PENTRU CEI CARE DEFAIMĂ CANONUL DE MĂRTURISIRE(pag.216-217)

Înţeleptul ierarh Gavriil al Filadelfiei scrie în cartea sa „Pentru Tine” următoarele:

„Cel care nu s-a supus canoanelor, nevoie este să se trimită la judecăţile cele de acolo (adică la Judeţul cel înfricoşat) şi va da cuvânt pentru răutăţile ce a făcut, ca cel ce a călcat legile Bisericii”. La aceste cuvinte, adaugă şi Sfântul Nicodim Aghioritul sfătuirea sa zicând: „În scurt îţi zicem că una din două se cade să alegi, o, frate: sau aici să iei vremelnic canonul păcatelor tale, sau acolo veşnic (în lumea cealaltă). Dacă îl vei primi aici (în viaţa aceasta) atunci scapi de cel de acolo. Iar de nu îl vei lua aici, negreşit îl vei lua acolo veşnic.”

Dacă nu asculţi de cuvântul duhovnicului şi nu primeşti canonul legiuit, atunci să ştii că duhovnicul nu are putere să te ierte, căci zice Sf. Vasile cel mare că stăpânirea (adică puterea) de a ierta păcatele nu este absolută (adică nu se dă aşa cum se întâmplă), ci după ascultarea celui care se pocăieşte, către cel care îi îngrijeşte sufletul (Cuv. 15 al Sf. Vasile cel Mare despre Certări).

Deci se cuvine să primească păcătosul cu bucurie canonul său.

Dacă sora lui Moise nu s-ar fi izgonit afară din tabără vreme de 7 zile (după canon pentru greşala ei) atunci nu s-ar fi curăţit de lepră.

Citeşte şi:  S-a pierdut în parte harul lui Dumnezeu, ca o consecință imediată a slăbirii credinței și a pierderii gustului creștinismului autentic

Dacă omul cel prea desfrânat din Corint nu s-ar fi dat Satanei (după canonul Sf. Apostol), atunci nu s-ar fi mântuit sufletul lui (I Cor. cap. V).

La fel şi tu frate, de nu vei lua această puţină certare a canonului, atunci nici de lepra păcatelor nu te curăţeşti desăvârşit, nici sufletul tău nu se mântuieşte.

Împăratul David, ca să-şi împlinescă canonul, a fost izgonit de la împărăţie de către însuşi fiul său Avesalon. Umbla prin munte şi prin văi cu picioarele goale şi era urât şi împroşcat de către semenii săi (căci deşi prin mărturisire l-a iertat Dumnezeu, dar nu i s-a iertat canonul, adică certarea vremelnică pentru păcat).

Împăratul Teodosie cel Mare (care este în rândul sfinţilor) a fost canonisit de Sf. Ambrozie să nu intre în Biserică 8 luni de zile, iar alt împărat pentru omorul ce făcuse, a fost canonisit ca dezbrăcându-se de hainele împărăteşti, să meargă desculţ pe un munte înalt şi acolo să petreacă 40 de zile întru rugăciuni, gustând numai pâine şi apă şi odihnindu-se pe pământul gol.

Şi alţi împăraţi mulţi au făcut canon greu pentru păcatele lor.

Iar tu, omule, oare eşti mai mare decât aceia sau mai gingaş la trup decât ei? De ce nu primeşti puţinul canon pentru păcatele tale?

Să nu te înşele gândul că prin bani vei răscumpăra canonul tău. Împăraţii aceştia aveau mai mulţi bani decât tine şi ar fi putut să plătească milioane de galbeni, numai să nu ia acest fel de canon. Dar aceasta nu este cu putinţă să se facă.

Citeşte şi:  În timpurile acelea nu vor mai fi draci în iad, ci toţi vor fi pe pământ şi în oameni

Trupul care a păcătuit, acela trebuie să se certe.

DESPRE FOLOSUL CANONULUI(pag.215-216)

Cel care păzește canonul său este fiu adevărat al Bisericii.

 

Așa scrie Sfântul Nicodim Aghioritul (care a alcătuit Pidalionul), și anume iată ce spune despre aceasta: „De vei păzi canonul duhovnicului tău, arăți prin aceasta că în adevăr te pocăiești și ești adevărat fiu „al lui Domnezeu” (după dar), și al Sfintei Biserici, care a rânduit această certare a canonului.”

Iar dacă dimpotrivă, vei lepăda canonul duhovnicului tău, aceasta este semn că pocăința ta nu este adevărată, ci mincinoasă. Este semn că nu ești adevărat fiu al lui Dumnezeu și al Bisericii.

Aceasta se adeverește și din cuvântul Sf. Apostol Pavel, care zice:

„De suferiți certare, Dumnezeu se poartă cu voi ca și cu niște fii, căci oare este vreun fiu pe care tatăl său să nu-l certe? Iar de rămâneți fără certare (care este obștească pentru toți) atunci nu sunteți fii, ci copii născuți fără de lege (bastarzi). Fiecare certare nu ni se pare la început bucurie, ci întristare, dar mai târziu aduce prin ea roadele dătătoare de pace ale dreptății!” (Evr. XII 7, 8 și 11).

Citeşte şi:  Sfîntul Serafim de Viriţa ''De la Mine a fost aceasta''

Sf. Ioan Gură de Aur, tâlcuind aceste cuvinte apostolești, spune că omul păcătos este asemenea unui cal nărăvaș. Când îl vede stăpânul pe cal că nu merge bine pe drum și caută să-l dea în prăpastie, atunci îi pune zăbale în gură, îl smucește cu putere și de multe ori îl lovește cu biciul. Dar aceasta nu o face spre răzbunare sau spre pedeapsă, ci ca să-l învețe a păzi drumul. La fel să se înțeleagă și canonul pe care îl rânduiește duhovnicul celui care alunecă în diverse păcate.

Căci este știut că dacă leagă duhovnicul, Dumnezeu nu mai leagă a doua oară, și când ne judecă duhovnicul, atunci scăpăm de judecata cea viitoare a lui Dumnezeu.

Deci să nu pară ca o asprime sau ca o tiranie canonizarea duhovnicului, ci dimpotrivă ca o mare blândețe și ca o iscusită vindecare.

Se întâmplă ca duhovnicul să fie prea milostiv și să-ți rânduiască puțin canon. Atunci se cuvine ca tu singur să-l rogi să-ți dea mai mult, precum obișnuiesc să facă mulți din cei cari se pocăiesc cu fierbințeală, pentru a îmblânzi prin canonul acesta vremelnic Dumnezeiasca dreptate și ca să te încredințezi mai mult că Dumnezeu ți-a iertat pedeapsa cea veșnică, care se cădea ție prin păcate.

Transcrierea s-a făcut după ediția: „Sfântul Ioan Iacob Romanul (Hozevitul) Din Ierihon către Sion. Trecerea de la pământ la cer” Jerusalem 1999