„Ecumenismul este un mare fals, ei vorbesc în numele unei iubiri înafara lui Hristos, care te exclude din Adevăr. Dacă ecumeniştii ar iubi cu adevărat lumea nu ar dezmoşteni adevărul de valoarea şi bogăţia spirituală a tradiţiei Bi­sericii, a Sfinţilor Părinţi. Dezmoştenesc creştinismul de frumuseţea harică. De la ei s-a dus Dumnezeu, rămâne doar egoul lor. Nu, noi nu avem nevoie de Tine, noi conducem lumea, noi dăm pâinea, noi dăm fericirea pe acest pământ. Iisus trebuie să fie din nou arestat ca să nu deranjeze mersul nostru. Eliminarea lui Dumnezeu din lume şi din sufletul omului, pe orice cale – acesta este scopul ecumenismului, pe care l-a combătut şi Sf. Justin Popovici. Ecumenismul şi globalizarea reprezintă avangarda vremurilor apocaliptice.

Ei vor să deprindă ochiul şi spiritul ortodoxului cu obişnuinţa de a sluji împreună cu aceşti eretici, până când ajung să se împărtăşească din acelaşi potir. Pentru că ar putea să le dea dreptul de a-şi construi propriile lor biserici. Dar, nu, vor strategic să ne compromită altarele şi preoţii slabi de înger, care sunt grabnici la „supunere”.

Ecumeniştii au falsa impresie că vor putea aduce ceva nou în Biserica lui Hristos. Să nu uităm că Biserica este trupul al cărui cap este Hristos. Nu o poţi rupe de la Hristos, care este calea, adevărul şi viaţa. Ecumeniştii nu vor reuşi nimic. Realitatea nu o poţi schimba în funcţie de interesele omeneşti. Realitatea dumnezeiască rămâne aceeaşi în orice veac. Acest sinod care se urmăreşte nu are scopuri şi intenţii bune. Dacă ar avea un scop bun ar ţine cont de celelalte sino­ade ecumenice statornicite de Sfinţii Părinţi şi care au rostit anateme împotriva celor ce nu le vor respecta. În numele cărui sfânt şi cărui duh vin ei acum să schimbe ceva în dog­mele Bisericii? Şi cine să schimbe? Nişte oameni erodaţi în nedreptate? Duhul Sfânt grăieşte prin gurile purtătorilor de Dumnezeu, nu purtătorilor de interese omeneşti. Cum au ei îndrăzneala să modifice hotărârile Sfinţilor Părinţi?

Biserica creştină nu a mers niciodată după mulţime; nu cei mulţi conduc sau deţin adevărul, ci cei puţini, dar aleşi, în calitatea aceasta de purtători ai Duhului Sfânt. Noi nu lucrăm decât în temeiul acesta al adevărului Sfinţilor Părinţi, al Evangheliei Domnului şi în Tradiţia Bisericii no­astre Ortodoxe.

Citeşte şi:  Despre Judecata de Apoi

Dacă într-adevăr ar avea nişte scopuri sincere şi nob­ile aceste adunări ecumeniste, nu s-ar întruni în hotelurile cele mai luxoase sau în locurile cele mai pline de erezii şi păgânisme. Noi cunoaştem cele şapte soboare ecumen­ice, aceste sinoade erau în puterea harului lui Dumnezeu. Făceau privegheri îndelungi, cu post şi nevoinţă, liturghie, şi abia apoi se făcea conferinţa comună, unde dezbăteau toate problemele. Pentru întâlnirile acestea erau alese locurile dintre cele mai simple, cele mai modeste, cu încărcătură duhovnicească. Pentru că se adunau acolo să vorbească în cinstea suferinţelor, în cinstea chinurilor şi a necazuri­ lor prin care au trecut generaţiile acestea. Păi noi, dacă ne pregătim cu maşini de lux, la viteză maximă, în hotelurile cele mai alese, cu ce respect ne apropiem de jertfa aceasta?

Citeşte şi:  Încercările de a revizui Sfânta Scriptură de-a lungul istoriei

Toată această falsitate care a apărut în lumea noastră nu are alt scop decât să stânjenească şi să submineze toată tradiţia şi convingerile unui neam. Întrebări nu se pun şi răspunsuri nu se dau, iar lumea ia de bun tot ce se scrie, la nivel oficial. Dar prin nerezolvarea acestor probleme de ordin dogmatic se sedimentează încet, încet neadevărul în Biserica noastră creştin ortodoxă. Toate încercările ecumeniste, de unificare a celorlalte comunităţi creştine aflate în erezie, dialoguri care s-au dezvoltat şi în cadrul Bisericii noastre creştin ortodoxe, de când cunosc eu, de altfel, n-au ajuns la niciun rezultat, pentru că au temeiuri false, sunt neadevăruri şi nu fac altceva decât să tulbure viaţa creştină autentică.

Pentru mine Sf. Justin Popovici este cea mai frumoasă aplicare a dogmei în veacul nostru. Este omul care l-a readus pe Dumnezeu între oameni, într-o civilizaţie întemeiată pe sine, pe un umanism luciferic. Un mare teolog şi dogmatist de valoare, care a incomodat şi incomodează prin modul în care spune tranşant Adevărul. Bineînţeles că în facultăţile de Teologie nu îl veţi găsi studiat. El apare ca un mare duşman al Bisericii şi al Europei, pentru că a combătut papismul şi toate rătăcirile umaniste ale statelor europene, dar în special erezia catolică ce i-a îndepărtat pe oameni de Dumnezeu. El este pe drept un adevărat apostol al naţiunilor europene. A delimitat credinţa Răsăritului de cea a Apusului; Răsăritul care îşi trăieşte viaţa în pocăinţă şi asceză, prin suferinţe şi necazuri, iar Apusul absorbit de curentul ecumenist şi umanist. Revoluţia franceză constituie apogeul umanis­mului şi nihilismului – Franţa, Germania, Italia, Portugalia sunt părinţii umanismului şi nici până astăzi nu pot suporta Răsăritul ortodox.

Citeşte şi:  Ispitele gândurilor, ale celor ce vor trăi în vremurile de pe urmă vor fi echivalente încercărilor fizice ale martirilor

Prin relativizarea valorilor, masoneria urmăreşte să te închini unui dumnezeu impersonal, dumnezeul ecumen­ist. Ecumenismul merge strategic împreună cu globalizarea. Nivelarea tuturor neamurilor, formarea unui guvern şi stat unic concomitent cu ecumenismul ce are drept scop formarea unei singure religii care să le unifice pe toate în una – toate duc spre înfăptuirea scopului lor final – înscăunarea noului om, Antihrist.

Suntem datori să arătăm eventualele derapaje de la dogma ortodoxă, cum ar fi slujirea împreună cu celelalte „bi­serici” neortodoxe. Convieţuim, cum am mai spus, împreună, nu avem nimic cu cei de alte credinţe, dar nu ne amestecăm şi dizolvăm cultul creştin; fiecare slujeşte în legea lui, fără conflicte religioase, respectând dreptul fiecăruia de credinţă. De ce vin ei acum şi ne amestecă? Nu cei care vor să ame­stece lucrurile produc dezbinarea? Dar noi ştim că ei vor să formeze o biserică unică mondială, după modelul politic.”

Parintele Iustin Parvu

(Text preluat din cartea „Din invataturile si minunile Parintelui Justin”)

Sursa: Revista Atitudini