Fragment din Tîlcuirea Epistolei către Evrei a Slăvitului şi Prea-lăudatului Apostol Pavel, Sf. Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, tălmăcită din elina veche în cea nouă şi împodobită cu felurite însemnări de Nicodim Aghioritul, cap. IV, 15-16

„Căci nu avem arhiereu Care nu poate a împreună-pătimi cu neputinţele noastre,”
Fiindcă îi îndeamnă pe Creştinii din Evrei să stea statornici în credinţă şi să nădăjduiască în Dumnezeu, Pavel face cuvântul său vrednic de crezare şi zice că Arhiereului nostru nu-I sînt necunoscute neputinţele, metehnele noastre, precum celorlalţi arhierei, care nu ştiu ce este necazul şi de aceea nu sînt osîrdnici a-i ajuta pe cei ce se necăjesc. Iar Arhiereul nostru a cercat ca om toate neputinţele şi patimile firii, şi, după ce le-a cercat, S-a suit în ceruri, ca să poată împreună-pătimi cu neputinţele noastre. [Şi Teodorit zice că Pavel L-a numit „arhiereu” pe Domnul nostru „fiindcă El a pus înainte jertfa pentru noi şi a ridicat păcatul lumii, pentru aceasta şi numindu-Se „Miel”, căci zice: „Iată, Mielul lui Dumnezeu!” – Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan, 1,29). Şi e arătat şi celor foarte prigonitori că numirile acestea sînt omeneşti.” n. aut.]

„ci ispitit întru toate după asemănare, fără de păcat”

Arhiereul nostru Iisus Hristos – zice – le-a cercat şi le-a suferit pe toate, adică a fost şi gonit, a şi flămânzit, a şi ostenit, a fost şi scuipa, şi clevetit şi a pătimit, şi, în sfârşit, a fost răstignit. Şi a suferit toate acestea după asemănarea noastră, adică la fel cum suferim şi noi, ceilalţi oameni. Însă le-a suferit afară de tot păcatul, căci El nu a făcut păcat nicicum, fiindcă nici când pătimea acestea nu a zis vreun cuvînt şi nu a făcut vreo lucrare păcătoasă. Să nu fie! Drept aceea – zice – şi voi, Creştinii, puteţi să petreceţi întru necazurile voastre fără de păcat, dacă nu vă veţi mînia, ci veţi mulţumi pentru dînsele Domnului. [Iar Teodorit tîlcuieşte zicerea aşa:

„Cei ce crezuseră în vremea aceea primeau multe întreite învăluiri de ispită. Deci Apostolul îi mîngîie, învăţînd că Arhiereul nostru nu ştie numai ca Dumnezeu neputinţa firii noastre, ci ca şi om a luat cercare de pătimirile noastre, rămînînd neîmpărtăşit doar de păcat.” n. aut.]

„Deci să ne apropiem cu îndrăzneală la scaunul darului,”

Zice: De vreme ce avem Arhiereu fără de păcat, Care a biruit lumea – căci zice: „În lume, necazuri veţi avea, ci îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!” (Ioan 15:33) – atunci şi noi, ucenicii Săi Creştini, sîntem datori a ne apropia de Dînsul „cu îndrăzneală”, adică cu fără rea conştiinţă sau îndoindu-ne cît de puţin, ci să nădăjduim în Arhiereul nostru cel atît de iubitor de oameni. Căci, deşi noi avem păcate, El este fără de păcat, iar scaunul Lui nu e scaun de judecată şi de osîndire, ci de har şi de milă. Drept aceea, se cuvine a ne apropia la El cu îndrăzneală, nădăjduind că El ne va dărui ceea ce Îi vom cere. Căci două sînt scaunele lui Hristos: unul, scaunul darului, lîngă care cei ce se apropie iau, cu dumnezeiescul dar, izbăvirea şi iertarea păcatelor; iar celălalt, care se va arăta întru a doua venire a lui Hristos, nu e scaun de dar (fiindcă atunci nimeni nu ia dar şi iertare a păcatelor), ci este scaun de judecată. Iar Pavel vorbeşte aici de „scaun” pentru ca tu, cititorule, auzind că Hristos este Arhiereu, să nu socoteşti că El stă [în picioare], ci şade; căci, deşi Hristos se numeşte „Arhiereu” ca om, pentru darul şi pogorămîntul către noi, totuşi ca Dumnezeu El şade pe scaun dumnezeiesc şi împărătesc, precum este scris: „Zis-a Domnului Dumnezeului meu: Şezi de-a dreapta Mea! (Psalm 109,1)” (n. aut.)

„ca să luăm milă şi să aflăm har spre ajutor la bună vreme”.

Zice: Dacă ne vom apropia acum la scaunul Arhiereului Hristos, vom afla milă şi har, fiindcă în bună şi cuviincioasă vreme ne apropiem, căci zice: „în vreme priincioasă te-am auzit şi în zi de mîntuire ţi-am ajutat” (Isaia 49,8). Însă, dacă ne vom apropia la Dînsul întru a doua Sa venire, nu vom afla milă, fiindcă atunci nu este scaun de dar – precum am zis – ci scaun de judecată. Acum şade Arhiereul nostru şi Împăratul Hristos ca să dăruiască, dar atunci Se va scula să judece, căci zice: „Scoală-Te, Dumnezeule, judecînd pămîntul!” (Psalmul 81,8) [Zice însă şi Hrisostom: „Aceasta este vremea cea bună ca să ne apropiem cerînd cu îndrăzneală, cînd, numai credinţă aducîndu-I, [Hristos] ni le dă pe toate. Acum este vremea dăruirii, nimeni să nu deznădăjduiască; iar atunci e vremea deznădăjduirii, cînd se închide cămara de nuntă, cînd Împăratul va intra să-i vadă pe cei ce şed, cînd cei ce au să se învrednicească de dînsele vor dobîndi sînurile Patriarhului Avraam. Iar acum încă nu” (cuvîntul al 7-lea la aceasta). Iar Icumenie zice aşa: „Acum, cel ce se apropie ia milă şi har, căci în bună şi îndemînatică vreme este acum apropierea şi cererea ajutorului, iar apropierea pentru ajutor este fără de vreme întru judecată, fiindcă acolo nu va mai da ajutorul în dar, ca acum, ci cu judecată. ” Iar Teodorit tîlcuieşte aşa, zicînd că cei ce ne apropiem în viaţa aceasta şi arătăm credinţa cea limpede şi curată, în ziua judecăţii vom dobîndi iubirea de oameni.” (n. aut.)] Şi iarăşi: „Dreptate şi judecată este gătirea scaunului Tău” (Psalmul 88,14).

Fragment din Tîlcuirea Epistolei către Evrei a Slăvitului şi Prea-lăudatului Apostol Pavel, Sf. Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, tălmăcită din elina veche în cea nouă şi împodobită cu felurite însemnări de Nicodim Aghioritul, cap. IV, 15-16, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2011, pag. 73-75