Sfântul Ignatie Briancianinov – Scrisori către mireni – „24. Despre Sfânta Treime. Despre cunoștințele în capul cărora nu stă ADEVĂRUL. Necazurile sunt partea vremurilor noastre. Trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu în boală.”

„În cântările sale harice, de Dumnezeu insuflate, Sfânta Biserică îl numește pe Duhul Sfânt ,,Mângâietor”, ,,Mângâietor” îl numește și pe Fiul lui Dumnezeu; Mângâietor este și Tatăl, Care,  în chip de nepătruns cu mintea, Îl naște pe Fiul şi în chip de nepătruns cu mintea Îl purcede pe Duhul Sfânt. Mângâietor este Duhul, Mângâietor este Fiul, Mângâietor este Tatăl. Dacă razele sunt lumină și foc, și soarele din care vin ele este lumini şi foc. Treime Sfântă, Dumnezeule, slavă ție! Slavă ție, Dumnezeule, Care ne-ai dăruit ființare, Care ne-ai dăruit mântuire, Care ne-ai diruit nouă, celor din întunericul și din umbra morții, cunoașterea adevărului și mângâierea ce vine din suflarea asupra noastră a Duhului Tău Sfânt, Care împreună-lucrează cu Sfântul Tău Adevăr, Care este Cuvântul Tău!

Cei ce au cunoscut și au primit Sfântul Adevăr au intrat sub înrâurirea, sub călăuzirea Sfântului Duh, sunt Partea Domnului. În capul tuturor cunoștințelor și impresiilor care nu au drept cap Adevărul se află satana. Şi urmează satanei îngerii lui; aceștia sunt partea lui; sorțul lor este împreună cu el. Țărână
să mănânce în toate zilele vieții lor și pe pântecele lor să se târască (v. Fac.3, 14): această hotărâre s-a pogorât asupra lor de la Judecătorul tuturor – Dumnezeu. Partea lor este înțelegerea trupească; îmbrăcămintea lor este învechirea lui
Adam.

Sfântul Adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu spune: prin multe necazuri se cuvine nouă să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu (Fapte 14, 22). Necazurile sunt cu precădere partea vremurilor noastre, căreia nu i-a fost lăsată nici nevoința muceniciei, nici nevoința călugăriei. Partea noastră, a creștinilor vremurilor din urmă, este partea unor necazuri ce par neînsemnate, nimicnice. Cumpăna este la Dumnezeu! Înaintea Lui, în cumpăna Lui, orice necaz este nimicnie, orice necaz este de mică însemnătate, oricât de mare ar fi el pentru că adumbrirea puterii și harului Său poate preface in cea mai mare desfătare cel mai mare necaz. Astfel, și un necaz mic are înaintea Lui însemnătate deplină, cu nimic mai prejos decât cea a unui necaz mare. Totul depinde de harul Său – iar El primește de la om cu milostivire orice necaz pe care omul îl întâmpină mulțumindu-I, supunându-I-se slavoslovindu-L. Din boala care v-a lovit fără voie faceți un mijloc de a aduce lui Dumnezeu, multumindu-I, o jertfă de bunăvoie, și fie ca Dumnezeu să o primească pe ea ca pe o cădelniță plină cu cea mai binemirositoare tămâie duhovnicească! Tămâia este mulțumirea adusă lui Dumnezeu.”

SF. Ignatie Briancianinov, „De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu”, Editura Sophia, București, pag. 71-73