Dezinformarea prin transmiterea de informaţii autentice amestecate cu mesaje toxice, de propagandă este una dintre cele mai eficiente şi mai perfide forme de manipulare. Are mare efect, în special asupra unui auditoriu naiv şi neiniţiat în tehnicile diversioniste. De obicei această metodă este aplicată prin intermediul unor persoane cu funcţii publice, care au posibilitatea de comunicare în masă: vedete tv, jurnalişti, oameni politici, savanţi, oameni de cultură, intelectuali etc.
În prima fază persoana în cauză dezvăluie o serie de informaţii adevărate şi de interes public, informaţii care vin în întâmpinarea aşteptărilor cetăţenilor. Scopul este câştigarea încrederii audienţei şi crearea unei aureole de expert, de specialist cu autoritate în domeniul în care se doreşte realizarea manipulării. Persoana respectivă va câştiga în scurt timp o serie de fani, care îl vor admira şi îl vor privi ca pe un erou, o persoană curajoasă, care nu se teme să spună lucrurilor pe nume.
Apoi, odată ce încrederea publicului estet câştigată, manipulatorul începe să strecoare, pe lângă informaţiile adevărate şi o serie de mesaje “otrăvite”, de propagandă, care au scopul de induce victimelor anumite opinii şi atitudini care să-i determine să accepte anumite lucruri care sunt împotriva intereselor lor.
Deşi există în România multe persoane care sunt exponenţii acestui tip de dezinformare, ba chiar şi instituţii şi trusturi de presă întregi, nu voi face nominalizări, ca să nu mă complic. Vă las să-i descoperiţi singuri. Pot oferi însă câteva exemple din afară, care vă sunt de altfel foarte cunoscute: seria de filme “Zeitgeist”, cărţile şi prezentările live ale unor adepţi ai teoriei conspiraţiei, cum sunt David Icke, Jordan Maxwell, Alex Jones ş.a.
Sursa articol : dantanasescu.ro
Cel mai vizibil la antena 3