Când se vorbeste de viata cultică a unui creştin ortodox, inevitabil apare in faţa noastră bogaţia vieţii liturgice, cu slujbele şi rugăciunile de toată trebuinţa. Oricare ar fi slujba oficiata, o singură rugăciune se repetă de nenumărate ori, iar noi ii dăm prea puţina importanţă, fie pentru scurtimea ei, fie pentru faptul ca nu-i cunoastem pe deplin intelesul.

E vorba de răspunsul liturgic „Doamne miluieşte!”, cantat de cantaretul bisericii impreuna cu toti credinciosii dupa fiecare ectenie rostita de preot.

La o prima vedere, se poate spune ca atunci cand rostim „Doamne miluieşte” implorăm mila Atotputernicului Dumnezeu, de care atarna viata noastra si care sustine in armonie intreaga creatie.

Mila nu este altceva decat o formă a dragostei aratata de Parintele Ceresc fata de „lucrul mainilor Lui”, o raza din soarele orbitor al iubirii divine care ne ocroteste si ne poarta de grija.

Sunt foarte multe cazurile in Sfanta Scriptura in care Mantuitorul Insusi actioneaza din mila si tamaduieste bolnavii, sau inviaza mortii, cum a fost cazul invierii fiului vaduvei din Nain. Din mila fata de poporul care-l asculta satura multimea si da vedere orbilor: „ Si facandu-I-se mila, Iisus S-a atins de ochii lor, si indata au vazut si I-au urmat Lui.” (Matei 20,34) Dupa cum explica Nicolae Cabassila, cerem cu insistenta mila lui Dumnezeu in primul rand pentru ca avem incredere in nemarginita Sa bunatate.

Citeşte şi:  Minunea curajului monahiilor de la Şamordino

El e totdeauna milos si stie dinainte ce avem nevoie, insa asteapta de la noi sa cerem aceasta, adica sa fim constienti ca la tot pasul ne abatem de la invatatura Lui, avand nevoie in permanenta de mare mila pentru curatirea de pacate. Este un lucru curios cand auzim preotul cerand multime de binefaceri de la Dumnezeu, iar noi raspundem simplu si foarte scurt doar cu „Doamne miluieşte!”.

Citeşte şi:  Cine s-a smerit pe sine, acela a biruit pe vrăjmaşi

Acelasi liturgist arata intelesul desăvârşit al acestei rugăciuni, spunand ca in aceasta se cuprind toate rugaciunile, deoarece, a cere mila lui Dumnezeu, este acelasi lucru cu a chema Imparatia Tatalui Ceresc in mijlocul nostru: „In primul râând aceasta rugaciune cuprinde intr-însa o recunoastere a păcatelor şi o mărturisire a bunătăţii lui Dumnezeu.

Al doilea, fiindca a cere de la Dumnezeu mila, insemneaza a cere Împărăţia Lui; iar daca o cerem pe aceasta Hristos a fagaduit ca toate celelalte de care avem trebuinta ni se vor adauga . Pentru aceasta e de ajuns cererea de mai sus, ca una ce poate sa dobandeasca toate dintr-o data.”

După nemincinosul glas al Mântuitorului, a cere mila lui Dumnezeu inseamna, de fapt, a cere să fim mostenitori ai Împărăţiei Lui. Într-un loc zice:

„Fericiţi cei milostivi, că aceia vor fi miluiţi”, iar cand vorbeste de infricosatoarea judecata, arata clar ca faptele milei noastre trupesti ne vor pregati loc in Imparatia Cerurilor: „Şi va zice împaratul celor de-a dreapta Lui (adică celor milostivi): Veniţi, binecuvantaţii Tatălui Meu şi moşteniţi împărăţia cea gatita voua de la zidirea lumii”.

Citeşte şi:  Sf. Ambrozie de la Optina: E cu neputinţă a trăi împreună fără conflicte

In afara de binefaceri, trebuie sa vedem aici si o obligatie din partea noastra de a ne purta cu mila fata de ceilalti, asa cum Dumnezeu se poarta fata de noi chiar si atunci cand nu meritam:” Nu se cadea, oare, ca si tu sa ai mila de cel impreuna sluga cu tine, precum si eu am avut mila de tine?” (Matei 18,33)

Acum, cand stim cat de mult foloseste scurta rugaciune „Doamne miluieşte”, ar trebui sa o rostim cat mai des si cu mare băgare de seamă, pentru ca rostita mecanic si neacordandu-i importanta cuvenita, riscam sa fim lasati de Mântuitorul in afara Împărăţiei Sale veşnice.

Sebastian Marin

Sursa: crestinortodox.ro