Întru această zi, cuvânt al Sfântului Vasilie, pentru poruncile cele legiuite creştinilor. 

Legea lui Hristos şi poruncile Apostolilor Lui nu s-au dat numai călugărilor, ci şi mirenilor. Şi dovada este că, atunci când zice Pavel: ,Privegheați întru. toată răbdarea şi rugăciunea şi îngrijirea trupului să nu o faceți pentru pofte”, arătat este că nu către călugări a scris şi nici către cei ce țineau viața pustnicească şi liniştită, ci, a scris acestea, mai ales, către toți cei ce viețuiesc prin cetăți şi prin sate, cu femei şi cu copii. Au doară i se cuvine mireanului să aibă ceva mai multă slobozenie decât călugărului? Ba nu. Fără numai atâta iertăciune are mireanul, ca, împreună cu femeia să viețuiască, iar alte iertăciuni nu are, ci, toate câte are călugărul să le lucreze, aceea este legiuit şi mireanului. Şi nu fără primejdie mare va fi, adică, mireanul care calcă poruncile. Drept aceea, puțini sunt cei care au putut, prin multă sârguință, să scape de gîlcevile cele omeneşti şi să fugă de strigătele cele din cetăți, de viața cea deşartă, de griji şi de împătimiri; în afară de cei ce au ieşit afară din gâlcevile lumeşti şi au ales viața călugărească şi au îmbrățişat-o.
Şi s-au umplut de ei Egiptul şi Libia, Etiopia şi India, .Mauritania şi Tebaida. Apoi Siria şi Cilicia, Galatia, Pontul şi Armenia. Mesopotamia şi Persia toată. De aceştia s-au umplut Palestina şi Arabia şi Ciprul, precum şi insulele cele dimprejur şi țara grecilor toată. Încă şi Roma şi Spania şi Galia şi, pină la marginile pământului, pline sunt locurile de mănăstiri şi de pustnici şi tot pământul se blagosloveşte şi se sfințeşte.
Deci, arătat este că David, înțelegând această monahicească rânduială, prin a sa cântare a psalmilor, cu o mai înainte cunoştință cânta, zicând: Iar eu am cinstit mult pe prietenii tăi, Dumnezeule, şi mult s-a întărit stăpânirea lor. Şi-i voi numara pe ei şi mai mult decât nisipul se vor înmulți” (PS. 183, 17-18). Că aceştia stăpânesc peste patimi şi peste draci şi, mai mult decât puternicii lumii, mai stăpâni s-au arătat şi mai întemeiați.
Cine, dar, să nu-i laude pe aceştia, care au scăpat de mrejele cele mult împletite ale vieții şi crucea purtând şi lui Hristos urmând, în toată ziua şi ceasul se roagă lui Dumnezeu, pentru neamul omenesc? Încă şi Grigorie, preaînțeleptul, cel numit Teologul, lăudându-i pe aceştia, le zice: „Cântând şi slăvind şi învățându-se în legea lui Dumnezeu, ziua şi noaptea, şi înălțările lui Dumnezeu în gura lor purtându-le, cu hainele îşi smeresc înălțarea, cingătoare făre podoabă, împodobirile cele frumoase le micşorează, păşire au cu bună rânduială, ochi nerătăcit, zâmbire cuvioasă, cuvântul cu folos rostit, tăcerea mai cinstită decât cuvântul, lauda cu sare dreasa; iar nu cu fățărie. Instrăinarea de rîs, certarea mai iubită decât lauda, măsură umilinții şi a zîmbirii, bogăția cea întru sărăcie, rânduiala cea în pământ străin, slavă, din necinste, puterea cea întru neputințe, fii duhovniceşti, cei bine născuți din neînsurare, smerenia cea mai presus de ceruri, nimic fiind în lume şi mai presus de lume, în trup fiind, sunt afară din trup, săraci pentru împărăție, şi a căror parte este Dumnezeu, iar, pentru sărăcia lor, împărățesc împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos. Dumnezeului nostru, slavă! Amin.

Întru această zi, cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, despre mândrie.

Precum răsadul şi pometul cel necurățit de crengi uscate nu poate să crească, aşa şi omul mândru nu poate să se mântuiască; dacă nu-şi va curăți mândria prin smerenie şi prin pocăința cea plecată. Că la înălțime se suie sufletul celui mândru, iar, de acolo, întru adâncul iadului se pogoară. Deci, precum rodul cel putred, netrebnic este grădinarului, aşa rugăciunile celui mândru neprimite sunt la Dumnezeu. Sufletul celui mândru nu are parte cu Dumnezeu, ci, dracilor bucurie se face. Că, pentru mândrie, au fost lepădați îngerii din cer şi diavoli s-au făcut. Gândul cel smerit la ceruri urcă pe om şi, împreună cu îngerii a dănțui îl face, iar mândria îl pune în rândurile dracilor.
Rugăciunea celui smerit vine la Dumnezeu, iar a celui mândru, mânie pe Dumnezeu şi, precum greutatea de roduri rupe ramurile, aşa mândria pierde sufletul cel îmbunătățit. Omul cel mândru este ca pomul ce nu are rădăcină şi degrabă cade, aşa şi cel mândru, în prăpastia iadului se pogoară. Pentru ce te înalți, omule, tină fiind şi cenuşă, pentru ce cu mândrie iscodeşti, o, necunoscătorule, de eşti mare cu dregătoria, să ai smerenie să nu disprețuieşti pe nimeni. De păcate străine să nu întrebi, ca să fii slăvit în ziua judecății şi să nu laşi scârbit pe cel ce plânge ca să nu ți se treacă cu vederea rugăciunile tale.
Omule sărac, cine te-a zidit pe tine, s-au de unde eşti luat? Întru ce îți pui nădejdea, că nu te temi de Dumnezeu, ci, te mândresti şi, prin trufie, rău îți pierzi sufletul tău? Pentru ce te umfli ca o picătură de ploaie, că pe pământ eşti, şi nu după multă vreme, în pământ, iarăşi, vei merge; acum mândru, iar, după puțin, hrană viermilor. O, omule, cunoaşte-ți neputința ta şi nu te mândri! A lui Dumnezeu zidire fiind, nu te lepăda de Ziditorul tău. Cercetează firea ta, şi vezi pe rudeniile tale, pentru ca şi ei; de aceaşi fire sunt. Şi nu te lepăda; din mândrie, de firea ta. Măcar de ai fi tu bogat, iar acela ar fi sărac, înaintea lui Dumnezeu, acela poate fi mai sus decât tine. O, bogaților, nu vă mândriți cu averile voastre, cu cele stricăcioase nu vă Iăudați. Dumnezeu singur este bogat, având bogăție nestricăcioasă, căci averea voastră nu este a voastră. Până este linişte, rânduiți-vă în pace, cele spre mântuirea voastră. Pentru că bogăția omului îi este dată spre izbăvirea lui. Dumnezeului nostru, slavă!

www.ortodoxiadreptslavitoare.blogspot.com