În faţa lor se înălţa o structură rectangulară, ultramodernă, din oţel şi sticlă.

— Catedrala de Sticlă, îi explică pilotul.

— O biserică?

— La naiba, nu! Uite că biserică n-avem! Fizica este religia pe-aici. Ia numele Domnului în deşert cât vrei, râse el, dar nu defăima vreun quarc sau vreun mezon.

Dan Brown, „Îngeri şi demoni”

„Cea mai importantă instituţie de cercetare ştiinţifică din lume — Conseil Européen pour la Recherche Nucléaire (CERN), din Elveţia — a reuşit recent să producă primele particule de antimaterie. […] CERN a pus la punct recent un nou decelerator de antiprotoni, un dispozitiv avansat, capabil să producă antimaterie în cantităţi mult mai mari. Se ridică însă o întrebare: va reuşi această substanţă extrem de instabilă să salveze lumea, sau va fi folosită la crearea celei mai distructive arme care a existat vreodată pe Terra?”

Deşi pare a fi o ştire preluată de pe reţeaua marilor agenţii de presă, nu avem în faţă decât primul paragraf al cărţii lui Dan Brown, Îngeri şi Demoni (în original Illuminati). După cum se vede, înainte cu câţiva ani de inaugurarea acceleratorului de particule de la Geneva, autorul Codului lui Da Vinci era intens preocupat de perspectiva luminoasă sau apocaliptică pe care o deschide experimentul ştiinţific cu cea mai mare anvergură din istoria omenirii. Şi totuşi, deşi scandalul mediatic apărut la inaugurarea CERN-ului este strâns înrudit cu filozofia dezvoltată în cartea Îngeri şi Demoni, nu s-a pomenit nimic la momentul inaugurării acceleratorului despre dimensiunea ocultă a fenomenului, pe care o presupune ficţiunea lui Dan Brown. De ce? Va exista şi a doua parte a filmului: CERN-ul şi paradigma erei vărsătorului – sinteza dintre ştiinţă şi ocultism?

„Ciocnirea de protoni la viteza luminii, degajări uriaşe de energie, apariţia găurilor negre care se coboară către centrul pământului şi, în fine, o implozie care va pune capăt existenţei planetei înghiţită într-o minusculă gaură neagră”. O poveste de anticipaţie care în urmă cu câţiva ani ar fi stârnit râsul oricui, prin intermediul mass-mediei a incendiat imaginaţia a sute de milioane de oameni care dintr-odată au început să se gândească serios că a sosit momentul în care va fi trasă cortina peste marele spectacol al lumii. După acelaşi scenariu, sfârşitul apocaliptic al lumii cauzat de ciocnirea a câteva particule presupune şi probabilitatea ca prin gaura neagră să fim proiectaţi într-o altă dimensiune, poate chiar în lumea de dincolo, unde se află raiul sau iadul.

Citeşte şi:  Credeți în Dumnezeu? O asociație din SUA v-a pus diagnosticul: BOLNAVI PSIHIC

Impresionant şi îngrijorător ni s-a părut faptul că şi nişte ţărani amărâţi din fundul unui cătun românesc se adunaseră în jurul televizorului pentru a urmări cutremuraţievenimentul care, în optica mediatică, puteasă pună capăt istoriei lumii. Şi totuşi, ce sunt de fapt protonii ăştia, ce face un accelerator de particule sau ce este o gaură neagră ştiu foarte foarte puţini oameni în lume. Iar aceştia, paradoxal, ne asigură că nu există absolut nici un pericol. Atunci cum de s-a născut panica? Dacă se mai intensifica, nu seştie câţi oameni ar fi ajuns la depresie sauchiar la sinucidere, precum s-a întâmplat cu o fată din India!

După cât se pare am fost martorii testării unei bombe mediatice. Explozia nu a avut loc la CERN, ci în minţile tuturor celor careau fost branşaţi în acea perioadă la câmpul mediatic constituit din televiziune şi ziare,din radio şi internet. Explozia a fost întreţinută mediatic timp de două săptămâni, atât cât era nevoie pentru ca evenimentul cu toată încărcătura sa ideologică să capete un relief semnificativ înconştiinţa unei mari părţi din populaţia planetei.

Dar dincolo de testul care a probat încă o dată eficacitatea mass-mediei încontrolul mintal şi emoţional al popoarelor lumii ne putem pune întrebarea: ce s-a dorit a se transmite, care este obiectivul ideologic al acestui experiment?

Cel puţin geografic se poate stabili olegătură, chiar dacă ar fi numai una întâmplătoare, între povestea acceleratorului şi gnostica naraţi une a Codului lui Da Vinci. Spunem aceasta deoarece acceleratorul de la Geneva îşi întinde circumferinţa până la graniţa muntelui Sion (Le col de Mont Sion) aflat în nordul Franţei, locul unde s-ar afla sediul Prioriei Sionului, un fel de lojă masonică înrudită cu cea a templierilor, de care este legată istoria Codului lui Da Vinci. Înrudirea celor două poveşti cucaracter gnostic, cărora mass-media se osteneşte să le dea un efect de real rezultă şi mai clar dacă vom citi, printre rânduri, filozofia pe care Brown o construieşte înjurul acceleratorului de particule de la Geneva:

Citeşte şi:  Educaţia modernă ca un sistem de zombare

Toate întrebările au fost iniţial spirituale. Încă de la începutul lumii, spiritualitatea ş ireligia au fost chemate să completeze ceea ce ştiinţa nu putea înţelege. Răsăritul şi apusul Soarelui erau odinioară puse pe seama lui Helios şi a carului său înflăcărat. Cutremurele şi inundaţiile erau considerate furii ale lui Poseidon. Ştiinţa a dovedit între timp că acei zei erau doar nişte falşi idoli. În curând va demonstra că toţi zeii sunt nişte falşi idoli. Ştiinţa oferă astăzi răspunsuri la aproape toate întrebările omului. Au mai rămas doar câteva nelămurite, şi acestea sunt cele de tip ezoteric. De unde venim? Ce căutăm aici? Care este sensul vieţii şi al universului? Langdon era înmărmurit:

— La aceste întrebări încearcă CERN să răspundă?

— Vă corectez. La aceste întrebări răspunde.

— Încă de la începuturile istoriei, întreştiinţă şi religie s-a creat o prăpastie adâncă.Savanţi de renume precum Copernic…

— Au fost ucişi, replică directorul. Asasinaţi de Biserică fiindcă au dezvăluit uneleadevăruri ştiinţifice. Dintotdeauna religia apersecutat ştiinţa. (Dan Brown, Îngeri şi Demoni)

Din fantasmagoria brown-iană rezultă că acceleratorul de particule de la CERN constituie pentru ştiinţa de popularizare un mijloc extrem de util pentru fundamentarea ştiinţei ca religie aflată înopoziţie sau ca substitut al religiei creştine. Atât în Codul lui Da Vinci cât şi în Îngeri şi Demoni „obiectivitatea” cercetării ştiinţifi ce este opusă credinţei, în sensul că, printr-o perversă punere în scenă, se sugerează netemeinicia creştinismului. Aceeași idee o susțin și comuniştii, când numesc religia: opiumul popoarelor. „Fizica este religia pe-aici (pe la CERN n.n). Ia numele Domnului în deşert cât vrei, râse el, dar nu defăimavre un quarc sau vreun mezon”, ne spune Brown prin gura unui personaj al cărţii sale.

Citeşte şi:  Ieroschimonahul Rafail: Fiți vigilenți! Nu acceptați aceste acte! Aici este capcana! E împotriva conștiinței creștine

Ideea că experimentul desfăşurat la CERN va pune în evidenţă aşa-zisa particulă a lui Dumnezeu (bosonul Higgs a fost numit astfel de către Leon Lederman, laureat al premiului Nobel) şi prin aceasta se va explica apariţia lumii din nimic fără intervenţia lui Dumnezeu ne sugerează existenţa unei strânse legături între gnoza lui Brown şi scenariul mediatic ce a însoţit inaugurarea CERN-ului.

Dacă am recapitula puţin retorica ce însoţeşte experimentul ciocnirii protonilor laviteze compatibile cu viteza luminii am observa uşor că ni se sugerează că rezultatele acestuia ar putea circumscrie atât cunoaşterea cauzei lumii, a momentului zero al creaţiei, cât şi viaţa lumii prin încheierea istoriei planetei în spatele unei găuri negre. Cu alte cuvinte, lui Dumnezeu nu i se mai rezervă nici un rol în întreaga existenţă a cosmosului. Poate chiar această idee, subînţeleasă în cadrul întregii propagande mediatice, s-a dorit a fi transmisă şi fixată subliminal în subconştientul oamenilor de pretutindeni: o serioasă piatră de temelie la edificarea concepţiei atee asupra creaţiei lumii.

Faptul că ţăranii români au ajuns să creadă că lumea va pieri în urma ciocnirii unor protoni, alunecând într-o gaură neagră de mărimea unui vârf de ac pentru că aşa se spune la televizor este, credem noi, suficient de semnificativ. Aceasta mai ales în contextul în care aceiaşi oameni plătesc accesul la canale pornografice şi nu se gândesc că marşurile homosexualilor şi instituţionalizarea tuturor perversiunilor ne vor aduce pedeapsa lui Dumnezeu şi chiar sfârşitul lumii. Oare în cine credem mai mult?

Răspunsul la această întrebare vom încerca să-l deslușim împreună într-un număr viitor al revistei, când vom vorbi şidespre latura ocultă a gnozei de la CERN.

Prof. Mihai CRISTEA, revista Presa Ortodoxă