Bunul Dumnezeu i-a făcut pe îngeri, însă unii dintre ei, din pricina mândriei lor, au căzut și s-au făcut diavoli.
Bunul Dumnezeu a plăsmuit pe om, creatură desăvârșită, ca să completeze ceata cea căzută a îngerilor.
De aceea diavolul invidiază mult făptura lui Dumnezeu, pe om. Diavolii strigă: „Noi am greșit o singură dată și ne tiranizezi, iar pe aceștia care greșesc de multe ori îi ierți”.
Da, dar oamenii se pocăiesc. În timp ce dracii, deși erau îngeri, au ajuns diavoli, și în loc să se pocăiască, se fac mai vicleni și mai răi, pornindu-se cu răutate să distrugă făpturile lui Dumnezeu.
Sfântul Paisie Aghioritul
Extras din Cuvinte duhovnicești, Vol. 1 – Cu durere și cu dragoste pentru omul contemporan, trad. din limba greacă de Ieroschim. Ștefan Nuțescu Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Ed. Evanghelismos, București, 2003, pag. 61-62
AMIN AMIN AMIN DOAMNE AJUTA ISUSE HRISTOS FIUL LUI DUMNEZEU AI MILĂ DE NOI ȘI DANE SANATATE MULTĂ ȘI LINIȘTE SUFLETEASCĂ AMIN DOAMNE
Bunul Dumnezeu i-a făcut pe îngeri, însă unii dintre ei, din pricina mândriei lor, au căzut și s-au făcut diavoli. Bunul Dumnezeu a plăsmuit pe om, creatură desăvârșită, ca să completeze ceata cea căzută a îngerilor. De aceea diavolul invidiază mult făptura lui Dumnezeu, pe om. Diavolii strigă: „Noi am greșit o singură dată și […] 🔺 https://c.aparatorul.md/7prcy 🔺
Ca să se mire proștii…
Doamne ajuta pe.toată lumea să fie sănătoși mulțumim frumos. Amin
Doamne ajută neputinței mele Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu iartă ma și ma miluiește pe mine păcătoasă iartă ma Iartă ma Iartă ma Iartă ma Iartă ma Dumnezeul meu
Amin
Amin
Sunteți patetici in plm
La diavol nu place Coca cola fără Wiski
Amen
Amin