Dacă adunarea din Creta  s-ar fi voit sinod mare şi sfânt, prima condiţie ar fi fost aceea ca toţi episcopii să aibă drept de participare şi implicit de vot. Ştim că Biserica Ortodoxă are un număr de circa 800 de episcopi. Organizatorii din umbră n-au vrut să rişte ca sinodul să devină cu adevărat ortodox, şi-atunci au făcut o selecţie riguroasă, însărcinându-i pe întâistătători să aleagă episcopii cei mai obedienţi, buni executanţi, care să nu le creeze surprize nedorite. Aşa a fost limitat numărul fiecărei delegaţii la 25 de persoane. A fost prima şi cea mai drastică reducţie.

papa bartolomeu impreuna cu papa francisc

De ce papa Bartolomeu vrea să reducă Biserica la persoana sa, întocmai ca şi confratele său întru erezie şi schismă, Francisc?

Au participat aproximativ 160 de ierarhi, plus papistaşii. Procentul de participare a fost de circa 20%. Asta da reprezentativitate! Cu cât mai puţini, cu atât mai bine, şi-au zis ecumeniştii, pentru că-i putem controla mai uşor. Au avut grijă ca nici măcar aceştia să nu aibă toţi drept de vot, privilegiul fiind acordat celor 10 întâistătători. A doua reducţie semnificativă, care ne arată că toţi episcopii sunt egali, cu remarca orowelliană că unii, cei 10, sunt mai egali decât ceilalţi. Întâistătătorii reprezintă 1, 25% din totalul episcopilor. Cam puţini votanţi, pentru pretenţiile megalomane ale ecumeniştilor.

Citeşte şi:  Antihrist este potrivnicul cel mai mare și vrăjmașul lui Hristos și gonitorul cel mare, care va să vie la sfârșitul lumii

Pe viitor, va avea drept de vot doar Bartolomeu din Constantinopol, papă al Răsăritului. Calculaţi Dumneavoastră procentul de reprezentativitate.

Următoarea grijă a fost să decreteze şi să înscrie în documente că sinodul este ,,judecătorul competent şi ultim în materie de credinţă’’. Se înţelege, sinodul în care doar 10 persoane au drept de vot! Cu asta au scrântit-o rău de tot, şi am să explic de ce. Atributul infailibilităţii aparţine exclusiv Bisericii, Poporul lui Dumnezeu, unit cu episcopii ortodocşi canonici. Sinodul este o modalitate de lucru şi de exprimare a glasului negreşelnic al Bisericii, când lucrează din încredinţarea şi în numele Bisericii, sub asistenţa Duhului Sfânt. Mă refer desigur la Sfintele Sinoade Ecumenice şi la cele locale, receptate de Popor ca fiind ortodoxe. Au fost şi sinoade eretice, tâlhăreşti la care ierarhii au hotărât împotriva Bisericii şi a Adevărului revelat. În acele cazuri, episcopii n-au mai fost uniţi cu Biserica şi nu au lucrat în numele ei. De prezenţa Duhului Sfânt, ce să mai vorbim.

Citeşte şi:  Noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare acuză Fanarul de persecutarea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei

Lipsa episcopilor ortodocşi canonici într-o anumită perioadă istorică, într-o Biserică locală, nu poate împiedica sobornicitatea Bisericii. ,,Nu ne aducem aminte ca atîta timp cît Biserica a suferit prigoane să se fi întrunit vreun Sinod Ecumenic, ceea ce nu înseamnă că Biserica lui Dumnezeu nu a vieţuit sau nu a lucrat într-un mod sobornicesc în acele vremuri’’. Sunt cuvintele Sfântului Iustin Popovici. Nicio prigoană, nici nevrednicia unor episcopi, nici vreun alt obstacol ori vitregie ale vremii nu pot împiedica Biserica în opera sa de mântuire a făpturilor lui Dumnezeu. Biserica este mai mare decât sinodul. Ea are atributul infailibilităţii, sinodul – nu.

Citeşte şi:  Predica Sf. Ioan Gură de Aur la Duminica a 8 după Cincizecime: Înmulțirea pâinilor

Înţelegem acum de ce ecumeniştii se tem de sinodalitatea reală şi de ce papa Bartolomeu din Constantinopol vrea să reducă Biserica la persoana sa, întocmai ca şi confratele său întru erezie şi schismă, Francisc de la Vatican.

Presbiter Ioviţa Vasile