Darul plânsului si al lacrimilor este unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu. El e un dar esential pentru mântuirea noastra.

Darurile proorociei, înainte vederii, facerii de minuni, sunt semne ca cel care le are a placut īn chip deosebit Lui Dumnezeu si si-a atras în chip deosebit bunavointa Lui, iar darul strapungerii si al lacrimilor este semnul ca pocainta noastra a fost sau este primita.

Darul plânsului și al lacrimilor este unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu

Darul plânsului și al lacrimilor este unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu

„Întristarea cugetului este cinstita dajdie catre Dumnezeu; cel ce o are si o pazeste cum se cuvine se aseamana omului ce are sfintenie īn sine. Nevointele trupesti fara întristarea cugetului sunt asemenea unui trup fara suflet”.

Lacrimile varsate pentru pacate sunt la īnceput amare, se varsa īntru durere si chin al duhului, durere si chin pe care duhul le īmpartaseste si trupului. Putin câte putin, cu lacrimile īncepe sa se uneasca o māngāiere alcatuind o deosebita liniste, dintr-un simtamānt de blāndete dintr-o smerenie; o data cu aceasta, īnsesi lacrimile, pe masura si pe potriva māngāierii aduse, se preschimba, īsi pierd īntr-o masura īnsemnata amarul, curg fara durere sau cu durere mai putina. La īnceput, ele sunt putine si vin rar; dupa aceea, īncep, putin câte putin, sa vina mai des si sunt mai īmbelsugate.

Citeşte şi:  Se împlineşte cuvântul Sf. Serafim de Sarov: „În vremurile din urmă conducerea bisericii va îndrepta oamenii către iad“

Iar atunci cānd darul lacrimilor se īntareste īn noi prin mila lui Dumnezeu, razboiul launtric se alina, se linistesc gândurile, īncepe sa lucreze cu o deosebita adâncime rugaciunea mintii sau rugaciunea duhului, ce satura si veseleste omul launtric.

Atunci, de pe minte se ridica valul patimilor si se descopera īnvatatura cea de taina a lui Hristos. Atunci, lacrimile se prefac din lacrimi amare īn lacrimi dulci. Atunci, īn inima odrasleste māngāierea duhovniceasca, care nu se aseamana cu nici una din bucuriile pamāntesti si care este cunoscuta doar celor ce se nevoiesc īn rugaciunea cu plāns si care au darul lacrimilor. […]

Citeşte şi:  Cum e mai bine, părinte: slavă să-mi agonisesc sau necinste?

Cel ce se pocaieste cu adevarat, dupa spusele Sfântului Ioan Scararul, socoate fiecare zi īn care nu a plāns o zi pierduta pentru sine, chiar daca īn rastimpul ei ar fi facut vreun lucru bun. Oricāt de īnalta ar fi vietuirea noastra, daca n-am cāstigat inima īnfrānta aceasta vietuire e prefacuta si neroditoare. Se cuvine, cu adevarat se cuvine celui ce s-a spurcat dupa baia celei de-a doua nasteri (dupa Sfāntul Botez) sa-si curete māinile prin arderea cea de totdeauna a inimii si prin milostivirea lui Dumnezeu.

Dupa iesirea din trup a sufletului nostru nu vom fi īnvinovatiti fratilor, ca n-am fost facatori de minuni, ca nu am fost cuvântatori de Dumnezeu, ca n-am avut vederi duhovnicesti; dar negresit vom da raspuns lui Dumnezeu pentru faptul ca nu am plāns neīncetat, adica pentru ca nu am petrecut īn īntristarea cea māntuitoare pentru pacatele si pacatosenia noastra.

Citeşte şi:  Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron - sfântul care a învins balaurul

Cu toate ca plânsul este īncununat mai totdeauna de lacrimi mai mult sau mai putin īmbelsugate, unii nevoitori, precum vedem din cuvintele de māngāiere rostite pentru unii ca acestia de catre Sfintii Parinti, se chinuie sub povara plānsului fie de-a lungul īntregii lor nevointe, fie de-a lungul unui lung rastimp, fara a primi lacrimi spre a se māngāia si racori cu ele. Acestia sa stie ca fiinta pocaintei sta īn smerenie si īn strapungerea duhului nostru (Ps. 50,19), cānd duhul plānge din pricina smereniei.

Plānsul duhului, atunci cānd puterile trupesti nu-s īndestulatoare pentru a vadi prin nevointe si fapte trupesti pocainta care lucreaza īn suflet, tine locui tuturor nevointelor si faptelor trupesti, printre care si lacrimile. Amin.

Fragment din Sfântul Ignatie Briancianinov, Experiente ascetice