Sunt în număr de şapte: unitatea, unicitatea, sfinţenia, sobornicitatea, apostolicitatea, infailibilitatea şi exclusivitatea soteriologică. Fiecare din acestea este formulată de Biserică drept dogmă. O dogmă nu poate contrazice o altă dogmă, deoarece ele exprimă adevăruri Dumnezeieşti, or, în acestea nu pot exista contradicţii, negaţii ori nepotriviri. O dogmă poate fi contrazisă numai de erezie, cum concludent ne arată Istoria Bisericii noastre.

1.Unitatea Bisericii. Ecumeiştii stătători pe scaunele episcopale ale Bisericii noastre bat periodic drumurile ecumeniste ale lumii, pentru a reface, zic ei, unitatea pierdută. Unitatea a existat neîntrerupt de la întemeierea Bisericii, şi va exista în veşnicie, aşa încât demersurile lor sunt împotriva firii. Numai un necredincios poate afirma că unitatea s-ar fi pierdut. I-am invita să citească Catehismul Ortodox care are o exprimre plină de limpezime. Dacă vor să înţeleagă e bine, dacă – nu, n-are rost să mai pierdem vremea cu dumnealor.

,,Despărţirea (papistaşilor de Biserica,n.a.) n-a atins unitatea Bisericii, pentru că această unitate nu se poate destrăma niciodată, oricare ar fi numărul şi calitatea ereticilor, care se zmulg de la sânul Bisericii. Ereziile şi schismele, oricât de multe şi de mari, nu pot împărţi Biserica, pentru că ea stă strâns unită cu Capul ei, Care este Iisus Hristos. Unitatea Bisericii este mai presus de fire şi ea nu poate fi zdruncinată de nimeni’’. (Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă, EIBMO, Bucureşti, 1952, pag. 165).

2.Unicitatea Bisericii. Este exprimată ca dogmă în Simbolul Credinţei: Credem într – Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Unic este Dumnezeul nostru, Unic este Fiul Său, Unică este Sfânta Credinţă Ortodoxă, unic şi irepetabil este Sfântul Botez. Biserica nu poate fi decât Unică. Aici au greşit de moarte participanţii la sinodul tâlhăresc din Creta, deoarece au negat o Sfântă Dogmă a Bisericii noastre, formulată într-un Sinod Ecumenic. Negarea, cum am spus, nu se poate face decât prin erezie. Ca atare, semnatarii documentelor cretane sunt eretici din momentul în care şi-au pus semnăturile pe acele hârtii, continuînd, până astăzi, cu propvăduirea lor cu capul descoperit. Aserţiunea, devenită clişeu propagandistic, precum că în credinţă nu s-a schimbat nimic, este mincinoasă. Au schimbat adevărul lui Dumnezeu cu ereziile lor ecumeniste. Pseudo-ierarhii cretani au avut la dispoziţie patru ani pentru a-şi recunoaşte teribilul păcat şi a se pocăi. Orice ar face de-acum înainte, este tardiv.

3.Sfinţenia Bisericii. Izvorul a toată sfinţenia este Dumnezeu. La sfinţenie este chemată  orice făptură a lui Dumnezeu: ,,Sfinţiţi-vă şi veţi fi sfinţi, pentru că Eu, Domnul Dumnezeul vostru sunt Sfânt’’ (Levitic 11, 44). Biserica Ortodoxă este lucrarea lui Dumnezeu; este sfântă pentru a ne împărtăşi şi nouă darul sfinţeniei. În afara Bisericii Ortodoxe nu există sfinţenie, după cum nu există nici Sfinţi.

4.Sobornicitatea Bisericii. Fiind Creatorul şi Purtătorul de grijă al întregului neam omenesc, Dumnezeu îi cheamă pe toţi la mântuire. De aceea, a întemeiat Sfânta Biserică, pentru a cuprinde în ea pe toţi oamenii, din toate vremurile şi din toate locurile.Aşadar, ,,Sobornicească’’ înseamnă ,,Universală’’sau Ecumenică’’(atenţie: nu ecumenistă!) Este evident că Biserica nu cuprinde decât o anumită parte a omenirii, cealaltă parte fiind risipită în aşa zise religii păgâne şi deşarte, în biserici mincinoase, în secte pe de-a-ntregul eretice, în categorii de oameni atee şi necredincioase. Pentru această parte a omenirii îşi ţine Biserica porţile deschise spre a-i primi, pentru că ea doreşte ceea ce voieşte şi Dumnezeu, ,,ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină’’ (I Timotei 2, 4).

5.Apostolicitatea Bisericii. Sfinţii Apostoli au fost aleşi şi pregătiţi de Mântuitorul pentru a merge în lume şi a propovădui adevărurile evanghelice – veşnice şi mântuitoare. Apostolii Domnului au fost cei dintâi Păstori ai Bisericii noastre şi de la ei începe succesiunea apostolică, transmisă neîntrerupt de-a lungul veacurilor până astăzi şi până la sfârşitul veacului.

6.Infailibilitatea Bisericii. Sfântul Apostol Pavel defineşte Sfânta Biserică drept ,,stâlp şi temelie a adevărului’’ (I Timotei 3, 15). Ea are drept Cap pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Unde e Fiul lui Dumnezeu, greşala e exclusă. Biserica e infailibilă în întregul ei. Unele persoane sau grupuri de persoane din Biserică pot exprima, uneori, păreri care nu corespund adevărului. Biserica le respinge întotdeauna. Biserica e deasupra Sinodului. Sinodul nu e infailibil în sine, decât în măsura în care el exprimă adevărul propovăduit de Biserică; sinodul poate fi eretic, cum s-a întâmplat adesea în istorie, ultimul exemplu fiind cel tâlhăresc din Creta.

7.Exclusivitatea soteriologică a Bisericii. A fost exprimată în chip minunat de Sfântul Ciprian al Cartaginei: ,,În afara Bisericii nu există mântuire’’. Este o dogmă mai presus de voinţa omului; este adevăr axiomatic ce nu poate fi pus la îndoială.

Presbiter Ioviţa Vasile