Sfântul Grigorie Palama, într-una din Omiliile sale, vorbeşte despre întunecarea minţii, care este urmarea îndepărtării ei de Dumnezeu. Sfântul pomeneşte un pasaj clasic pe care, desigur, îl găsim şi la alţi Părinţi, precum Sfântul Maxim: „Mintea despărţită de Dumnezeu se face dobitocească sau drăcească”.

Atunci când mintea omului se îndepărtează de Dumnezeu, toate energiile lăuntrice ale sufletului şi ale trupului se tulbură. Sfântul Grigorie spune în continuare că, întrucât şi-a pierdut mişcarea firească şi s-a abătut de la calea firească, mintea pofteşte la lucrurile aparţinând altora şi nu se mai satură de iubirea de avuţie. Ea se lasă în voia plăcerilor trupeşti şi desfătarea sa nu cunoaşte margini sau măsură.

Citeşte şi:  Postul îi este de trebuinţă creştinului pentru a-i limpezi mintea

Prin lucrarea ei, îşi necinsteşte numele, totuşi doreşte să fie cinstită de toţi. Vrea ca toţi să o linguşească, vrea ca toţi să fie de acord cu ea, să fie împreună-lucrători cu ea, iar când acestea nu se întâmplă, se umple de mânie.

Mânia şi sălbăticia sa faţă de aproapele o fac asemeni Şarpelui. Şi astfel, deşi creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, omul se face „ucigaş de oameni”, asemănându-se ucigaşului de oameni, diavolul. Şi, aşa cum scrie Sfântul Grigorie, aceasta se datorează unei singure pricini: faptului că mintea omului s-a abătut de la frica şi pomenirea lui Dumnezeu, deschizând calea împreună-lucrării cu începătorul răutăţii.

Citeşte şi:  Să nu ne înșelam, fraților, și să zicem că Dumnezeu nu știe ce face fiecare

Despărţirea minţii de Dumnezeu îl face pe om fie un diavol, fie o fiară.

Hieroteos Vlachos, Boala şi tămăduirea sufletului în Tradiţia Ortodoxă, Editura Sophia, București, p. 73-74