Traducerile ecumenice ale Bibliei

Înainte de a trece la dezbaterea temei în cauză, să ne oprim cu titlu de introducere la aşa-numita „Biblie pentru copii”, frumos editată în limba engleză. În caseta tehnică se arată: „Aprobată de consiliul editorial, alcătuit din şefii confesiunilor protestantă, catolică şi iudaică”.

Iată cum este redată în această Biblie binecunoscuta „Evanghelie primară”, adică prima bună vestire despre Mântuitor, dată de Dumnezeu după căderea în păcat a protopărinţilor, subînţeleasă prin sămânţa femeii, care va zdrobi capul şarpelui (Facerea 3, 15): Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între copiii tăi şi copiii ei; ei îţi vor zdrobi capul, iar tu le vei înţepa călcâiul. După cum vedem, în text nu se aminteşte nimic despre Mântuitorul lumii. Pe când în textul autentic al Bibliei se spune: Şi au zis Domnul Dumnezeu şarpelui: … Vrăjmăşie voiu pune între tine şi între femeie şi între sămânţa ta şi între sămânţa ei; acela va păzi capul tău şi tu vei păzi călcâiul lui.

Potrivit interpretărilor Sfinţilor Părinţi, sămânţa femeii este Hristos, care pe Cruce a zdrobit capul şarpelui, adică al diavolului. Din textul falsificat reiese precum că copiii Evei singuri vor birui răul, întruchipat în şarpe. Iată în ce mod, în Biblia pentru copii, se subminează credinţa în Iisus Hristos ca unicul Mântuitor şi Răscumpărător al lumii.

Biserica Ortodoxă nicidecum nu poate fi de acord cu o asemenea deformare a textului sfânt, totdeauna subînţelegând prin sămânţa femeii pe Mesia făgăduit. În acest sens şi Sfântul Apostol Pavel a folosit cuvântul sămânţa cu referire la Iisus Hristos în Epistola către Galateni: Iar lui Avraam s-au grăit făgăduinţele şi seminţei lui. Nu zice: şi seminţelor, ca de mulţi; ci ca de unul: şi seminţei tale, care este Hristos (Galateni 3, 16).

În ultimul timp predomină tendinţele de a răstălmăci Biblia, fără a se cita din ea tezele dogmatice care despart omenirea. În buletinul ecumenic săptămânal al C.E.B. de la Geneva, Oekumenische Pressedinst (nr. 36, 16 octombrie 1969, p. 8), este dată o comunicare succintă şi foarte semnificativă: „Biblia creştină unificată va fi însoţită de note şi comentarii, care nu vor conţine nici un element dogmatic”.

Aşadar, cu ajutorul iudeilor Biblia va deveni ‘modernă’. A venit timpul să încetăm a ne adăpa din Izvorul Adevărului cu adevărurile dumnezeieşti – dogmele ! Noua Biblie trebuie să contribuie la nivelarea ecumenică a confesiunilor creştine în favoarea iudaismului.

Traducerea, concepută în Olanda, a fost făcută în Franţa, unde, în 1972, a apărut în redacţie ecumenică Noul Testament, iar la sfârşitul anului 1975 a fost tipărită şi a intrat în folosinţă noua traducere ecumenică a Vechiului Testament, pe care Le Monde din 7.XI.1975 a calificat-o ca fiind „un eveniment fără precedent”. În recenzie este citată o idee a teologului parizian prof. Pavel Evdokimov care, în 1950, scria: „Biblia, cât timp este închisă, ne uneşte. De cum însă o deschidem, Biblia ne dezbină. Noi o citim în mod diferit. Noi citim în ea adevăruri diferite” (!). Colectivul de traducători, spre a evita interpretarea ‘diferită’ a Bibliei, a hotărât „să vină în ajutorul evreilor”. Cum anume s-a manifestat acest ajutor ? Iată cum. Traducătorii Vechiului Testament au ţinut seama la maximum de textul masoretic, adică evreiesc, stabilit de tradiţia rabinică şi tipărit în Bibliile evreieşti.

În articolul citat din buletinul ecumenic găsim mai departe: „Situaţia actuală a relaţiilor iudeo-creştine nu ne permite să ne ocupăm de o lucrare asemănătoare traducerii ecumenice a Bibliei, când evreii şi creştinii s-au unit. Ar trebui, poate, să vedem o perspectivă corespunzătoare în faptul că la restabilirea momentelor dificile şi în timpul redactării numeroaselor note mulţi dintre traducători s-au folosit de lucrările unor celebri tălmăcitori evrei medievali precum Rachel, Kimhi, Ibn Ezdra, deseori făcând trimitere la bibliografi evrei contemporani.

Cât priveşte metodica de lucru, în această enormă întreprindere întotdeauna s-a pus accentul pe două principii: caracterul ştiinţific şi colaborarea. La fiecare carte din Vechiul Testament au lucrat doi traducători – un catolic şi un protestant. În total au fost implicaţi 64 de traducători. Un comitet de coordonare a pus de acord toate traducerile, pe care în ultimă instanţă le-a verificat un exeget ortodox de primul rang”.

Autorii tălmăcirii scriu: „Fără îndoială, această traducere nu este nici cea mai bună, nici cu atât mai mult definitivă, comparativ cu majoritatea traducerilor moderne, dar ea este unică din simplul motiv că satisface pe deplin toată lumea şi este recunoscută ca fiind uzuală pentru diferitele ‘Biserici’. Deocamdată ea reprezintă unicul text comun pus la dispoziţia creştinilor scindaţi francofoni, al căror număr este de circa 25 milioane”.

Unicul text de încredere al Sfintei Scripturi vetero-testamentare, de care Biserica Ortodoxă se foloseşte de la începuturi şi până astăzi, este aşa-numita traducere grecească a celor 70 de tălmăcitori, cunoscută în ştiinţă sub numele de Septuaginta şi făcută în secolul III î.Hr., la Alexandria, din iniţiativa regelui Ptolemeu al Philadelphiei (anul 285-246) de nişte evrei învăţaţi de bună credinţă, special aleşi în acest scop. În favoarea calităţilor acestei vechi traduceri de unicat vine faptul că ea a fost apreciată ca fiind pe deplin veridică, fiind folosită de toţi iudeii dreptcredincioşi care vorbeau greceşte. Despre aceasta mărturisesc scriitorii antici evrei Iosif Flavius şi Philon, care citează toate textele biblice după traducerea celor 70 de tălmăcitori, pe care Flavius îi numeşte chiar „prooroci”.

Scriitorii bisericeşti nou-testamentari au pus la baza cărţilor de inspiraţie divină aceeaşi traducere: din cele 238 de pasaje vetero-testamentare, citate de ei în Evanghelii şi Epistolele Noului Testament, numai 4 sunt luate din textul evreiesc al Bibliei, iar toate celelalte se citează după traducerea celor 70. Despre această succesiune binecuvântată mărturiseşte Sfântul Ioan Gură de Aur: „Sfântul Duh a rânduit ca sfintele cărţi să fie traduse de 70 de tălmăcitori… A venit Iisus Hristos şi i-a primit. Iar apostolii le-au răspândit pretutindeni”.

Referindu-se la diferite pasaje din Vechiul Testament, Sfinţii Părinţi ai Bisericii s-au folosit şi ei de traducerea menţionată, şi doar în cazuri aparte recurgeau, pentru lămuriri, la textul evreiesc. La Sinoadele Ecumenice era de asemenea folosită traducerea celor 70. Ea şi astăzi este Biblia oficială pentru serviciul divin al Bisericii Ortodoxe în calitate de traducere inspirată de Dumnezeu, din care a fost făcută şi traducerea slavonă a Bibliei, redând cu exactitate textul grecesc al celor 70 de tălmăcitori. Biserica Ortodoxă ar trebui întotdeauna să urmeze această continuitate seculară şi să se folosească cu încredere de această traducere. Din păcate, în timpul nostru, prin traducerea ecumenică amintită a Bibliei, ei i se impune, pe linia C.E.B., textul masoretic evreiesc al Vechiului Testament, stabilit de tradiţia rabinică.

Ce reprezintă aşa-numitul text masoretic ? Este un text falsificat, cu bună ştiinţă deformat, inexact, care nu corespunde textului original al Bibliei.

Lepădându-se de Hristos, fruntaşii evreilor au pornit o luptă înverşunată împotriva sfinţilor apostoli, care demonstrau, în baza Scripturilor vetero-testamentare, că Iisus din Nazaret este Mesia cel făgăduit (Faptele Apostolilor 5, 17-32; 13, 14-15). Lupta a continuat şi împotriva urmaşilor apostolilor de-a lungul veacurilor şi continuă şi astăzi. Iudeii, care nu au crezut în Hristos, au început să nege cu îndărătnicie că numeroasele proorociri din Vechiul Testament se referă la Mântuitorul nostru. Pentru argumentarea poziţiei lor greşite ei au început, chiar din primele secole ale creştinismului, să întoarcă pe dos textele biblice ce conţineau proorociri mesianice, ba înadins deformându-le, ba omiţându-le cu rea intenţie, cu scopul de a ascunde împlinirea lor uimitoare în persoana Domnului Iisus Hristos (Luca 24, 44). Pentru a-şi masca falsurile, iudeii au început să dezaprobe textul neschimbător al traducerii celor 70 de tălmăcitori şi, după cum se vede din Talmud, a-i nega calităţile. Mai mult decât atât, ei s-au apucat să falsifice şi textul Septuagintei în exemplarele lor, fapt prin care se şi explică unele variante găsite în el, însă nu au izbutit să-l deterioreze esenţial, deoarece traducerea fusese pe larg răspândită în numeroase exemplare încă înainte de a fi falsificată de iudei.

Nu încape îndoială că textul evreiesc conţine o mulţime de pasaje intenţionat denaturate, lucru despre care mărturisesc încă Părinţii şi scriitorii bisericeşti din antichitate. Sfântul Iustin Filozoful, care a trăit în secolul al II-lea, scoţând la iveală atitudinea necinstită a evreilor faţă de Septuaginta, a subliniat în minunata sa carte De vorbă cu Trifon Iudeul: „Eu nu sunt de acord cu învăţătorii voştri, care nu recunosc că cei 70 de bătrâni de pe vremea lui Ptolemeu, rege al Egiptului, au făcut o traducere corectă, şi încearcă ei înşişi să traducă. Şi vreau să ştiţi că ei au exclus cu totul din traducerea făcută de bătrânii lui Ptolemeu multe pasaje din Scripturi, pasaje care arată clar că s-a prevestit despre dumnezeire, omenire şi moartea pe cruce a Acestui Răstignit”.

Gânduri asemănătoare exprimă şi Sfântul Irineu din Lion în lucrarea sa Împotriva ereziilor (vol. III, cap. 21, § 1-3), unde scrie, în sprijinul traducerii celor 70, că proorocirile referitoare la Domnul Iisus Hristos au fost traduse „în limba greacă de înşişi iudei mult mai înainte de timpul venirii Domnului nostru, ca să nu rămână nici o îndoială că iudeii au tălmăcit anume astfel din dorinţa de a ne face pe plac nouă (creştinilor). Dacă evreii ar fi ştiut că noi ne vom folosi de aceste mărturisiri ale Scripturilor, ei înşişi, fără a sta la îndoială, ar fi ars Scripturile, care arată că şi celelalte popoare vor avea parte de viaţă veşnică … Scripturile au fost traduse după inspiraţia lui Dumnezeu. Dacă Scripturile au fost traduse cu atâta exactitate şi har dumnezeiesc, şi dacă prin ele Dumnezeu a rânduit credinţa noastră în Fiul Său, păstrând pentru noi Scripturile nevătămate în Egipt … Şi dacă această traducere a Scripturilor a fost făcută până la pogorârea Domnului nostru pe pământ şi până la apariţia creştinilor, atunci cu adevărat neruşinaţi şi obraznici sunt cei care vor acum să tălmăcească altfel, când noi îi demascăm tocmai în baza acestor Scripturi şi îi aducem la credinţa în venirea Fiului lui Dumnezeu. Credinţa noastră este fermă, neinventată şi unica adevărată, căci are o mărturie limpede din acele Scripturi care au fost traduse prin mijlocul descris mai sus. Şi propovăduirea Bisericii este nefalsificată. Căci apostolii, care au trăit cu mult înaintea tuturor acelor (eretici), sunt de acord cu amintita traducere şi traducerea se acordă cu tradiţia apostolilor. Şi Petru, şi Ioan, şi Matei, şi Pavel, şi alţi apostoli, ca şi succesorii lor, au vestit toate sentinţele prooroceşti aşa cum sunt conţinute în traducerea patriarhilor” (adică traducerea celor 70 de tălmăcitori).

Sfântul Ioan Gură de Aur, referindu-se la chestiunea în cauză, spune: „Cei 70 de tălmăcitori pe drept cuvânt merită mai multă încredere faţă de toţi ceilalţi. Aceştia din urmă au făcut tălmăcirea după venirea lui Hristos, rămânând iudei; de aceea se poate bănui cu deplin temei că ei au spus astfel mai mult din ură şi intenţionat au pus în umbră proorocirile (se are în vedere proorocirea lui Isaia 7, 13 despre naşterea lui Hristos din Fecioară – n.a.). Cei 70 însă, cu peste o sută de ani înainte de venirea lui Hristos, au făcut această lucrare, şi mai ales fiind într-un număr atât de mare, încât sunt în afara oricăror bănuieli. Ei merită cu precădere încredere şi după timpul lucrării, şi după numărul lor, şi după înţelepciunea cu care au lucrat împreună”.

Mai mulţi cercetători biblici din timpurile mai recente, confruntând textul iudaic cu Septuaginta, ajung de asemenea la concluzia că „nu se poate să avem încredere în textul evreiesc actual, dat fiind că el a fost falsificat”. De aceeaşi părere a fost mitropolitul Moscovei Filaret, un mare om de ştiinţă, bun cunoscător al limbilor ebraică şi greacă, fost profesor şi rector al Academiei Teologice din Petersburg şi autor al minunatei lucrări Notiţe pe marginea Cărţii Facerii. Iată ce scrie el: „Textul evreiesc, la începutul erei creştine s-a aflat în mâinile duşmanilor creştinismului, şi de aceea a putut fi supus chiar deformării intenţionate, după cum vorbeşte despre aceasta Sfântul Mucenic Iustin în a sa Discuţie cu Trifon”.

Un critic consecvent al textului evreiesc alterat a fost Sfântul episcop Teofan Zăvorâtul, care a demonstrat, în special, cât de perfid au falsificat evreii proorocirea mesianică tipică – textul Psalmi 15, 10: Nici vei da pre cel cuvios al tău să vază stricăciune.

Sfântul Duh, prin sfinţii apostoli, raportează aceste cuvinte la Domnul Iisus Hristos şi la învierea Lui după moartea pe cruce (Faptele Apostolilor 2, 27-31; 13, 35-37). Evreii, pentru a atenua sensul mesianic al cuvintelor, le-au schimbat în felul următor: Nu vei da pe sfinţii tăi (la plural !) să vadă mormântul.

Prin această denaturare intenţionată se infirmă sensul mesianic al respectivei proorociri despre Domnul Iisus Hristos, care a murit cu trupul şi a fost pus în mormânt, însă trupul Lui nu s-a descompus, pentru că Domnul a înviat prin puterea Sa dumnezeiască.

Să luăm altă proorocire mesianică din Psalmi 39, 9, care în Septuaginta este redată prin cuvintele spuse în numele lui Hristos lui Dumnezeu-Tatăl: Jertfa şi prinosul nu ai voit, iar trupul mi-ai săvârşit. După explicaţia Sfântului Atanasie din Alexandria, într-adevăr Dumnezeu a pregătit trupul Mântuitorului nostru, căci „Duhul Sfânt şi puterea Celui Preaînalt au pogorât peste Sfânta Fecioară (Luca 1, 35)”. În Biblia evreiască, cuvintele iar trupul mi-ai săvârşit sunt înlocuite cu o expresie stranie:Mi-ai străpuns urechile(!)[1]. Or, Sfântul Apostol Pavel interpretează acest pasaj din traducerea celor 70 ca o proorocire mesianică despre întruparea Domnului: Pentru aceea intrând în lume, zice: jertfa şi prinosul nu ai voit, iar trupul mi-ai săvârşit (Evrei 10, 5). Este evident că acest pasaj a fost denaturat în Biblia evreiască cu scopul de a elimina sensul lui mesianic. Şi dacă în Biblia ecumenică el se dă după textul masoretic, asta fiindcă textul deformat de duşmanii creştinismului se pune mai presus de traducerea vetero-testamentară de inspiraţie divină a celor 70, mai presus şi de reluarea lui, inspirată de Dumnezeu, de către Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei (10, 5) referitoare la Hristos Mântuitorul. Scopul pentru care ecumenismul dă preferinţă textului masoretic este acela de a submina credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos ca singurul Răscumpărător şi Mântuitor al neamului omenesc.

La Proorocul Isaia (7, 13), în legătură cu traducerea celor 70 citim:Iată fecioara în pântece va lua şi va naşte fiu, şi vei chema numele lui Emanuil. Sfântul Evanghelist Matei (1, 23) atribuie această proorocire naşterii supranaturale a Mântuitorului nostru de către Prea Sfânta Fecioară Maria, care, într-adevăr a zămislit pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu, prin pogorârea Sfântului Duh (Luca 1, 35). În Biblia evreiască, însă, fecioara (talita – comp. Marcu 5, 41) este înlocuită prin alma, care înseamnă tânără femeie, de obicei căsătorită. Sfântul Irineu din Lion învinuieşte pe iudei că ei au substituit în mod intenţionat cuvântul fecioara prin cuvântul tânără femeie, de unde a şi apărut falsa învăţătură că Iisus Hristos a fost fiul lui Iosif, adică El nu este Dumnezeu-Om. Această falsă doctrină, pornită de la iudei, s-a răspândit şi în mijlocul unor teologi raţionalişti ‘creştini’, inclusiv catolici (comp. Irenikon, 1975, nr. 3, p. 887), probabil nu fără implicarea relaţiilor lor masonice …

Or, însuşi contextul istoric al proorocirii vorbeşte limpede în favoarea zămislirii supranaturale şi naşterii Mântuitorului de către Preacurata Maria. Proorocirea a fost făcută, ca o minunată făgăduinţă, regelui Ahaz al iudeilor, că Dumnezeu îl va scăpa din mâinile regilor vrăjmaşi răzvrătiţi împotriva lui – al Siriei şi al Israelului, care voiau să pună pe tronul lui pe fiul lui Taveil” (Isaia 7, 6). În împrejurările de atunci însemna că Ahaz cu toată casa lui va fi ucis, adică neamul lui David se va sfârşi (comp. IV Împăraţi 15, 29; 16, 1). Asta l-a îngrozit pe Ahaz şi întreg poporul (Isaia 7, 2). Şi iată, vine Isaia ca să-l liniştească pe rege, şi în numele lui Dumnezeu îl încredinţează pe Ahaz că aşa ceva nu se va întâmpla: Casa lui David … Însuşi Domnul va da vouă semn: iată fecioara în pântece va lua şi va naşte fiu, şi vei chema numele lui Emanuil (Isaia 7, 12-13).

Aşadar, proorocirea a fost rostită ca un semn: fecioara va zămisli ! Semnul este ceva neobişnuit, supranatural şi vorbeşte despre atotputernicia lui Dumnezeu. Iar dacă am spune că o tânără femeie căsătorită (evreieşte – alma) va naşte un fiu, ce fel de semn ar fi acesta ? Sensul proorocirii constă în următoarele: aşa precum pare neverosimil ca fecioara să nască fără bărbat – ce va fi negreşit, fiindcă aceasta o spune Însuşi Dumnezeu ! – la fel de neverosimilă din punct de vedere al oamenilor este salvarea lui Ahaz de cei doi duşmani puternici, ce se va întâmpla neapărat pentru că aşa prevesteşte Însuşi Domnul !

Aşa înţelegeau această proorocire cei 70 de tălmăcitori, care de aceea au şi tradus cuvântul evreiesc corespunzător prin grecescul fecioară.

În descrierea vieţii Sfântului Simeon Primitorul de Dumnezeu, care a fost unul din cei 70 de tălmăcitori şi care a trebuit să traducă tocmai cartea Proorocului Isaia, se spune că atunci când a ajuns la această proorocire, s-a îndoit că o fecioară poate naşte fără bărbat. Dar i s-a arătat un înger, care l-a certat pentru neîncredere faţă de Scriptură şi i-a vestit că nu va muri până nu va vedea pe Hristosul Domnului (Luca 2, 26) născut din Preacurata Fecioară.

Drept exemplu de omitere şi eliminare a textelor sfinte mesianice din originalul evreiesc poate servi cartea Proorocului Isaia (3, 9). În Biblia slavonă, în traducerea fraţilor Chiril şi Meftodie din Septuaginta, respectivul text spune: Sveajem Pravednogo, iaco nepotreben nam esti, adică:Să legăm pre cel drept, că nu ne este nouă de nici o treabă. Tălmăcind aceste cuvinte profetice, Sfântul Vasile cel Mare le raportează în întregime la Hristos-Cuviosul lui Dumnezeu, respins şi supus la chinuri de căpeteniile iudeilor. „Aceasta au făcut-o iudeii la venirea lui Hristos; căci, legându-L, L-au adus în faţa lui Caiafa. Au legat mâinile binefăcătoare, nesuferind venirea Adevărului, căci el prefăcea în nimic vicleniile lor”.

Căci adevărul nu este de folos celor nedrepţi, precum soarele ochilor bolnavi.

În textul evreiesc însă această expresie lipseşte. Lipseşte ea şi din traducerile (inclusiv din cea rusă), făcute în baza textului evreiesc[2]. Prezenţa ei în traducerea celor 70 arată, deci, că ea cândva a fost şi în textul evreiesc, dar mai pe urmă a fost omisă şi eliminată de cărturarii iudei ca demascând categoric căpeteniile duhovniceşti ale evreilor de cruda lor răfuială cu Cel fără de prihană, despre care ei au hotărât în frunte cu Caiafa că El nu le este de folos (Ioan 11, 47-50).

Iar afirmaţia că Biblia evreiască este originalul, iar Biblia celor 70 este traducerea poate fi contestată arătând că nu este vorba de compararea propriu-zisă a originalului cu traducerea, ci de originalul denaturat în mod conştient şi de traducerea pe care înşişi iudeii care au trăit până la Hristos o apreciau ca fiind exactă şi veridică. Sfântul Ierarh Teofan Zăvorâtul scrie despre falsificarea originalului evreiesc al Bibliei: „După ruinarea Ierusalimului şi dispersarea evreilor, textul evreiesc, din diferite pricini, a început să fie citit în chip diferit şi interpretat în chip diferit. Fiecare îl citea în felul lui şi îl înţelegea în felul lui. O dovadă în acest sens o constituie noile traduceri din ebraică în greacă, făcute în secolul al II-lea de Aquila, Simmah şi Feodotion, ale căror versiuni diferă una de alta. Ceea ce înseamnă că ei citeau în chip diferit şi înţelegeau în chip diferit Biblia. Traducerile sunt în mare dezacord şi cu textul actual; ceea ce înseamnă că textul evreiesc, denaturat până la ei, a continuat să fie denaturat şi după ei. În continuare se deteriorează tot mai mult textul evreiesc, astfel că s-a creat o distanţare foarte mare de la textul evreiesc primar, făcut de bărbaţii inspiraţi de Dumnezeu. Tocmai în această stare l-au preluat masoreţii şi aşa l-au fixat”.

* Această carte a fost tipărită în 2 ediţii (1997 şi 2008) cu binecuvântarea Î.P.S. Vlasie, Arhiepiscop şi Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. Toate drepturile asupra acestei cărţi aparţin Editurii Adormirea Maicii Domnului. Nici o parte din acest volum nu poate fi publicată fără permisiunea scrisă a editurii.

Notele care sunt notate N.r. aparţin Catacombele Ortodoxiei. Înclinările sau sublinierile din text aparţin textului original. Citatele din Sfânta Scriptură sunt din ediţia sinodală din 1914.

[1] N.r.: Într-adevăr, în Sfânta Scriptură din 1937, varianta preoţilor profesori Vasile Radu şi Gala Galaction, scrie: Nici jertfele de sânge nu-ţi plac, nici prinoasele, dar mi-ai dat urechi ascultătoare (Psalmi 40, 7). În volumul IV al Septuagintei tradusă în colaborare de Colegiul Noua Europă, Polirom 2006, citatul este astfel: Jertfă şi prinos nu ai voit, dar mi-ai întocmit urechi (Psalmi 39, 7), cu o notă de subsol: Dar mi-ai întocmit urechi, după Rahlfs, dar majoritatea manuscriselor LXX au: Mi-ai întocmit un trup (aşa cum citează şi Evrei 10, 5). Textul Masoretic are: Mi-ai deschis (litt. săpat) urechi, fără acel dar, care sugerează o înlocuire a jertfei cu altceva.

[2] N.r.: În versiunea din 1937 scrie: Fericit este omul drept, căci îi va merge bine şi de rodul faptelor sale se va bucura (Isaia 3, 10). Versiunea 1988, adoptată de Sfântul Sinod al BOR, spune: Fericit este omul drept, că el va mânca din rodul lucrurilor lui. În volumul VI-1 al Septuagintei există o notă de subsol: în textul masoretic versetul este o maximă sapienţială în antiteză cu cea de la versetul 11: Spuneţi: celor drepţi le va merge bine căci vor mânca rodul faptelor lor.

de arhimandriţii Serafim Alexiev şi Serghie Jazadjiev

Sursa: Catacombele Ortodoxiei