Această poveste uimitoare a fost spusă de părintele Victor, un preot în vârstă care acum construiește Biserica Sfinții Țari Mucenici Romanov din Alushta, Crimeea. Cele povestite s-au petrecut în copilăria sa, în perioada sovietică. Toată lumea cunoaşte ce fel de luptă cu Dumnezeu se ducea în acele vremuri, cum erau distruse bisericile, cum erau arse icoanele, cum încercau oamenilor ca să li se șteargă din suflet toate cele legate de credinţă și să li se planteze acolo ateismul și lipsa de evlavie.

Despre păcatul hulei, sau cum din cauza acestui păcat pot suferi urmaşii până la al patrulea neam

Despre păcatul hulei, sau cum din cauza acestui păcat pot suferi urmaşii până la al patrulea neam

Toate acestea s-au întâmplat într-un sat de lângă Kazan. Oamenii de acolo erau oameni simpli, majoritatea credincioși, care se ajutau unii pe alții și trăiau ca o familie mare. Dacă vaca unui sătean nu avea lapte, oamenii erau conștienți de acest lucru și îi aduceau lapte din tot satul. Totul se lucra manual, nu existau utilaje, se muncea foarte mult.

În sat există o biserică în cinstea Adormirii Maicii Domnului. Icoanele de acolo erau mari, de dimensiuni umane, frumos împodobite În biserică era o icoană a Sfântului Muceni Avraam al Bulgariei cu moaștele sale, o relicvă în care era încrustată o parte din degetul sfântului. Și apoi, în străsnicul an 1937, cunoscut pentru numeroasele evenimente oribile care au avut loc în Rusia, a avut loc un alt eveniment tragic: la biserică au venit comsomoliştii și au început să scoată icoanele ca să le ardă. Un anume Fiodor Ignatievici s-a apropiat de icoana Sfântului Avraam al Bulgariei, a scos moaştele, și a întrebat: Ce-i cu laba aceasta de găină? – și a aruncat moaştele. Icoanele au fost arse, iar biserica a fost închisă.

Despre păcatul hulei, sau cum din cauza acestui păcat pot suferi urmaşii până la al patrulea neam

Despre păcatul hulei, sau cum din cauza acestui păcat pot suferi urmaşii până la al patrulea neam

Timpul a trecut. În sat au început să apară lucruri nemaivăzute – combine noi, care provocau curiozitate sătenilor simpli, care nu mai văzuseră niciodată așa ceva. Într-o zi, Fedor Ignatievici a trecut cu mașina pe lângă un câmp și a văzut o combină de recoltat care nu lucra, fiind stricată. El a decis să se uite la problemă și să îi dea o lecţie tânărului şofer de combină. S-a apropiat, a văzut că cositoarea combinei era înfundată, a tras câteva înjurături și a întins mâna dreaptă să tragă tulpinile înfundate din cositoare. Deodată, cositoarea s-a pus în funcțiune, i-a tras brațul înăuntru și i l-a smuls din umăr. Sfântul Mucenic Avraam din Bulgaria a dat de ştire despre sine.

Citeşte şi:  Nu putem să spunem noi altfel decât sfintele canoane. Pentru că aşa se face sminteală

A murit Fiodor Ignatievici într-un mod nu întocmai normal: a intrat cu nişte treburi de-ale sale într-un subsol și, deodată, a căzut cu capul în jos și a înţepenit acolo – cu capul în jos, picioarele în sus.

Fiodor Ignatievici avea un fiu, Ivan, care plecase la război și care a rămas fără brațul drept, acesta fiind smuls din cot în timpul luptelor. Astfel că acesta trebuia să cosească iarba cu mâna stângă, legându-și o curea de restul brațului drept.

Citeşte şi:  Sfântul Iustin Popovici: Hristos, nu numai că definește adevărul, ci arată și calea către El

Ivan a avut un fiu, Vasika. Mâna dreaptă a lui Vasika era uscată, cu oase și piele ca un bici. Din cauza aceasta mulţi se temeau de el, el speriind pe băieții din localitate cu mâna sa bolnavă.

Dar nici acesta nu a e sfârșitul. Vasili a crescut, s-a căsătorit. A avut un copil – iar copilul său are și el o mână uscată, fiind a patra generație în familie cu astfel de probleme.

Citeşte şi:  Sfântul Macarie Egipteanul: Întreaga omenire este cernută în sita satanei

Iată cum a manifestat Domnul aceste minuni prin sfântul său Avraam din Bulgaria. Dumnezeu nu se răzbună pe nimeni, ci luminează. Uneori aceste iluminări sunt foarte dure, dar sunt dictate de dragostea Sa pentru noi. Este mai bine să suferim aici, pe pământ, să acceptăm pedeapsa Sa părintească și să ne corectăm, decât să mergem în iad și să suferim pentru toată veșnicia.

Toate aceste evenimente au fost o lecție pentru credincioșii din sat, deoarece ei au înțeles motivele pentru cele ce se întâmplau. Prin exemplul acelei familii, Domnul le-a arătat oamenilor ce înseamnă să-L tratezi fără respect pe Dumnezeu și cele sfinte.

(Numele membrilor familiei menționate mai sus au fost schimbate, deoarece unii dintre ei sunt încă în viață și nu ar fi tocmai corect să le dezvăluim).

Sfinte Avraam al Bulgariei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Doamne, ai milă de noi, păcătoșii!