Trecând un an de pustnicie și de ispitiri și luptări cu diavolii, Cuviosul Petru a fost pus la o nouă încercare plină de viclenie. Diavolul, luând chipul uneia din slugile sale care îi slujea lui când era voievod în lume și alergând cu osârdie, a căzut la picioarele Cuviosului, închinându-se lui și cu lacrimi zicându-i astfel:

Diavolul, dacă aude pomenindu-se numele lui Dumnezeu și al Născătoarei de Dumnezeu, îndată se risipeşte

„Am auzit, stăpâne al nostru, că ai fost prins în război, dus în Samara, și închis într-o temniță întunecată. Iar Dumnezeu, cu rugăciunile Sfântului nostru Părinte Nicolae, te-a izbăvit pe tine de acolo, și te-a adus în pământul grecesc. Drept aceea, toți cei ce suntem în casa ta, te-am căutat pretutindenea.

Plângând și tânguindu-ne, am străbătut multe cetăți și sate, întrebând de tine. Dar neputând să te aflăm, și nici să auzim unde ești, ne-am rugat cu lacrimi către Sfântul Nicolae, ca să ne descopere nouă, unde este și în ce loc petrece vistieria noastră cea ascunsă. Sfântul Nicolae n-a trecut cu vederea rugăciunea noastră și ne-a arătat nouă toate cele despre tine și ne-am bucurat foarte mult. Eu ajungând înainte de toți, am alergat la tine, stăpânul meu; te rog, ca sculându-te de aici să mergi la casa ta, ca să te vadă toți cei ce te doresc, și să se bucure de fața ta.

Făcând astfel, se va preamări întru tine Dumnezeu, Cel ce Te-a izbăvit printr-o minune ca aceasta, din robie și din legături. Pentru liniștire să nu te mâhnești, căci și acolo sunt mănăstiri și locuri liniștite de sihăstrie, și unde îți va plăcea ție, acolo îți vei alege un locaș spre liniștea ta.

Singur să socotești aceasta cu adevărat: Ce iubește Dumnezeu mai mult, din aceste două lucruri? Sihăstria pustiei, în care unii sălășluindu-se, în crăpături de pietre și în munți, se folosesc numai pe sine? Sau folosul ce se face multora, de către un bărbat plăcut și insuflat de Dumnezeu, care prin învățătura sa pe mulți îi întoarce la Dumnezeu, povățuindu-i la calea mântuirii? Cu adevărat, a doua este mai bună, mărturisind în Sfânta Scriptură despre aceasta, Însuși Dumnezeu: „Cel ce va scoate – zice – om cinstit din cel nevrednic, va fi ca gura mea.”

Și să știi, că mulți din cetatea noastră sunt rătăciți și cufundați în întuneric de patimi, și au trebuință de unul care poate a-i povățui pe dânșii la pocăință. Prea multă răsplătire de la Dumnezeu te așteaptă, stăpânul meu, dacă venind îi vei întoarce pe ei la Dumnezeu. Și pe noi, slugile tale, care te iubim din toată inima, pentru ce ne treci așa de mult cu vederea, abătându-te, și ascunzandu-te de noi, în pustiul acesta?”

Acestea cu lacrimi grăindu-le diavolul câtăva vreme, a început sfântul a se tulbura puțin, și lăcrimând a zis către el:

„La acest loc, nu m-a adus pe mine, nici Înger, nici om, ci numai singur Dumnezeu, și Preacurata Născătoare de Dumnezeu, și de nu va fi voia și porunca lor, ca să ies de aici, apoi nu voi ieși„.

Diavolul, dacă a auzit pomenindu-se numele lui Dumnezeu și al Născătoarei de Dumnezeu, îndată s-a stins; iar Sfântul s-a minunat de meșteșugirea cea diavolească, și însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci a tăcut, ridicându-și mintea sa către Dumnezeu. (din viața Cuviosului Petru Atonitul – 25 iunie)

Din cartea: Minunile Maicii Domnului