Din sus de târgul Vasluiului, la Podul Înalt, ce-i mai zice şi al lui Ştefan Vodă, tăbărâseră oştile turceşti, multe ca frunza şi iarba. Ştefan, cu puţinii lui oşteni, le aţine calea, dar cum să se încumete el să sfarme o oaste atât de înfricoşătoare, când unui moldovean erau să i se împotrivească trei turci?

– Doar o minune dumnezeiască mă va mântui, grăi Ştefan inimoşilor săi oşteni din jurul lui.

Sultanul turcesc avea la îndemână călăreţi neîntrecuţi, pe cai arăbeşti, iuţi ca săgeata; tunuri îndemânatice, cărora cele mai mari cetăţi nu le stătuseră în cale, ieniceri plini de îngâmfare, obişnuiţi cu războiul şi cu biruinţa…

Citeşte şi:  Să vă rugaţi așa: „Cu judecățile pe care le știi, Doamne, rânduiește viața mea așa încât să mă mântuiesc”

Ştefan se încumetă să ducă în faţa unei oştiri atât de puternice mai mult muncitorii pământului strămoşesc: oamenii de sapă şi de plug, care aveau drept podoabă minteanul (haină ţărănească, scurtă şi cu mâneci) şi sumanul (haină ţărănească lungă până la genunchi) zilelor de sărbătoare.

– Cu Dumnezeu înainte, dragii mei oşteni, căci de la Dânsul numai va putea să ne vină mântuirea! strigă Ştefan voinicilor săi. Şi, iute şi neastâmpărat cum era, sări cel dintâi în mijlocul turcilor.

Citeşte şi:  Sfântul Ignatie Briancianinov: Sfânta Biserică este purtată pe valurile mării vieții rămânând mai presus de valuri prin dumnezeiasca ei învățătură

Şi atunci, minune! S-au clătinat ienicerii nebiruiţi, s-au înfricoşat călăreţii oţeliţi şi au amuţit tunurile; iar sultanul a luat-o la fugă în josul ţării către Dunărea bătrână, pe unde venise. Iar Ştefan s-a întors fără mândrie în târgul Vasluiului, tot aşa cum pornise, şi a îngenuncheat înaintea altarului, aducând lui Dumnezeu laudă pentru acea biruinţă. A chemat în jurul său pe toţi vitejii de la Podul Înalt, le-a dat ranguri mari în oştire, făcând boieri pe plugarii săi.

Citeşte şi:  Sf. Ioan Gură de Aur recomandă în repetate rânduri ca soții să comunice eficient unul cu altul

Le-a poruncit să postească toţi, cum va face şi el, timp de patru zile, numai cu pâine şi apă. A dat veste în toată ţara ca nimeni să nu-i dea lui biruinţa aceea, ci numai lui Dumnezeu, căci el – Ştefan – nu poate să se mândrească cu aşa minune.

A postit Moldova toată după porunca lui Ştefan Vodă şi l-a numit poporul său dreptcredincios „Sfântul Ştefan”, aşa cum i se cădea.

Ștefan cel Mare și Sfânt ‒ portret în legendă, Sfânta Mănăstire Putna, 2003, pp. 83-85