Dă-mi chipul tău, granit senin,radu-gyr
dă-mi duhul tău, senină iarbă,
în ne’mpăcatul meu destin
nici un tumult să nu mai fiarbă!

Să nu mai spumege în piept,
sub îndoieli ori sub blesteme,
nici câte-n pofta mea le-aștept,
nici câte spaima mea le teme.

Vreau taina neștiinței reci
și-a nepăsării voastre, unde,
cu negrul zbor de lilieci,
nici o-ndoială nu pătrunde.

Citeşte şi:  Unei tinere i-a înțepenit gura pentru că a vrut să se împărtășească fără binecuvântare

Granit, dă-mi neclintirea din
dumnezeiasca-ți împietrire,
pentru-o lumină fără chin
și-o moarte fără răstignire!

Vreau, iarbă,-nțelepciunea ta
de-a nu-ți aduce-n veci aminte,
vreau harul tău de-a înfrunta
făr-a privi nimic ‘nainte.

Să cresc în timp și infinit
din duhul tău, senină iarbă,
din duhul tău, senin granit,
în fericirea voastra oarbă.