carti_copiiMai multe cărţi pentru copii de o valoare îndoielnică au început să apară în R. Moldova. La această concluzie s-a ajuns în cadrul conferinţei ştiinţifice „Literatura pentru copii: realizări şi perspective”, organizată joi, 24 martie, de Uniunea Scriitorilor din Moldova (USM).

La eveniment au participat scriitori, artişti plastici, editori, bibliotecari, cadre didactice, directori de licee, redactori-şefi ai revistelor pentru copii etc.

Preşedintele USM, Arcadie Suceveanu, a menţionat pentru Moldpres că scopul conferinţei a fost de a analiza şi de a face o radiografie a literaturii pentru copii la momentul actual, precum şi de a găsi o soluţie care să conducă la stoparea proliferării literaturii pentru copii de proastă calitate.

Citeşte şi:  Cetățenii străini vor obține mai ușor cetățenia Transnistriei

Potrivit preşedintelui USM, în ultimii 10-15 ani apar foarte multe cărţi pentru copii, abecedare cu alfabetul comentat în versuri, cărţi cu caracter cognitiv, scrise sub orice nivel artistic.

„Aceste cărţi nu doar compromit imaginea noastră ca oameni ai scrisului, dar au devenit nocive pentru formarea gustului estetic al copiilor. Acestea subminează literatura bună pe care o avem în acest gen”, a constatat Arcadie Suceveanu.

Criticul literar Ana Bantoş a opinat că problema poate fi soluţionată doar contând pe responsabilitatea editorilor, care acceptă să publice cărţi de o valoare îndoielnică.

„Aici s-ar putea implica şi USM, cu condiţia ca să se ţină cont de opinia oamenilor de litere. Bineînţeles, este important rolul celor care elaborează manuale, pentru că tocmai ei trebuie să ţină cont de calitatea literaturii promovată în şcoală”, a accentuat Ana Bantoş.

La sfârşitul conferinţei, participanţii la discuţie au hotărât să adreseze un apel Guvernului R. Moldova prin care să ceară modificarea legii privind activitatea editorială, astfel încât editurile să fie obligate să aibă girul USM înainte de a fi eliberat ISBN-ul, adică dreptul de a edita, de către Camera Naţională a Cărţii.

Citeşte şi:  Legume, în pericol

„Sperăm că astfel vom putea reglementa şi repara situaţia dezastruoasă care s-a creat în domeniul cărţii pentru copii”, a concluzionat preşedintele USM.

Sursa: argumentul.md