Datorită mucenicilor noi trăim, avem libertate, avem Biserica
„Nu cu răzvrătire, nu cu nemulţumire, nu revoltaţi mergeau martirii în faţa prigonitorilor, ci ca nişte miei spre junghiere…’’ (Arhimandritul Iustin Pârvu)
“De ce a îngăduit Domnul nostru, Iubitorul de oameni, asemenea dezlănţuiri ale diavolului şi slugilor sale împotriva făpturii sale? Deoarece aceşti fraţi ai lui Hristos au devenit, prin mucenicia lor, jertfa cea sângeroasă adusă pe altar pentru păcatele noastre ale tuturor. Ei sunt mieii jertfiţi de preoţii Vechiului Legământ pentru iertarea păcatelor poporului. Ei sunt răscumpărarea noastră. Datorită lor noi trăim, avem (încă) libertate, avem Biserica, datorită lor, prin Hristos, porţile Iadului nu au biruit-o şi nici nu o vor birui. Ei sunt cei ce stau cel mai aproape de Hristos, deoarece aufăcut, până la capăt, ceea ce a făcut şi Hristos pentru noi: şi-au pus trupul şi sufletul şi-au jertfit întreaga viaţă, pentru noi. Şi „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca viaţa lui să şi-o pună pentru prietenii săi” (Ioan 15:13).
Dragostea, aşadar, este fermentul muceniciei. Dragostea pentru Hristos şi pentru aproapele, o dragoste care nu este omenească, nu cunoaşte exaltarea, nu este nici măcar eroism sau onoare. Este dragoste dumnezeiască, de la Duhul Sfânt, ce provine din cunoaşterea lui Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Sale. Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind fericirile din predica de pe munte a Mântuitorului, arată că suferirea prigoanelor, a ocărilor şi a necazurilor urmează împlinirii primelor porunci: ale smereniei, pocăinţei, milostivirii şi căutării păcii cu Dumnezeu. De aceea, mucenicul nu este un fanatic, nici un simplu erou cum se găsesc, destui, în istoria lumii. Însuşi Apostolul Pavel, martirizat şi el de împăratul Nero, a scris: „De aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte” (1 Cor. 13:3).
Prin urmare, nu oricare dintre noi va putea merge până la mărturisirea lui Hristos, dacă în mărturisire se va amesteca ceva omenesc, meschin, pătimaş, un rest de necredinţă şi de interes. Jertfa nu poate fi decât rodul lepădării totale de sine sau cel puţin al unei dispoziţii sincere a sufletului de a-L urma cu toată fiinţa pe Hristos”.
Din revista ’’Presa Ortodoxă’’ nr. 2 2009, autor Ioan Bucur
„Nu cu răzvrătire, nu cu nemulţumire, nu revoltaţi mergeau martirii în faţa prigonitorilor, ci ca nişte miei spre junghiere…’’ (Arhimandritul Iustin Pârvu) 👉 https://c.aparatorul.md/nxemz 👈
Asa este si la cît au suferit meritã sã ajungã Sfinti!
Cu ale lor rugăciuni Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu miluiește ne pe noi poporul tău creștin ortodox! Amin!
Doamne ajuta!AMIN!
Doamne ajuta Amin
Doamne ajută și ne miluiește pe noi!! Amin!🙏
Media: https://scontent-fra3-1.xx.fbcdn.net/v/t39.1997-6/106453191_923845954798709_9115504494453879262_n.png?_nc_cat=1&ccb=1-7&_nc_sid=23dd7b&_nc_ohc=Bam3Tbd1dGoQ7kNvgEZ3c-U&_nc_ht=scontent-fra3-1.xx&edm=AOerShkEAAAA&_nc_gid=AW3NktHj1L11LEjbGKkmldt&oh=00_AYCFDTwiIZrbWUDL1_0h1_YjAAuSQPX6XEvMn1p9vjf6aw&oe=66E9E6E0
Amin.
Slavà întru cei de sus lui Dumnezeu si pe pàmînt pace între oameni bunàvoire. Amin
Doamne Ajută Amin…
Corect.Dar nici noi nu trebuie să trăim în confort,ci să iubim Crucea.
Amin
Amin
Doamne.ajuta.amin
Care libertate va dat ucenici sa mințiți oameni.cu tot felu de inventi paganesti.
nimic nu este scris biblic cum preotimea îi minte pe oameni
Costica Narcis aici e despre ortodocsi nu despre eretici . Vezi de secta ta .
Vintileasca El Greco Vrancea pe oare de cine am vb. nu despre preotii și despre voi ca nu cunoșteați Biblia
Costica Narcis cine esti tu care cunosti biblia ereticule . Sfintii parinti care au talmacit scripturile stateau chiar si un an in post si rugaciune pana se facea minune de sus pt a se statornici dogma . Dar na . Voi ereticii aveti dumnezeul vostru
Vintileasca El Greco Vrancea Alo noi nu avem dumnezei făcuți din oase moarte moaște idoli vopsele nu nu nu ne închinăm la ele așa cum va pune preotii voștri sa va închinați Alo nu exista zi la voie sa nu fie câte un idol la care sa va închinați către el….. fie femeie fie bărbați morți
da da da noi ne închinăm la DUMNEZEUL cel viu . și la EMANUEL MESIA ISUS HRISTOS
Vintileasca El Greco Vrancea https://youtu.be/PAI6WbjtgMc
Costica Narcis dute mai ereticule si inpuscate ca esti indracit rau . Nu o sami pierd pacea cu tn . A fost duminica ortodoxiei si tocmai am dat anatema toate sectele aparute si infiintate de tampiti ca tn care citesc biblia si isi dau cu parerea . Vezi cele 7 sinoade ,, 325-787 ,, facute de crestinii de atunci . Unde erati voi ?? Dumnezeii ereticilor sunt draci spune psalmul 95 . Asa ca anatema .
Care libertate omule ca mințiți oameni
Care libertate va dat ucenici sa mințiți oameni.cu tot felu de inventi paganesti.
nimic nu este scris biblic cum preotimea îi minte pe oameni
Te macina dracii ?? Frustratule
Vintileasca El Greco Vrancea ei zece in voi mai ales in preoții voștri
adica datorita mucenicilor aveti voi popii cum sa jegmaniti enoriasii cu ajutorul bisericii
Amin și doamne ajuta
Maria Macovei Care libertate va dat ucenici sa mințiți oameni.cu tot felu de inventi paganesti.
nimic nu este scris biblic cum preotimea îi minte pe oameni
Amin.Doamne ajută.
Dumitru Zidaru Care libertate va dat ucenici sa mințiți oameni.cu tot felu de inventi paganesti.
nimic nu este scris biblic cum preotimea îi minte pe oameni
Doamne ajuta Amin
Mihai Hutupasu Care libertate va dat ucenici sa mințiți oameni.cu tot felu de inventi paganesti.
nimic nu este scris biblic cum preotimea îi minte pe oameni
”Prin urmare, nu oricare dintre noi va putea merge până la mărturisirea lui Hristos, dacă în mărturisire se va amesteca ceva omenesc, meschin, pătimaş, un rest de necredinţă şi de interes.” – Care dintre cei ce vor sa-L marturisesca pe Hristos are dragoste deplina?
Mi se pare practic imposibil sa poti deveni mucenic in zilele noastre de racire a credintei.
Dar cele ce sunt cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu.