În primul rând, deoarece credința noastră e lumină. Hristos a zis: „Eu sunt lumina lumii”.

Lumina candelei ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.

În al doilea rând, ca să ne aducă aminte de caracterul luminos al sfântului în fața căruia aprindem candela – fiindcă sfinții sunt numiți fii ai luminii.

În al treilea rând, ca să ne slujească drept mustrare pentru faptele noastre întunecate și pentru gândurile și dorințele noastre rele, și să ne cheme la calea sfințeniei evanghelice ca astfel să ne ostenim cu râvnă pentru a împlini porunca Mântuitorului: „așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele bune”.

În al patrulea rând, ca să ne aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, Care a jerfit tot pentru noi. Un mic semn al marii noastre recunoștințe și luminoasei noastre dragoste pentru Cel de la Care cerem în rugăciune și viață și sănătate și mântuire și tot ce ne poate da numai nemărginita dragoste cerească.

În al cincilea rând, ca să fie o sperietoare pentru puterile cele rele, care năvălesc uneori asupra noastră și la rugăciune și ne abat gândurile de la Făcătorul nostru – fiindcă puterile cele rele iubesc întunericul și fug de orice lumină, mai ales de cea care este închinată lui Dumnezeu și sfinților Lui.

Citeşte şi:  Nu dau voie la mireni să blesteme pe dracul şi să aibă dialog cu el, zicând: „Fugi! Du-te!”

În al șaselea rând, ca să ne dea imbold la ardere de sine. Precum untdelemnul și fitilul ard în candelă, supuse voii noastre, așa să ardă și sufletele noastre cu flacăra dragostei în toate pătimirile, supuse totdeauna voii lui Dumnezeu.

În al șaptelea rând, ca să ne învețe că după cum candela nu poate să se aprindă fără mâna noastră, nici inima noastră, această candelă lăuntrică a noastră, nu poate să se aprindă fără sfântul foc al harului Dumnezeiesc, chiar dacă ar fi plină cu toate virtuțile – fiindcă toate virtuțile noastre sunt ca un combustibil, iar de la Dumnezeu este focul ce le aprind.

***

Era în ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, 24 martie 1942 în Drama, Grecia. Ocupația străină era bulgară. Lipsurile, bolile şi foamea luaseră proporţii înspăimântătoare şi moartea secera în fiecare zi mici şi mari, dar, în special copii.

Citeşte şi:  Dacă o națiune se îndepărtează de Dumnezeu, atunci Dumnezeu dă autorități dure care vor arăta oamenilor că drumul pe care l-au luat este greșit

Printre locuitorii Dramei se afla şi o văduvă cu cinci copii. Pe soţul ei îl uciseseră ocupanţii cu şase luni înainte, în măcelul din 29 septembrie 1941.

De mâncare nu aveau, decât puţin ulei şi un ciurel de malai. În acea dimineaţă femeia s-a gândit că a doua zi, de Bunăvestire, avea mâncare mult mai puţină pentru copii: 100 de grame de malai şi un deget de ulei. Deodată, privirea ei s-a îndreptat spre candela stinsă, care era agaţătă înaintea icoanei şi atunci a încolţit în sufletul ei intrebarea: să pastreze uleiul pentru copiii ei flămânzi sau pentru candela de la icoana?

Hotărâtă, însa, şi-a făcut cruce şi a zis către Maica Domnului: ”Prea Curată Fecioara, eu îţi voi aprinde candela căci mare este sărbătoarea de mâine pentru credinţa noastră, tu, însă, te rog ai grijă de hrana copiilor mei!” A luat puţin ulei şi a aprins candela. Lumina slabă a luminat casa sărăcacioasă, iar inima ei s-a umplut de pace. Aceasta a însoţit-o la rugăciunea de seară şi în somnul ei din acea noapte memorabilă.

Citeşte şi:  Rugăciunea pe care fiecare mamă ar trebui să o rostească pentru binecuvântarea copiilor

A doua zi după Sfânta Liturghie, văduva a deschis dulapul ca să ia puţinul malai şi a rămas fără glas! Vasul în care se afla uleiul era plin ochi, iar alături erau doi săcuţi plini cu macaroane şi malai. S-a închinat femeia de mai multe ori, preamărind şi mulţumind lui Dumnezeu sşi Maicii Domnului pentru această minune pe care n-a spus-o nimăniu. Timp de doi ani de zile nici uleiul n-a scăzut, nici malaiul nu s-a sfârşit, cu toate că erau şase guri la masă, le schimbau cu alte alimente şi făceau milostenie pe ascuns. Dar şi candela a rămas de atunci aprinsă zi şi noapte dând mărturie cu lumina ei nestinsă despre credinţa acestei femei binecuvântate.

Această istorisire adevărată este o puternică palmă dată creştinilor ortodocşi de astăzi care nu numai că n-au candela aprinsă, dar n-au nici macar icoane în casa lor.

SursA: Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebările lumii de astăzi, Părintele Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii.