Rânduiala luării aminte la sine pentru cel ce trăieşte în lume – Scrisă ca urmare a dorinţei câtorva mireni evlavioşi de a petrece viaţă cu luare-aminte în lume

 

Luarea – aminte…

Sufletul tuturor îndeletnicirilor în Domnul este luarea-aminte. Fără luare-aminte toate aceste îndeletniciri sunt sterpe, moarte. Cel ce voieşte să se mântuiască trebuie să-şi rânduiască viaţa în aşa fel ca să poată păstra luarea-aminte la sine nu numai în însingurare, ci chiar și în împrăştierea în care împrejurările îl trag uneori împotriva voinţei sale. Frica de Dumnezeu să tragă în cumpăna inimii mai greu decât toate celelalte simţiri: atunci va fi uşor să păstrezi luarea-aminte la sine atât în liniştea chiliei, cât si în mijlocul zarvei care te împresoară din toate părţile.

Înfrânarea de la mâncare…

Înfrânarea cu dreaptă-socotinţă de la mâncare, micşorând aprinderea sângelui, ajută foarte mult luării- aminte la sine;iar înfierbântarea sângelui – care vine fie din prisosul de mâncare, fie din mişcările puternice ale trupului, fie din focul mâniei, fie din beţia slavei deşarte, precum si din multe alte pricini – naşte o mulţime de gânduri şi închipuiri; altfel spus, naşte împrăştiere. Prima poruncă pe care Sfinţii Părinţi o dau celui ce vrea sa ia aminte la sine e înfrânarea cu măsură, egală, statornică, de la mâncare(Capetele Preacuviosului Pilotei Sinaitul. Dobrotoliubie, partea a 2-a).

După trezirea din somn…Ce citim și cât?

După trezirea ta din somn – ce preînchipuie deşteptarea din morţi a tuturor oamenilor – îndreaptă-ţi gândul către Dumnezeu, adu jertfă lui Dumnezeu începăturile gândurilor minţii, care n-a primit încă nici o întipărire deşartă, în linişte, cu mare luare-aminte, după ce ai împlinit tot ce este de trebuinţă pentru trupul ce se scoală din somn, să citeşti obişnuita pravilă de rugăciune, îngrijindu-te nu atât ca rugăciunea să fie multă, cât ca ea să fie săvârşită cu iuare-amintc – şi, din pricina luării-aminte, să sfinţească si să dea viaţă inimii prin străpungerea si mângâierea pe care le aduce rugăciunea. După pravila de rugăciune, îngrijește-te iarăşi, din toate puterile, să fii cu luare-aminte; citeşte Noul Testament si mai ales Evanghelia. Când citeşti acestea, ia aminte la toate poruncile şi sfaturile lui Hristos, ca după îndreptarul lor să îţi poţi rândui toată lucrarea, atât văzută, cât si nevăzută. Cât de mult să citeşti, asta o hotărăsc puterile omului şi împrejurările. Nu trebuie îngreunată mintea cu citire de prisos a rugăciunilor si a Scripturii, şi nici nu trebuie ca omul să îşi părăsească îndatoririle pentru a se îndeletnici fără măsură cu rugăciunile si citirea. Aşa cum prisosul de mâncare aduce în neorânduială pântecele si îl îmbolnăveşte, si întrebuinţarea fără măsură a hranei duhovniceşti slăbeşte mintea, pricinuindu-i silă faţă de îndeletnicirile evlavioase, şi aduce asupra ei trândăvia(Sfântul Isaac Sirul. Cuvântul LXXI).

Începătorul și cel desăvârșit…

Pentru începător, Părinţii rânduiesc rugăciuni dese, însă nu lungi. Atunci când mintea va creşte cu statura duhovnicească, va fi în stare să se roage neîncetat. De creştinii ce au ajuns la starea vârstei desăvârşite în Domnul vorbeşte Apostolul când spune: „Voiesc, dar, ca să se roage bărbaţii în tot locul, ridicându-si mâinile curate, fără mânie şi îndoire” (l Tim. II, 8), adică fără patimă si fără nici o împrăştiere sau robire a minţii. Ceea ce se potriveşte bărbatului nu se potriveşte încă pentru prunc.

Citeşte şi:  Sufletul curat se bucură neîncetat de dragostea dumnezeiască

La lucrul  de fiecare zi și în minutele libere…

Luminat fiind, prin rugăciune şi citire, de către Soarele Dreptăţii, de Domnul nostru lisus Hristos, să iasă omul la lucrul său de fiecare zi, luând aminte ca în toate faptele şi cuvintele sale, în toată fiinţa lui să împărătească şi să lucreze atotsfânta voie a lui Dumnezeu, care este descoperită şi lămurită oamenilor în poruncile evanghelice.

Citeşte şi:  Parintele Justin Parvu: Să trăiești ca un sfânt, dar să fii acolo unde trebuie să sfințești

De se vor întâmpla minute libere de-a lungul zilei, întrebuinţează-le pentru a citi cu luare aminte rugăciuni alese, ori câteva locuri alese din Sfânta Scriptură, si prin acestea întăreşte-ţi din nou puterile sufleteşti, istovite de lucrarea desfăşurată în mijlocul deşertăciunii lumii. De nu vei avea asemenea minute de aur, să-ţi pară rău după ele ca după o comoară. Ceea ce ai pierdut astăzi nu trebuie să mai pierzi în ziua următoare, fiindcă inima noastră lesne sededă nepăsării şi uitării, din care se naşte întunecata necunoştinţă, atât de pierzătoare pentru lucrarea lui Dumnezeu, pentru lucrarea mântuirii oamenilor.

Când greșim față de voia lui Dumnezeu….

De se va întâmpla să zici ori să faci vreun lucru potrivnic poruncilor lui Dumnezeu, neîntârziat să vindeci greşeala prin pocăinţă şi prin pocăinţă nefăţarnică întoarce- te la calea lui Dumnezeu, de la care te-ai abătut prin călcarea voii Lui. Nu te abate alături de calea lui Dumnezeu!

Închipuirile…

Gândurilor, visărilor si simţirilor care vin, adu-le împotrivă, cu credinţă si smerenie, poruncile evanghelice,grăind împreună cu patriarhul losif: „Cum voi face eu acest lucru rău, si să păcătuiesc înaintea lui Dumnezeu ?” (Fac. XXXIX, 9). Cel ce ia aminte la sine dator este să se ferească de orice închipuire îndeobşte, oricât de atrăgătoare şi cu bun chip ar părea ea; orice închipuire este o rătăcire a minţii în afara adevărului, pe tărâmul nălucilor lipsite de fiinţă si de putinţa de a lua fiinţă, care linguşesc mintea şi o înşală. Urmările închipuirii şi visării: pierderea luării-aminte la sine, împrăștierea minţii şi împietrirea inimii la rugăciune; de aici se naşte neorânduiala sufletească.

Citeşte şi:  Sf. Vasile cel Mare: Egalitatea dintre femeie și bărbat

Seara când mergem la somn…

Seara, mergând spre somn (care faţă de viaţa zilei care s-a scurs este asemenea unei morţi), cercetează lucrurile pe care le-ai făcut de-a lungul acelei zile. Pentru cel ce duce viaţă cu luare-aminte, această cercetare nu e anevoioasă – fiindcă din pricina luării-aminte la sine este nimicită uitarea, atât de proprie omului împrăştiat. Aşadar: după ce ţi-ai adus aminte toate păcatele pe care le- ai săvârşit cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul, cu simţirea, adu pentru ele pocăinţă lui Dumnezeu cu hotărârea de a te îndrepta, care e chezăşia inimii pentru pocăinţa ta. Apoi, după ce ţi-ai făcut pravila de rugăciune, încheie cugetând la Dumnezeu, ziua  pe care ai inceput-o cugetând la Dumnezeu.

Unde merg toate gândurile și simțirile omului adormit? Ce stare tainică este somnul, în timpul căruia sufletul și trupul sunt vii și totodată nu trăiesc, sunt străine de conștiința vieții lor, ca și cum ar fi moarte? Somnul este la fel de neînțeles ca moartea. În timpul lui sufletul se odihnește, uitând cele mai crunte amărăciuni și necazuri lumești, după asemănarea odihnei sale veșnice; iar trupul!…de vreme ce el se scoală din somn, negreșit va și învia din morți. Grăit-a marele Agaton :„Este cu neputință ca fără mare luare-aminte la sine să sporească omul în vreo faptă bună”(Patericul egiptean).

Extras din  Sfântul Ignatie Briancianinov- „Experiențe ascetice”, Editura Sophia București, 2008, pag 245-247