Se duc, de pildă, creștinii să se împărtășească și îi atacă cu gânduri necurate, chiar și în privința Sfintei Împărtășanii.

Satana nu ezită să aducă gânduri atât de necurate, astfel încât omul, care nu are experiență, să se sperie și să spună: „Ce fel de gânduri sunt acestea? Și cum mă voi împărtăși acum?”. Și într-adevăr, sunt atât de înfricoșătoare și urâte, încât creștinul crede că el este pricina gândurilor și că ele provin din starea sa păcătoasă. Îl convinge asta și el se tulbură, se mâhnește, se panichează. „Acum ce se va întâmpla? Mă voi împărtăși? Nu cumva nu trebuie? Cum să mă împărtășesc, din moment ce am avut gândul acela și acela?…”. Dar toate acestea sunt gânduri ale satanei, ca să-l convingă pe creștin că acele gânduri provin din starea sa cea rea și astfel să-l țină departe de Sfânta Împărtășanie sau să-l facă să se apropie foarte tulburat, să se împărtășească și să nu simtă folosul.

Așadar, trebuie creștinul să cunoască aceste gânduri înfricoșătoare ce vin și care nu se pot nici spune sau exprima, nu sunt ale sale, nu este el vinovat pentru ele, ci sunt curat ale satanei și nu are păcat pentru ele. Desigur, poate exista o cauză, să fi lăsat vreo ferestruică deschisă și să fi intrat prin ea niște „țânțari”, care ne produc bubițe, mâncărime, neliniște, numai ca să nu putem dormi.

Citeşte şi:  Rugăciunea pierde păcatele celui ce se roagă

Și această ferestruică, care este nevăzută și pe care nu putem să o prindem, să o observăm, în lumea duhovnicească se numește „trufie”. Cuvântul provine din verbul „οἴομαι” sau „οἷμαι” care înseamnă cred, îmi închipui, presupun. Și în viața duhovnicească, „cuget că sunt cineva, că fac ceva, că mă nevoiesc cât de cât, că sunt puțin mai bun decât fratele meu, că fac mai multă nevoință”.

Diavolul nu o spune pe șleau, dar aduce aceste gânduri și de acolo se nasc toate acele cugete necurate care își fac apariția în timpul împărtășirii, cu privire la Persoana lui Hristos și a Maicii Domnului. Iar când cineva nu are cunoaștere, se panichează. La început este atât de ușor să se vindece cu disprețuirea acestor gânduri, că nu sunt ale lui, că nu-i sunt de trebuință, nu-l interesează, încât nu le dă crezare. Cum intră, așa și ies…

Când omul care este atacat nu dă nicio importanță, atunci diavolul va simți că „l-a mirosit” că el este pricina. Și când diavolul nu reușește să deschidă dialog, atunci nu se simte satisfăcut, fiindcă este înfricoșător de egoist și vrea dialog. Își dorește să-l mâhnească pe om, să înceapă război cu el, până îl convinge că gândurile sunt ale lui și astfel să-l facă să sufere. Este sadic și saltă de bucurie atunci când îi vede pe creștini că se chinuiesc, plâng și se jelesc. Aceasta îl satisface și îl bucură, indiferent dacă nu câștigă ceva atunci când nevoitorul se împotrivește și nu primește gândurile. De aceea duhovnicii recomandă acest leac:Fiul meu, nu le crede, nu sunt ale tale gândurile. Disprețuiește-le, fă și tu pe prostul; el îți spune „una”, tu spune-i „două”.

Așa cum s-a petrecut în Grecia cu o bătrânică. Desigur, când a intrat pe mâinile mele, era deja târziu – ca în cazul acelei boli când știința ridică mâinile și spune: Nu putem să ajutăm deloc. Această bătrânică, așadar, avea niște gânduri de hulă înfricoșătoare. I-am spus multe, dar deja nu mai primea nicio terapie. Și o vedeai pe sărmana femeie cum primea gândurile, chinuindu-se și zicând:

Citeşte şi:  Rugăciune pentru dobândirea de prunci, către Sfântul Efrem cel Nou

 – Hulesc!

– Nu hulești tu, bunicuță! Sunt ale satanei, nu le da atenție!

– Nu, nu! Hulesc Crucea, aceea, cealaltă și ce să fac? S-a terminat cu mine!…

Și plângea, sărmana. Pe cât este de ușor să alunge cineva aceste gânduri și să se elibereze, pe atât de greu este mai târziu, când se va întări această situație.

Citeşte şi:  Omul are ispite trupești, dar când se bagă diavolul, sunt îndoit de grele, dublu…

Satana este furnico-leu. Furnică și leu. Cum se preface din furnică în leu? Furnică este când vine ca un prim gând, ca o primă provocare. Acesta este o furnicuță, pe care poți să o strivești și să termini povestea. Dacă o lași, încet-încet va deveni o furnică mai mare, apoi o insectă ș.a.m.d. Iar apoi devine leu. Însă când vezi leul, îți dai seama că ai de-a face cu o fiară. Vrei să o prinzi, dar ea a prins putere. Patima, demonul s-a sălbăticit, s-a îngrășat de-a binelea prin nepăsarea ce ai arătat-o de la început și de aceea războiul este foarte greu și nu o mai poți scoate ușor la capăt.

Fragment din cartea Arta mântuirii, ce va apărea în curând la Editura Evanghelismos. Starețul Efrem Filotheitul