Cât de important și indispensabil în viața unui creștin ortodox este Semnul Crucii, se poate vedea din observațiile unuia dintre cei mai cunoscuți asceți creștini, călugărul Efrem Sirul, care scrie:

De ce ne însemnăm perna cu Semnul Crucii înainte de somn?

De ce ne însemnăm perna cu Semnul Crucii înainte de somn?

„În loc de scut, apără-te cu cinstita Cruce, pecetluindu-ți cu ea membrele și inima. Și nu numai cu mâna pune-ți semnul crucii pe tine însuți, ci și în gândurile tale pecetluiește cu ea orice îndeletnicire: și intrarea ta, și ieșirea ta în orice moment, și șederea ta, și ridicarea ta, și patul tău, și orice slujbă la care te supui, mai întâi de toate pecetluiește-o în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.

Căci această armă este foarte puternică și nimeni nu vă poate face rău, dacă sunteți protejați de această armă. Dacă nici măcar celui care poartă pecetea regelui pământesc nimeni nu-i poate face rău, cu atât mai mult nimeni nu va putea concura cu noi, care purtăm o astfel de pecete a Marelui Rege al Cerurilor. De aceea, pecetluiește-te întotdeauna cu Crucea, și răul nu se va atinge de sufletul tău.

În ceea ce privește motivul pentru care ar trebui să ne facem Semnul Crucii pe perna (sau întregul pat) înainte de a merge la culcare, putem spune următoarele:

În rugăciunile noastre „pentru somnul care vine” Îi cerem lui Dumnezeu să ne dea „un somn liniștit și senin. Și cum principalul perturbator al odihnei noastre este diavolul și slugile sale, Îi cerem lui Dumnezeu să ne izbăvească de influența lui. Întrucât Semnul Crucii, potrivit cuvintelor Sfântului Mucenic Petru Damaschinul, este puterea exclusivă care alungă demonii și diversele boli, ne însemnăm patul înainte de a merge la culcare.

Astfel, vedem că Semnul Crucii a fost recunoscut dintotdeauna ca fiind cea mai importantă armă împotriva puterii demonice, al cărei scop este unul singur – acela de a face rău omului, ca cea mai înaltă creație a lui Dumnezeu.

Citeşte şi:  Nădejdea în viața veșnică face ca moartea apropiată să fie fără durere

Autor: Andrei Muzolif, profesor la Academia Teologică din Kiev