Medicii au și o explicație. Numărul în creștere arată că oamenii încep să ceară ajutor specializat și, astfel, ajung în rapoartele medicilor, relatează tv8.md
Țara noastră se menține în topurile internaționale privind consumul de alcool pe cap de locuitor. Anul trecut, s-a clasat pe locul doi, după Belarus, cu 16,8 litri pe an. Dar de la un pahar de tărie luat pentru a uita de griji și până la alcoolism nu este atât mult. Circa 46 de mii de persoane suferă de alcoolism cronic, anunță Agenția Națională pentru Sănătate Publică.
LILIA FIODOROVA, MEDIC NARCOLOG, DISPENSARUL NARCOLOGIC: „Evident, mai mult bărbații consumă excesiv alcool. În medie, la fiecare al șaptelea bărbat – câte o femeie. Vârsta variază mult, de la persoane foarte tinere până la cei în vârstă”.
Aceștia ajung, într-un număr tot mai mare, la Dispensarul Narcologic, care oferă tratament de dezintoxicare din contul statului pentru cei care nu-și mai pot controla pasiunea pentru pahar. Dar medicii au și o explicație pentru creșterea datelor statistice.
LILIA FIODOROVA, MEDIC NARCOLOG, DISPENSARUL NARCOLOGIC: „În aceste zile, nu mai este o stigmă atât de mare care a existat cu ceva timp în urmă, când era comună o anumită auto-distrugere, învinuire și rușine ca să se adreseze medicului pentru ajutor. Astăzi, oamenii se adresează de sine stătător”.
Totuși, statisticile schițează doar o mică parte din tabloul problemei alcoolismului. Mulți dintre cei care nu-și pot controla acest viciu nici nu ajung să se adreseze medicilor, iar alții evită să o facă, pentru că a nu fi puși la evidență. Totuși, ei aleg centre private de reabilitare, precum cel administrat de Arcadie Astrahan.
ARCADIE ASTRAHAN, DIRECTOR CENTRU DE REABILITARE: „La noi vin din toate păturile sociale. Avem foarte înstăriți, business-mani, deputați, președinți. Doctori, psihologi dependenți, narcologi dependenți”.
Bărbatul este de părere că alcoolismul va rămâne o problemă gravă, atât timp cât statul nu va oferi centre de reabilitare pentru tratament psihologic al dependenței, întrucât intervențiile medicamentoase tratează doar efectele, nu și cauza bolii.
ARCADIE ASTRAHAN, DIRECTOR CENTRU DE REABILITARE: „Percepția noastră este că fenomenul este stabil. Din păcate, noi nu vedem un succes foarte mare din prevenție, pentru că dependența este o boală psihică și ea nu ține de control. Alcoolicul nu controlează comportamentul de consum chiar nu-i este convenabil să bea. Un alcoolic poate să bea când trebuie să meargă la lucru sau trebuie să urce la volan”.
Ministerul Sănătății își propune să sensibilizeze câți mai mulți oameni despre riscul pentru viață și sănătate la care se expun când consumă prea mult alcool. În același timp, consumul excesiv de alcool este a șasea cauză care produce cele mai multe morți în lume, conform statisticilor Organizației Mondiale pentru Sănătate.