Învăţătura despre purgatoriu a romano-catilicilor este o altă erezie. Potrivit acestei învăţături, sufletele care nu s-au ostenit îndeajuns pentru mântuirea lor în viaţa pământească, vor fi rânduite într-o stare (nu loc!) în care vor fi purificate de păcate prin suferinţă, iar când purificarea va fi împlinită, acele suflete vor intra în bucuria veşnică a raiului.

Despre erezia papistașilor despre PURGATORIU, apărută după Schisma din 1054
Textul scripturistic invocat de apuseni pentru susţinerea acestei erezii este cel cuprins în Epistola I-a către Biserica din Corint a Sfântului Apostol Pavel (3, 13-15):
,,Lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el se va mântui, dar aşa ca prin foc’’.
Interpretarea pe care catolicii o dau acestui text este forţată, de vreme ce se referă la ziua Domnului, adică a judecăţii.
Purgatoriul ca şi concept doctrinar a fost necunoscut Bisericii Lui Hristos. Abia după Schisma din 1054, papa Inocenţiu IV (1243-1254) a formulat învăţătura despre purgatoriu şi a introdus-o în catolicism.
La Conciliul de la Florenţa (1439) s-a afirmat explicit că purgatoriul există şi că acesta este o stare, nu un loc. Ciudată această precizare insistentă de negare a locului şi de afirmare a stării. Ştim foarte bine că atât raiul, cât şi iadul sunt locuri în care se trăieşte starea de fericire sau de osândă.
Bogatul nemilostiv se adresa Lui Avraam cu aceste cuvinte:
,,Rogu-te, dar părinte, să-l trimiţi la casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin’’ (Luca 16, 28).
Doar pentru ignoranţi localizarea iadului este necunoscută, bine fiind cunoscut că acesta se află în interiorul pământului, cum ştim din Revelaţia Dumnezeiască (Numerii 16, 30-33).
La Conciliu Tridentin din 1563 a fost abordată din nou învăţătura despre purgatoriu. Datorită faptului că papa Pius al VI-lea s-a îmbolnăvit grav, apusenii nu au conturat cu claritate această erezie, lăsând loc, până în zilele noastre, celor mai fanteziste interpretări.
Biserica Ortodoxă a respins dintotdeauna erezia catolică, ridicată la rang de ,,dogmă’’.
In Revelaţia Dumnezeiască se cunoaşte cu limpezime că după moartea omului sufletul acestuia este rânduit la judecata particulară, fie pentru rai, fie pentru iad. Până la judecata universală starea sufletelor osândite se poate schimba, deoarece Biserica, prin rugăciunile ei, poate scoate sufletele din locul de osândă al iadului.
Insistenţa cu care promovează catolicii erezia referitoare la purgatoriu face imposibilă o unire a lor cu Biserica Ortodoxă, iar întâlnirile dintre reprezentanţii acestora prilejuiesc mai degrabă nişte dialoguri ale surzilor, fără nici un rezultat cât de cât încurajator. Chiar presupunând că apusenii ar renunţa la această erezie, rămân celelalte numeroase erezii care separă catolicismul de Ortodoxie.
Se cunoaşte prea bine faptul că dialogurile dintre Biserică şi catolici nu sunt nicidecum generate de iubire, cum adesea se afirmă, nici nu urmăresc ca toţi să fie una în Hristos, ci sunt ordonate de mai marii lumii pentru a întemeia religia unică şi nivelatoare a viitorului, în care antihristul ce va veni să fie venerat ca dumnezeu al acestei religii. Faptele sunt mai mult decât evidente, însă puţini sunt aceea care sesisează ce se ascunde în spatele mişcării ecumenice.
Presbiter Iovița Vasile
Se cunoaşte prea bine faptul că dialogurile dintre Biserică şi catolici nu sunt nicidecum generate de iubire, cum adesea se afirmă, nici nu urmăresc ca toţi să fie una în Hristos, ci sunt ordonate de mai marii lumii pentru a întemeia religia unică şi nivelatoare a viitorului, în care antihristul ce va veni să fie venerat ca dumnezeu al acestei religii 👉 https://c.aparatorul.md/r7xci 👈
Religia unică,e credință veșnică în împărăția cerurilor 🙏 în Isus Hristos Dumnezeul luminii 🌅 păci 🕊️ iubitor de oameni ✝️ frumos ✝️ familia tradițională ✝️ prin credință sinceră bazată pe bunătatea,puritate față de semeni și natură,vom birui râul ✝️⛪☦️🛡️
Fiecare cu Credința lui…fără amestec și fără sa ținem Slujbe cu alte credințe. Doamne Ajuta🇹🇩🙏❤️☦️☦️☦️
Se cunoaşte prea bine faptul că dialogurile dintre Biserică şi catolici nu sunt nicidecum generate de iubire, cum adesea se afirmă, nici nu urmăresc ca toţi să fie una în Hristos, ci sunt ordonate de mai marii lumii pentru a întemeia religia unică şi nivelatoare a viitorului, în care antihristul ce va veni să fie venerat ca dumnezeu al acestei religii 👉👉 https://c.aparatorul.md/51s6q 👈
Se cunoaşte prea bine faptul că dialogurile dintre Biserică şi catolici nu sunt nicidecum generate de iubire, cum adesea se afirmă, nici nu urmăresc ca toţi să fie una în Hristos, ci sunt ordonate de mai marii lumii pentru a întemeia religia unică şi nivelatoare a viitorului, în care antihristul ce va veni să fie venerat ca dumnezeu al acestei religii 👉👉 https://c.aparatorul.md/dsenb 👈
Se cunoaşte prea bine faptul că dialogurile dintre Biserică şi catolici nu sunt nicidecum generate de iubire, cum adesea se afirmă, nici nu urmăresc ca toţi să fie una în Hristos, ci sunt ordonate de mai marii lumii pentru a întemeia religia unică şi nivelatoare a viitorului, în care antihristul ce va veni să fie venerat ca dumnezeu al acestei religii 👉👉 https://c.aparatorul.md/byw1u 👈