„Postul acela este adevarat care este prezent in toate, pe toate le curateste si pe toate le vindeca.” (Sfantul Grigorie Palama)

În 2024, Postul Sfintelor Pasti va începe luni, 18 martie. Cunoscut în vechime sub numele de Quadragesima, adică Patruzecime, acest post reprezintă o perioadă de pregătire duhovnicească pentru Praznicul Învierii Domnului, sărbătorit anul acesta în data de 5 mai.

Despre rânduielile Postului Sfintelor Paști (Postul Mare)

Despre rânduielile Postului Sfintelor Paști (Postul Mare)

In timpul acestui post, în prima săptămână a Postului Sfintelor Paști în zilele de luni, marți, miercuri și joi, în cadrul Slujbei Pavecerniței se citeste pe fragmente Canonul Sfântului Andrei Criteanul; iar în întregime se citește la Denia de joi din săptămâna a 5-a a Postului Sfintelor Paști, la Utrenie.

Citeşte şi:  Să nu îi crezi şi să nu le dai ascultare celor ce spun „Nu posti mult, fiindcă te vei îmbolnăvi”, fiindcă vrăjmaşul le insuflă astfel de sfaturi

Liturghia Darurilor înainte sfinţite este o slujbă specifică Postului Mare și poate fi oficiată în zilele de peste săptămână, cu excepţia zilelor aliturgice, a sărbătorii Bunei Vestiri şi a Joii şi Sâmbetei Mari.

Sâmbetele din Postul Mare sunt dedicate pomenirii morților. În Postul Mare se dau sărindare (pomeniri de 40 de zile). Ultima pomenire a celor adormiti din Postul Mare se face în Joia Pătimirilor, când se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Duminicile din Postul Sfintelor Pasti sunt: Duminica Ortodoxiei, Duminica Sfântului Grigorie Palama, Duminica Sfintei Cruci, Duminica Sfântului Ioan Scărarul si Duminica Sfintei Maria Egipteanca.

Citeşte şi:  Si diavolii postesc si niciodata nu mananca, nici nu beau, dar tot diavoli sunt

Zilele cu dezlegare la pește in Postul Sfintelor Pasti

Postul Sfintelor Pasti este un post mai aspru fata de celelalte posturi. Din acest motiv avem numai două zile cu dezlegare la pește: de Buna Vestire (7 aprilie) și în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim (28 aprilie).

Cum se postește in Postul Sfintelor Pasti

Conform tradiţiei Bisericii, în cursul acestuia se posteşte astfel:

• în primele două zile – luni şi marţi din prima săptămână – se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau pentru cei mai slabi ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă;
• în primele trei zile – luni, marţi şi miercuri – şi ultimele două zile – vineri şi sâmbătă din Săptămâna Patimilor, la fel;
• miercuri în Săptămâna Patimilor se ajunează până seara, după oficierea Liturghiei Darurilor înainte sfinţite, când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn;
• în tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână se mănâncă uscat o singură dată pe zi, seara, iar sâmbăta şi duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin;
• La praznicul Bunei Vestiri şi în Duminica Floriilor se dezleagă la peşte.

Citeşte şi:  Omilie la Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de Sf. Grigorie Palama