Sfinţenia, devenită prin participare însuşirea Bisericii şi a membrilor ei, constă în primul rând în curăţirea de păcate şi în puterea menţinerii în ea şi a înaintării într-o viaţă de virtuţi. Ea este o disponibilitate de comunicare cu Dumnezeu prin rugăciune. Definind sfinţenia ca relaţie iubitoare cu Dumnezeu, accentuăm faptul că puritatea şi toate virtuţile legate de ea încă nu sunt esenţa sfinţeniei. Sfinţenia este în primul rând o strălucire mai presus de fire a lui Dumnezeu prin cei ce se străduiesc în aceste virtuţi; e o transparenţă strălucitoare a luminii dumnezeieşti.

Biserica este laboratorul în care Duhul lui Hristos ne face sfinţi, sau chipuri tot mai depline ale lui Hristos. Biserica se ocupă în mod special cu sfinţirea membrilor săi, pentru că numai prin aceasta se mântuiesc. Pe pragul intrării lor în Biserică, oamenii sunt sfinţiţi de Hristos, întrucât îi integrează prin Botez. Hristos Cel jertfit este sursa sfinţeniei Bisericii. Hristos este sfânt mai întâi pentru că este Dumnezeu. Sfinţenia este o însuşire a lui Dumnezeu. Creatura nu are sfinţenia decât prin participare.

Sfinţenia este astfel nu numai un dar, ci şi o misiune, o îndatorire pentru credicioşii Bisericii.

Sfinţenia are un caracter dinamic, nu este o însuşire statică. Credinciosul în Hristos este mort trecutului. El e îndreptat mereu înainte, el nu trăieşte nici trecutului, nici prezentului, ci viitorului desăvârşit, ceea ce face din prezent o treaptă spre un viitor mai desăvârşit. Dar el activează totuşi în prezent şi încă în modul cel mai bun cu putinţă, pentru că nu poate înainta la treptele mai înalte dacă nu trece prin fiecare treaptă prezentă într-un mod care să nu-l oprească la ea sau să-l facă să se prăbuşească la treptele peste care a trecut.

Curăţirea de păcatul strămoşesc, deci eliberarea voinţei din robia lui şi sălăşluirea în ea a libertăţii lui Hristos şi a putetii ei capabile de a întreţine în om o continuă mişcare spre bine, este un eveniment aşa de misterios, atât de ascuns în adâncul fiinţei noastre, că el nu se face arătat decât în trecerea lui în fapte ale voinţei noastre. Hristos ne rămâne pururi disponibil, în baza hotărârii ce am manifestat-o la Botez, de a muri păcatului şi a vieţui cu el, atâta vreme cât nu o revocăm. Dar ca în orice relaţie personală, lucrarea sau manifestarea de iubire, trebuie să se efectueze continuu, din ambele părţi.

Deci, toţi credincioşii Bisericii sunt sfinţi în mod tainic încă din momentul Botezului. Dar sfântă este şi Biserica, întrucât prin ea devin sfinţi. Dacă sfinţenia lor ar rămâne mereu ascunsă, nearătată prin fapte, ascunsă ar rămâne şi sfinţenia ei. Însă sfinţenia lor se face arătată înlăuntrul ei, prin puterile ulterioare primite de la ea, sau în cadrul ei (prin Sfintele Taine). Sfinţenia Bisericii este astfel şi ea activă.

Din scrierile Părintelui Dumitru Stăniloaie