La doar câteva săptămâni după ce au redevenit majoritari în Camera Reprezentanților, democrații care fac parte din Comisia pentru resurse naturale vor ca formula „așa să-mi ajute Dumnezeu” să dispară din jurământul pe care îl rostesc persoanele audiate de comisie, anunță Fox News, citat de thehill.com.

Propunerea democraților prevede ca martorii chemați la audieri în fața comisiei să rostească un nou jurământ, fără vreo orice referire religioasă. Și jurământul ar urma să sune astfel: „Jurați sau afirmați, sub sancțiunea legii, că mărturia pe care urmează să o dați este adevărul, doar adevărul și nimic altceva decât adevărul [așa să vă ajute Dumnezeu]?”

Citeşte şi:  E lege în Florida: Cadrele didactice pot să poarte arme de foc în clasă

Potrivit Fox News, în propunerea democraților, expresia „așa să vă ajute Dumnezeu” apare scrisă în paranteze, cu roșu, indicând faptul că această frază urmează să fie eliminată.

Comisia va vota asupra eliminării acestei referințe la Dumnezeu într-una din sesiunile din această săptămână.

Modificările pe care le susțin democrații au declanșat imediat reacția dură a republicanilor, care au acuzat „progresiștii” că doresc „să impună tradițiile seculare în numele preconcepțiilor ideologice necinstite”. „Este incredibil, dar nu și surprinzător că democrații încearcă să-L înlăture pe Dumnezeu din procedurile comisiei”, a declarat republicana Liz Cheney pentru Fox News. „Este evident că au devenit într-adevăr partidul lui Karl Marx”, a adăugat ea.

Citeşte şi:  Sf. Ioan Damaschin: Tainele înomenirii Domnului nostru Iisus Hristos

În 2012, Partidul Democrat a renunțat la formularea „dat de Dumnezeu” de pe platforma formațiunii și în care, inițial, se spunea: „Avem nevoie de un guvern care să susțină speranțele, valorile și interesele oamenilor care muncesc care le oferă celor care doresc să muncească din greu șansa de a profita din plin de potențialul lor dat de Dumnezeu”.