Astăzi oamenii sunt foarte răspândiţi, fiindcă nu trăiesc simplu. Deschid multe fronturi şi se pierd în grija cea multă. Eu pun în bună rânduială un lucru-două şi numai după aceea mă gândesc la altele. Niciodată nu fac mai multe lucruri deodată. Acum mă gândesc să fac lucrul cutare; îl termin şi abia după aceea mă gândesc să fac altceva.

Pentru că dacă încep altul, fără să îl fi terminat pe primul, nu am linişte. Când cineva are de făcut mai multe treburi deodată, o ia razna. Numai cât se gândeşte la ele, că îl şi apucă schizofrenia.

Odată a venit la Colibă un tânăr care avea probleme psihologice. Mi-a spus că se chinuieşte pentru că moştenise de la părinţi o sensibilitate. „Despre ce boală moştenită îmi vorbeşti?”, l-am întrebat. „Mai întâi ai nevoie de odihnă. Apoi trebuie să îţi iei diploma de absolvire, după care vei merge în armată şi apoi să-ţi cauţi un loc de muncă”. M-a ascultat, sărmanul, şi şi-a aflat calea. Aşa se află oamenii pe ei înşişi.

Citeşte şi:  Când faci vreun lucru, nu rosti cuvântul fără să te gândeşti bine

– Părinte, şi eu obosesc repede când lucrez. Nu înţeleg care-i pricina.

– Ceea ce îţi lipseşte ţie este răbdarea. Iar pricina pentru care nu poţi să ai răbdare este că te apuci de multe. Te împrăştii în multe părţi şi oboseşti. Iar aceasta îţi pricinuieşte şi o nervozitate, fiindcă te nelinişteşti.

Citeşte şi:  Aşa cum diavolul îl urăşte pe Dumnezeu, îl urăşte şi pe omul care trăieşte în frică de Dumnezeu

Când eram în mănăstire, aveam un slujitor la tâmplărie, pe bătrânul Isidor. Sărmanul de el, nu avea de loc răbdare. Incepea să facă o fereastră, se descuraja; se apuca să facă uşi, se supăra şi le lăsa. După aceea, se apuca să facă acoperişuri. însă pe toate le lăsa neterminate. Nimic nu scotea la capăt. O parte din lemn se pierdea, altă parte o tăia greşit. Aşa se chinuiesc unii, fără însă să reuşească nimic.

Citeşte şi:  Decalogul tâlcuit de Sfântul Grigorie Palama: Cel care rămâne nepăsător în acestea mici, prin ele va cădea în cele mari

Sunt unii care, deşi au puteri limitate, putând face numai un lucru-două, se apucă şi se încurcă în multe, însă nu fac nimic cum trebuie, ci îi mai trag după ei şi pe alţii. Este bine ca omul să facă numai un lucru-două, să le termine cum se cuvine, ca astfel să îşi aibă mintea curată şi odihnită, şi numai după aceea să înceapă altceva. Căci dacă mintea se împrăştie, ce lucruri duhovniceşti va mai face omul după aceea? Cum să-şi mai aducă aminte de Hristos?

Sfantul Paisie Aghioritul

Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos