– Unii credincioși nu citesc Psaltirea, pentru că le face diavolul ispite. De ce se tem diavolii de psalmi?

Diavolii se tem de psalmi, pentru că cine se roagă cu psalmi îi arde ca și cu o sabie de foc
Părintele Paisie Olaru: Se tem de psalmi, pentru că cine se roagă cu psalmi îi arde ca și cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele!
Cu aceasta părinții de demult făceau minuni și alungau duhurile rele din oameni. Iar dacă unii nu citesc Psaltirea pentru că se tem de ispite, aceștia sunt creștini fricoși, care vor să iasă la luptă cu diavolii fără arme.
Or, dacă nu avem arme bune la noi, îndată diavolul ne dezarmează și ne ia prizonieri, adică ne face robi ai păcatelor spre osândă. Psaltirea unită cu postul și smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor.
Cu aceasta, sfinții izgoneau diavolii din lume și coborau îngerii pe pământ. Că cine citește psalmi imită pe îngeri și cântă împreună cu ei.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc I, Ediția a VI-a, revăzută și îngrijită de Arhim. Petru Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 732
Doamne ajută Amin
Doamne ajută.Amin.
Amin
🙏🏻💓
Amin🙏🙏🙏!!
Doamne.ieartane.multumim.amin..
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește ne pe noi păcătoșii Amin ✝️✝️✝️
Amin! Doamne ajută tuturor celor aflați în suferință grea!
Amin Doamne ajutane
🤣😂🤣
Doamne ajută.AMIN.
Doamne ajuta!
Amin
Cand Satan a citat din psalmi il ardea ?
Viictor Gavril
Victore, satan nu se ruga. Și un ateu poate lectura Psalmi ca să-i contrazică sau să-i batjocorească. Nu cititul în sine îi arde pe demoni, ci RUGĂCIUNEA cu Psalmi. Atunci când creștinul vorbește cu Dumnezeu în Psalmi.
Adriana Chebac Da rugaciune sincera ii alunga pe demoni dacă ai și Duhul Sfant
Viictor Gavril
Rugăciunea cu Psalmi cu atât mai mult.
DOAMNE AJUTĂ! AMIN
Amin
Doamne ajuta terog familia mea și pe toată lumea amin 🙏
Amin Doamne ajuta tuturor !
Amin Doamne-ajută tuturor
🙏🙏🙏
Amin
🙏🙏🙏
Doamne ajuta la toată lumea, Amin!
Doamne ajută
Doamne ajută Amin
🙏🙏🙏
Amin
I-auzi . Se tem de psalmi, ci nu de Barbos?
Arsa de vie
Rostirea Psalmilor ca rugăciune adresată lui Dumnezeu.
Adriana Chebac , ne, ne. Zice clar de Psalmi =)) Deci vrei sa zici ca daca zici acesti psalmi intevine Barbosul?
Amin
Doamne ajută
Doamne ajuta amin
Mircea Popa
🙏🙏🙏
Amin 👏
Amin🙏🙏🙏
numa* ca diavolii vostri sunt in biserica. Acest gen nu se tem de povestile voastre
AMIN
Doamne ajuta Amin ➕👏
Amin
🙏🙏🙏
Amin
Amin doamne ajuta
Diana Loan
Des Troy ML Aha.
Dan Lupu ce înregistrări? Cu mine?
Amin!
Doamne ajută. Amin
Des Troy ML Ba nu te abtii. Exista inregistrari.
Dan Lupu ma abtin si singur de la alcool, laba si altele. Nu-mi trebuie niste paraziti sa mi-o zica.
😂😂😂🤣🤣🤣
Da, asa veti progresa ca societate, fiindca nu va mai fi nimeni care sa atraga atentia asupra nocivitatii alcoolismului, tabagismului, drogurilor, violentei, urii, dispretului etc. Aceasta este estenta progresului pentru voi: desfraul necriticat in orice aspect al vietii.
Amin
Doamne ajuta și ardei pe toți diavolii. AMIN.
Amin
AMIN 🙏🙏🙏
Doamne ajută!🙏🙏🙏
Slava lui Dumnezeu pentru toate Amin
Nu exista, bah, diavoli. Luati-va medicamentele si mars la lucru. Paduchi ordinari!
Psaltirea cu postul nu arde niciun diavol, de smerenie ce sa mai vorbim? Dacă vreți sa ardeți diavolii, faceți milostenie!
Doamne ajuta Amin!
Amin
DOAMNE AJUTA!!!
Doamne ajutane la toată familia noastră Amin
Amin !
ce destepti popi avem unul si unul trantori de manipulat oamenii, la munca ca tara este in dezastru cu politicieni analfabeti ca voi
Amin
AMIN!!!
Si imbecilitatea arde ca o sabie de foc. Asta daca ai 2 neuroni functionali.
Doamne ajuta
Amin
AMIN !
Lături evreiești de evul mediu …sau povești pentru retarzi pupători de oase !
Amin.
Ce vorbești…io când scot sticla cu palincă fug diavolii di două blocuri
Nu mai mințiți: nimic din hârtia aia igienică din care tot citiți nu mă poate opri și nici arde ca o sabie de foc !
Amin doamne ajuta
Doamne ai mila de noi pacatosii !
Doamne ajuta
Nu prostiți lumea am mai auzit
Steliana Maria Rotariu 🥳🥳🎉 Felicitări, ați fost selectat la Hazards ca câștigător al unui premiu de 215000 €🥶💨 din magazinul nostru Microsoft Windows
Este adevărat și real
Pentru mai multe informații click pe acest link pentru a ne scrie prin WhatsApp 👇
👉https://wa.me/message/DDOCXSM2IQJYE1
Sabina Sanda 🥳🥳🎉 Felicitări, ați fost selectat la Hazards ca câștigător al unui premiu de 215000 €🥶💨 din magazinul nostru Microsoft Windows
Este adevărat și real
Pentru mai multe informații click pe acest link pentru a ne scrie prin WhatsApp 👇
👉https://wa.me/message/DDOCXSM2IQJYE1
Sabina Sanda Bravo 👏🏻❤️ astăzi este ziua ta de glorie, ești selectat printre cei mai buni oameni care comentează postările noastre, meriți să fii răsplătit 🥳📦🎁. Faceți clic pe linkul WhatsApp de mai jos pentru a vă revendica recompensele.
👇🏻👇🏻👇🏻
https://wa.me/message/O2USDZWHDPG7O1
Slava lui Dumnezeu Slava tie Doamne Amin
Grigorici Didina Bravo 👏🏻❤️ astăzi este ziua ta de glorie, ești selectat printre cei mai buni oameni care comentează postările noastre, meriți să fii răsplătit 🥳📦🎁. Faceți clic pe linkul WhatsApp de mai jos pentru a vă revendica recompensele.
👇🏻👇🏻👇🏻
https://wa.me/message/O2USDZWHDPG7O1
Daca mergem la biserică plini de credință și ne împărtășim copiii( așa cum am făcut și am avut ai am îndrumare duhovnicească) de la duhovnic ,a intervenit gelozia și invidia unora și dam acolo de o persoana care te lovește cu duhurile răutății ,cum trebuie procedat cu ea ,cum se poate opri acesta persoana , cine este mai îndrăcit ,noi ,sau acea persoana ?Daca aceasta persoana a înmulțit smintelile și este smintită de la rugăciune ,cum se poate rezolva problema că sa nu mai atace și pe alții ?
Roxana Ovanisof mergeti la politie si cereti ordin de restrictie pentru acea persoana…
Bogdan Nu le face nimic Poliția unora dintre ei .
Roxana Ovanisof aceste persoane nu trebuie bagate în seama în primul rand și trebuie găsit o cale de împăcare și îndepărtare pentru că dacă nu este băgat în seama la un moment dat se va potoli dar dacă răspunzi cu răutate atunci această situație nu se va termina cu bine.
Gigi Feer Deja m-am coborât și am reacționat cartandu-ms cu ei și mi-am stricat pacea .Poliția nu se implica .
Roxana Ovanisof încercați metoda de împăcare și îndepărtare și veți avea liniște atât în suflet cât și în casă doame ajută.
Gigi Feer Aveti dreptate .Doamne ajuta ,mulțumesc pentru sfat .
Amin ! Doamne Ajuta!
Alexandra Mirabela Kalman Bravo 👏🏻❤️ astăzi este ziua ta de glorie, ești selectat printre cei mai buni oameni care comentează postările noastre, meriți să fii răsplătit 🥳📦🎁. Faceți clic pe linkul WhatsApp de mai jos pentru a vă revendica recompensele.
👇🏻👇🏻👇🏻
https://wa.me/message/O2USDZWHDPG7O1
Amin !
Doamne ajuta !
Costel Cristea Bravo 👏🏻❤️ astăzi este ziua ta de glorie, ești selectat printre cei mai buni oameni care comentează postările noastre, meriți să fii răsplătit 🥳📦🎁. Faceți clic pe linkul WhatsApp de mai jos pentru a vă revendica recompensele.
👇🏻👇🏻👇🏻
https://wa.me/message/O2USDZWHDPG7O1
Costel Cristea 🥳🥳🎉 Felicitări, ați fost selectat la Hazards ca câștigător al unui premiu de 215000 €🥶💨 din magazinul nostru Microsoft Windows
Este adevărat și real
Pentru mai multe informații click pe acest link pentru a ne scrie prin WhatsApp 👇
👉https://wa.me/message/DDOCXSM2IQJYE1
Amin
Ghita Godja Bravo 👏🏻❤️ astăzi este ziua ta de glorie, ești selectat printre cei mai buni oameni care comentează postările noastre, meriți să fii răsplătit 🥳📦🎁. Faceți clic pe linkul WhatsApp de mai jos pentru a vă revendica recompensele.
👇🏻👇🏻👇🏻
https://wa.me/message/O2USDZWHDPG7O1
Ghita Godja 🥳🥳🎉 Felicitări, ați fost selectat la Hazards ca câștigător al unui premiu de 215000 €🥶💨 din magazinul nostru Microsoft Windows
Este adevărat și real
Pentru mai multe informații click pe acest link pentru a ne scrie prin WhatsApp 👇
👉https://wa.me/message/DDOCXSM2IQJYE1
Doamne ajuta la toată lumea AMIN
Ioan Vintan Bravo 👏🏻❤️ astăzi este ziua ta de glorie, ești selectat printre cei mai buni oameni care comentează postările noastre, meriți să fii răsplătit 🥳📦🎁. Faceți clic pe linkul WhatsApp de mai jos pentru a vă revendica recompensele.
👇🏻👇🏻👇🏻
https://wa.me/message/O2USDZWHDPG7O1
Doamne ajuta – ne!
Doamne ajuta
Doamne ajută-ne!
Doamne ajuta Amin
AMIN
Doamne ajuta amin
🙏🏻💓
Doamne ajută-ne Amin
Așa e
Amin!!!
Eu cred ca dracii cunosc pe derost Biblia, iar unii din noi habar nu avem de ea. Oare chear uitam ca dracii au fost ingeri si stiu totul.
Doamne ajută la toată lumea și la copiii noștri și la nepoțiii noștri amin 🙏🙏🙏
Sa raspandesti superstitii in secolul asta..
Poți citi și mama psalmilor. Tu gândești ce vorbești? Satana cunoștea mai bune decât tine Biblia și care este voia lui Dumnezeu. De ce a vrut Satana să-l omoare pe Domnul Isus, s-au de ce a vrut să-l facă să păcătuiască in pustie? Sau de ce a făcut să moară pe lemn Domnul Isus?
DIAVOLI SE TEM DE CEI CARE AU ÎN INIMA PE DOMNULUI IISUS HRISTOS ȘI EVANGHELIE LUI CACI ACELA CÂND STRIGA LA TATAL COBOARĂ ÎNGERI LUI DUMNEZEU ÎN JURUL LUI
👍❤️
AMIN.ASA ESTE
Amin
Dacă tu faci rău și nedreptate celorlalți, degeaba te rogi cu psalmii, nu-l afectează cu nimic!
Amin !🙏🙏🙏
Interesant
Cum sună rugăciunea cu psalmi ?🤔
Stelian Neamtu …pune mina si citeste…
Parohia Baia De Cris ..mina?Mă băiete,abecedarul și studiază. 😉
Stelian Neamtu …da baiete..pune mina pe biblie..deschide la psalmi si citeste…
Parohia Baia De Cris …se scrie mâna ,psalmii…am citit mai mult decât o să citești și să înțelegi tu vreodată,băiete. 😉😂
Pardon,psalmi ai scris bine.
Stelian Neamtu ….nu se vede ai citit…tot cu minte de sectar ai ramas
Parohia Baia De Cris ,sectar ești tu .. 👎👎👎
Stelian Neamtu …ortodoxia..se traduce din greaca cu..dreapta credintă….voi a,ti aparut in românia odată cu gindacul de colorado…sau probabil cultul din care faci parte..a
aparut,dupa coca cola….
Parohia Baia De Cris ,mă băiete…am apărut de când Isus a construit biserica începând cu piatra de temelie Petru… 😉
Stelian Neamtu …..atunci arata,mi o biserica din cultul tau neoprotestant…de.pe la anul..1000..pe teritoriul româniei….
Stelian Neamtu ..cu dovezi istorice concrete..arheologice..nu teorii speculative…
Parohia Baia De Cris ,mă băiete ne-o sau pro ,caută și vei găsi ,eu am spus de când este înfințată biserica Lui Isus iar dacă nu înțelegi ,de desenat nu am cum.Voi sunteți o religie , înființată de om ,religie care L-am răstignit și îl răstignește pe Isus în fiecare zi cu neascultarea voastră de idolatrii.
Care L-ați răstignit.Telefonul scrie și nu pot corecta greșelile … 😂