui sa incetam a mai urma sfaturile marilor Parinti isihasti ori a mai folosi rugaciunea inimii in functie de situatie si dupa puterea noastra. Sa fie insa la nivelul nostru. Ideea, absolut necesara pentru supravietuirea noastra ca ortodocsi azitazi, este ca trebuie sa intelegem conditia noastra de crestini ortodocsi in ziua de azi; trebuie sa intelegem profund vremurile in care traim, cât de putin cunoastem si traim de fapt Ortodoxia, cât de departe suntem nu numai de sfintii din vremurile de demult, ci chiar de crestinii obisnuiti de acum o suta de ani sau chiar de cei din generatia trecuta si cât de mult trebuie sa ne smerim pentru a supravietui ca si crestini ortodocsi astazi.
Ce putem face
Mai exact, ce putem face pentru a dobândi aceasta trezire, acest discernamânt si cum poate el rodi in sufletele noastre?
Trebuie sa intelegem ca lumea din jurul nostru rareori ajuta si de cele mai multe ori stânjeneste educarea copilului in adevaratul spirit ortodox. Trebuie sa fim zilnic pregatiti pentru a contracara influenta lumii pe baza principiilor unei educatii crestine intelepte.
Dar nu numai copiii, ci noi toti ne confruntam cu aceasta lume care incearca sa ne formeze ca anti-crestini, prin scoala, televiziune, filme, muzica la moda si toate celelalte influente, care apasa asupra noastra, mai ales in orasele mari. Trebuie sa constientizam ca toata incarcatura care se revarsa asupra noastra are aceeasi sursa; are un anumit ritm, un anumit mesaj care ne este transmis, acest mesaj al auto-idolatriei, al relaxarii, al nepasarii, al distractiei, al renuntarii la orice gând pentru alta lume, prin diferite mijloace, fie prin muzica, filme, televiziune fie prin scoala, prin felul in care sunt reliefate subiectele, prin fondul care li se da si prin altele asemenea; este, practic, un anumit lucru care ni se inculca. Este, de fapt, o educatie in ateism. Noi trebuie sa ripostam prin cunoasterea a ceea ce lumea incearca sa ne faca si prin formularea si comunicarea raspunsului nostru crestin-ortodox catre ea.
Fara aceasta suferinta, fara aceasta constientizare, parintii ortodocsi isi vor creste copiii spre a fi devorati de lumea contemporana. Cultura de cea mai buna calitate a lumii insusita corect, rafineaza si dezvolta sufletul; cultura de consum azi dogeste si deformeaza sufletul si il impiedica sa primeasca normal si deplin mesajul Ortodoxiei. De aceea, in lupta noastra impotriva spiritului acestei lumi, putem folosi cele mai bune esente pe care lumea ni le poate oferi pentru a le transcede; tot ceea ce este bun in lume, daca suntem destul de intelepti sa vedem, ne indreapta spre Dumnezeu si spre Ortodoxie si trebuie sa ne folosim de ele.
Conferinţa ţinută de ieromonahul Serafim Rose în anul 1982 în mânăstirea întemeiată de el la Platina, în munţii Californiei, în care părintele ne pune în gardă asupra principalelor pericole duhovniceşti ce ne ameninţă în ziua de azi.
Oricine priveste viata contemporana din perspectiva vietii normale pe care o duceau oamenii in vremurile de mai inainte – sa zicem Rusia, sau America, sau orice alta tara din Apusul Europei din secolul al XIX-lea 👉 https://c.aparatorul.md/b8v0x
Frate Cosmin, iti inteleg incertitudinile si voi incerca sa „te mangai ” cu cateva cuvinte , desi s-ar putea sa-l supar pe marele Pacatos , pe care il rog sa ma ierte , caci el ma cunoaste .
In primul rand nu seamana om cu om, nici ca infatisare nici ca fire . Precum nici fierul nu-i ca apa . Unii oameni au sufletul mai moale , altii mai tare , dar in sensul invers decat normal s-ar intelege.Am invatat de la un sfant parinte , Ilarion Argatu , saruta-i-as mainile si picioarele , ca si copiii mostenesc in parte firea parintilor , de aceea, copilul trebuie sa fie corijat cu atentie , cu mare grija , dar cu cea mai mare dragoste si respect . Timp in care , parintii sa aiba corectitudinea exemplara , aceea pe care o cer copilului sa o urmeze. Parintii nu sunt niste dictatori , care doar impun si nu fac . Daca copilul este educat cum trebuie si invatat , iar parintii de asemenae sunt exemple carora nu ai ce sa le reprosezi , dar totusi copilul nu raspunde la asteptari , parintii nu trebuie sa fie aspri , ci rabdatori si cu nadejde in credinta , caci copilul se va indrepta . Nu se stie cand , asta numai Dumnezeu stie . Este un copil care va da rod la timpul sau, uneori poate chiar la sfarsitul vietii . Daca vom incepe a prigoni pe acest copil , spunea parintele Argatu , l-am putea pierde definitiv. Insa daca vom avea rabdare sa trecem cu el prin toate incercarile , el nu se va departa de parinti , in care va cauta totdeauna o mangaiere si o intelegere si parintii trebuie sa i-o arate la momentul respectiv.
Insusi Dumnezeu , prin gura proorocilor , invata pe parinti sa nu starneasca mania copiilor lor. Totul sa fie in spiritul blandetii . Sa nu uitam de tatal fiului risipitor , care nici nu a refuzat sa-i dea fiului ce a cerut , nici nu a deznadajduit de intoarcerea lui. Aici e o mare iconomie si o pronie dumnezeisca. Si nici nu l-a prigonit atunci cand s-a intors , ci a alergat cu bratele deschise in intampinarea lui, fara sa-l intrebe : Unde ai umblat?
Asta nu inseamna ca nu trebuie sa il dojenim atunci cand greseste , sa nu-i aratam ce trebuie facut , dar deciziile ii apartin , atunci cand el se impotriveste cu darzenie . Trebuie sa simtim cand putem inainta si cand trebuie sa cedam . Asta , desigur si in functie de varsta . Normal ar fi ca copilul sa asculte toata viata de parinti , dar in ziua de azi apar foarte multe influente negative , insa nu deznadajduim si facem rugaciuni, lilostenii, metanii, post ,pentru ei. Dupa putere.
Sa nu uitam insa , dupa cum ai oservat frate Cosmin , ca aschia nu cade departe de trunchi si, daca radacina nu e buna , atunci asa va fi ci copacelul . Bine ai observat ca pacatul homosexualitatii si toate celelalte faradelegi nu au rasarit odata cu aceste generatii . Desigur ca parintii sunt promotorii.
Parintele Sofronie , ucenicul Sfantului Siluan , spunea un lucru rarisim : ca noi , crestin-ortodocsii inca nu ne-am descoperit orodoxia in adevarata ei fata , in trairea ei autentica.Fiecare dintre noi ar trebui sa ne consideram vinovati de pacatele intregii lumi si sa le luam asupra noastra , sa platim pentru ele , sa plangem pentru toti oamenii , ca pentru noi insine . Dar cine poate trai ortodoxia in acest fel? In acest fel autentic?
Tot Parintele Sofronie ne mai invata sa ne rugam cu nadejde pentru toti oamenii , chiar daca ni se pare ca rugaciunea noastra se va pierde in neant , chiar daca avem impresia ca este neputincioasa in fata acestei avalanse de blasfemii , care a ajuns sa fie viata pe pamant . Rugaciunea nu se va pierde , ea va reprezenta putin , dar important , pentru ca intreg cosmosul sa se schimbe ,incet , incet in sensul dorit al binelui.
Frate draga , educa-ti copiii in frica de Dumnezeu , in respect fata si de o frunza , iar tu sa iti respecti copii, ca pe niste egali la mantuire , ba chiar superiori, de la care poti invata , deci atentie cum te porti cu ei , nu poruncindu-le , ci facandu-i sa inteleaga , obligandu-i doar prin iubire .
Asa sa ne ajute Dumnezeu . Hristos a inviat!
Sunt de acord in ceea ce priveste tendinta pronuntata spre desfranare a societatii din ziua de astazi.Dar eu nu inteleg parerea dumneavoastra in ceea ce priveste generatiile anterioare, incercand sa evidentiati faptul ca oamenii in trecut erau credinciosi.Este foarte grav daca dumneavoastra considerati acest lucru.Credinta trebuie inteleasa, nu impusa si din pacate acesta era modul in care oamenii deveneau credinciosi in trecut.Credinta in Dumnezeu trebuie zidita si toate astea le putem dobandi folosindu-ne de cel mai important dar oferit de Dumnezeu:CREIERUL(includem constiinta,inteligenta,sentimentele etc.).Sfatul dumneavoastra pentru parintii copiilor care au intr-adevar credinta pentru Dumnezeu(adica inteleasa si nu impusa) mi se pare ambiguu.Eu inteleg din acest articol ca trebuie sa le impuna copiilor sa creada in Dumnezeu ceea ce, dupa parerea mea, este cea mai mare greseala pe care o poate face un om, si anume sa IMPUNA.Nu poti impune credinta, ci poti sa incerci sa il faci sa inteleaga aceasta credinta(ceea ce din pacate parintii cu greu pot face deoarece majoritatea au un fel de credinta impusa…ei cred in Dumnezeu pentru ca asa trebuie si nu pentru ca inteleg aceasta credinta…am subliniat de multe ori aceasta idee deoarece observ tot mai multi oameni care nu au nici cea mai vaga idee despre credinta insa ei se considera credinciosi desi sunt complet pe langa.Ei vad religia ca pe o doctrina si o trateaza ca atare.Dumnezeu nu doreste niste marionete fara creier pe care sa le controleze, ci oameni care sa il inteleaga si anume oameni inteligenti,cu constiinta si capabili sa ofere dragoste).Noi nu trebuie sa ne razvratim impotriva oamenilor fara credinta(ei reprezentand majoritatea) ci sa ii ajutam.Aud tot felul de asa-zisi credinciosi care recita tot felul de pasaje din biblie si isi impun punctul de vedere foarte violent ajungand sa concluzioneze ca trebuie omorati(ma refer aici la atitudinea fata de homosexualitate si alte tipuri de discriminari).Acesti oameni trebuie ajutati sa descopere cum au ajuns in aceasta situatie si de unde provine aceasta dorinta(in general in majoritatea cazurilor sunt oameni care au nevoie caldura si dragoste dar negasind asta in sufletele oamenilor pe care ii intalnesc, ajung sa caute asta in sex indiferent de tipul lui, crezand ca un asemenea act le poate oferi ceea ce au nevoie).Nimeni nu vorbeste(sau poate foarte putini oameni vorbesc dar nu indeajuns de mult) de desfranarea cuplurilor de heterosexuali din ziua de astazi, pentru ca de aici porneste problema minoritatilor sexuale si aparitia lor.Iar aceasta problema nu a aparut acum in perioada generatiei noastre, ci cu mult timp inainte dar niciodata nu i s-a acordat importanta si nu a fost mediatizata(neexistand mijloace mass-media) deoarece oamenii erau foarte ingusti la minte si in loc sa ajute la rezolvarea problemelor acestor oameni, ei aplicau o metoda deloc ortodoxa dar foarte convenabila lor: II OMORAU.De ce?Dumnezeu ce parere are despre toate astea?Avem noi dreptul sa judecam oamenii?Suntem cumva Dumnezeu si nu stiam eu pana acum?Inclinarea catre pacat a existat la fel de mult si in alte vremuri numai ca din cauza parintilor foarte traditionalisti(acest traditionalism nu se ghida in mare parte dupa valorile religioase si era mai mult impus…era o combinatie intre reguli schimbate astfel incat sa le convina lor si anumite valori religioase care le conveneau lor…adica era un fel de religie proprie a oamenilor…aceste „traditii” se pastreaza si in zilele noastre in mediul rural)era tinuta oarecum in frau…Sunt multe lucruri de discutat pe aceasta tema iar conceptia ca „pe vremea mea oamenii nu erau asa…” este complet gresita.
Frate Cosmine, păi să ştii că nu mai eşti ortodox deloc.
Sfânta Tradiţie ne este lăsată de către Duhul Sfânt.
La Facere scris este: „La început AU făcut Dumnezeu ceriu şi pământu” – de aici, începe pentru oameni Taina Credinţei, Dumnezeu este în 3 ipostasuri (cum vedem în Noul Testament). Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Sfânta Tradiţie a lucrat-o Duhul Sfânt prin Sfinţii Părinţi.
Hristos spune: „nu am venit să stric legea” – care lege?
„De se va găsi cineva dormind cu femeie măritată, pe amândoi să-i daţi morţii”
„ci ca s-o împlinesc”.
Înseamnă că, Vechiul Testament rămâne valabil şi dacă nu omul va fi intermediarul împlinirii Legii Sfinte, rămâne Domnul să judece.
Însă mai este alt factor de decizie, sodomiţii ne grăbesc sfârşitul, pentru toţi, pentru animale, pentru păsări şi pentru toate insectele.
Cel indiferent are suflet mic, adică indiferent, din frică şi nepăsare.
Domnul zice: „urăşte Sufletul Meu pe cei fricoşi şi puţin credincioşi”!
Dacă dumitale eşti influienţat de vreo confesie protestantă – să ştii că nu poate exista adevăr acolo unde trupul pofteşte, ci unde Duhul, nu orice duh, ci doar Cel Sfânt.
Şi dacă pofteşti ca copilul mic să nu fie educat cu stricteţe părintească, atunci, cum ai propune să educi un copilaş?
dragu mamei, să nu fumezi, că poţi avea cancer?
să nu te îmbeţi că poţi avea ciroză?
să nu desfrânezi că poţi „câştiga” permis pe viaţă la virusologie?
desigur eu nu te impun, dragu mamei, pentru că tu ai voia ta liberă, dar eu te-am sfătuit prieteneşte.
atunci să ştii, că la un sufleţel firav şi puterea de voinţă este „de lapte” şi atunci în aşa situaţie anormală, la Judecata Universală şi mămuca va fi „de cacao” pentru atârnarea idioţească faţă de făptura Domnului (că părinţii de fapt sunt nişte intermediari).
Să fie impuse Legile Domnului şi regulile de viaţă cu stricteţe, nu am în vedere agresivul care se manifestă uneori la careva dintre familii, ci doar stricteţe.
Iar ceea ce arată în media, „hrană” pentru zombie, că se remarcă violenţa în familie, păi asta este o scenă din spectacolul jidovesc pentru a promulga justiţia juvenilă, da omul întunecat nu cercetează niciodată din 2 motive: 1. Crede la pătrat în icoana lui mikiduţă (tv-ş.a. ecrane electronice) şi 2. Nu cercetează chiar dacă cineva ar denigra ştirea cu probe incontestabile.
Hristos zice: „fără de Mine nu puteţi face nimic”.
Sfinţii Părinţi adaugă: „şi cel ce zice că poate – ANATEMA să fie!”
Anatema înseamnă, invocarea diavolilor(boli, scârbe, moartea) asupra sufletului celui anatematizat.
şi precum separă neânţelegerea buna conştiinţă de întunericul umbrit de mândrie, se poate de adus la comparaţie vorba aia: cel flămând pe cel sătul şi invers niciodată nu-l va înţelege.
Mă rog să mă ierţi, dar am scris pentru că: „cel ce iubeşte minciuna – îşi urăşte sufletul său” zice Domnul.