„Astazi voiesc sa va pun inainte masa pro­fetilor si sunt pregatit sa-mi afund cuvantul in marea de intelepciune a lui Isaia. Dar ce se in­tampla cu mine? Stau la indoiala si ma tem ca nu cumva sa fim cuprinsi de ameteala daca ne indepartam de tarm si ajungem catre adancul cu­getarilor profetice, asa cum patesc naierii [corabierii, n.n.] nedeprinsi [cu marea].

Din ce pricină profe­ţiile sunt nelimpezi? „Fiindcă urechile voastre s-au îngreuiat”

Caci si ei, de vreme ce vad largul marii de fiecare parte a corabiei si nimic altceva decat cer si mare – dupa ce lasa in urma uscatul -, sunt cuprinsi de o negura groaznica si li se pare ca, in jurul lor, corabie si mare se invart in iures de-a valma. Insa ametelile nu se isca din prici­na marii in sine, ci din pricina nepriceperii naierilor. Ei bine, ceilalti corabieri se afunda in valuri si nu patesc nimic de acest fel, ci, dimpotriva, coborand in adancuri, sunt mai feriti [de primejdii] decat cei ramasi pe uscat. Şi, desi apa sarata a marii le napadeste gura, ochii si tot trupul, totusi nu le este greu sa treaca prin asta.

Pe cat de buna este iscusinta, pe atat de rea este nepriceperea; astfel, una te indeamna sa le infrunti chiar si pe acelea care te inspaimanta, pe cand cealalta te pregateste sa te arati banui­tor si sa te temi chiar si de lucrurile lipsite de primejdii. Caci unii, sezand pe puntile inalte ale corabiei, sunt cuprinsi de ameteala chiar si inainte de o asemenea priveliste, iar ceilalti nu-si pierd cumpatul nici macar cand sunt cuprinsi de valuri.

Asta se intampla si in cugetul nostru: adesea il cuprind valurile patimilor, mai salbatice decat cele ale marii. De pilda, iuresul maniei rascoleste inima din strafunduri, iar vanturile poftei vata­matoare starnesc multa ratacire in cuget.

Insa cel nedeprins cu marea si neiscusit, de indata ce se isca potopul de manie, isi pierde cumpatul, se tulbura, se zbuciuma, ingaduie ca patimile sa-i inece sufletul gata sa se scufunde. Cel priceput, care s-a ingrijit din vreme sa in­frunte cu tarie asemenea primejdii, asaza mai presus de patimi puterea de judecata, ca pe un conducator la carma, si nu se da batut pana nu indreapta corabia catre limanul cel linistit al dra­gostei de intelepciune.

Asadar, ceea ce se petrece pe mare se in­tampla si in cuget, iar aceasta se potriveste si in deslusirea Scripturilor. Cu siguranta, ne pierdem cumpatul si ne tulburam cata vreme iesim in larg, dar nu pentru ca marea ar fi inspaimantatoare, ci pentru ca naierii nepriceputi suntem chiar noi.

Ca, intr-adevar, cuvantul este prin firea sa usor de inteles, insa devine anevoios daca ne referim la nedeprinderea ascultatorilor, va voi aduce marturia lui Pavel. Zicand ca Hristos S-a facut arhiereu dupa randuiala lui Melchisedec si cercetand cine este Melchisedec, a adaugat:

„in aceasta privinta cuvantul ne este lung si greu de talcuit„.

Ce spui, fericite Pavele? Greu de talcuit pentru tine, cel care stapanesti intelep­ciunea cea duhovniceasca? Pentru tine, care ai auzit cuvinte de nespus si ai fost rapit pana la al treilea cer? Daca pentru tine este greu de tal­cuit, cine l-ar mai putea pricepe? Imi este greu sa talcuiesc cuvantul – ar raspunde el -, nu din pricina propriei mele neputinte, ci a slabiciunii celor care il asculta. Deci, numind cuvantul „greu de talcuit”, a adaugat:

„Fiindca urechile voastre s-au ingreuiat”.

Vezi ca nu firea cuvantului, ci nepriceperea ascultatorilor l-a facut anevoios, desi mai inainte era usor de inteles? Insa, din aceeasi pricina, cuvantul a devenit nu numai anevoios, ci si lung, desi mai inainte era scurt. De aceea spune ca nu este doar greu de talcuit, ci si lung, punand pricina lungimii si a neputintei [de intelegere] pe seama ingreuierii urechilor.

Celor suferinzi nu trebuie sa le punem ina­inte hrana putina si gatita in pripa, ci se cade sa le pregatim bucate felurite, ca, atunci cand bol­navul nu vrea sa primeasca ceva, sa guste alt­ceva; si, daca nu-i prieste un fel [de mancare], sa incerce altul; iar cand se da inapoi de la un fel, sa manance din celalalt, astfel incat, prin imbelsugarea bucatelor, sa biruim neputinta lor. Sa le tamaduim, printr-o sumedenie de mancaruri, chiar si neplacerea sufleteasca; pentru ca dese­ori este de trebuinta sa savarsim acelasi lucru cu hrana duhovniceasca. Cand suntem slabiti, este nevoie sa ni se pregateasca un cuvant lung si felurit, care sa cuprinda parabole, pilde, la­muriri, imbinari de cuvinte si multe alte [mijlociri] dintr-acestea, ca prin ele sa intelegem mai usor cele ce ne sunt de folos.

Insa, desi cuvantul este lung si greu de tal­cuit, totusi [Pavel] nu i-a lipsit pe evrei de inva­tatura lui Melchisedec. Caci, mai intai, numindu-l „lung” si „greu de talcuit”, le-a starnit ravna sa-l asculte cu mai multa osardie; apoi le-a incredintat hrana si s-a bucurat de pofta lor.

La fel sa facem si noi; desi intinderea marii profetice e nesfarsita si cu numeroase adancuri, sa infruntam marea dupa putinta noastra; dar, mai bine zis, sa o infruntam nu dupa putinta noastra, ci dupa harul ce ne-a fost dat de sus, nici din indrazneala proprie, ci spre folosul vos­tru; si prin aceasta sa luam pilda de la Pavel.

De acum sa trecem la ceea ce ne apasa, lasand pe alta zi cuvantul despre Melchisedec, si sa ne inaltam auzul ca sa ascultam ghiciturile profetice. Caci profetiile se aseamana unor ghi­cituri, intampinam multa neputinta de intelegere in Vechiul Testament, iar cartile sale sunt greu de priceput; pe cand Noul Testament este mai limpede si mai usor de inteles. Dar – ar putea intreba cineva – de ce cartile Vechiului Testa­ment au fost infatisate astfel, desi Testamen­tul cel Nou vorbeste despre fapte mai insem­nate: despre Imparatia cerurilor, invierea trupu­rilor, despre bunuri de negrait, care intrec min­tea omeneasca? Prin urmare, din ce pricina profe­tiile sunt nelimpezi? Acestea le prezic iudeilor multe nenorociri: ca vor fi izgoniti, iar noi vom fi primiti, ca templul va fi daramat si nu va mai fi inaltat mai tarziu, iar Ierusalimul va cadea si va fi la indemana tuturor. Iudeii, in pribegie, vor fi risipiti in toata lumea si, dupa ce se vor inde­parta de cetate, isi vor pierde pana si vechea randuiala de viata si se vor indeparta de la ei [toate cate le aveau] mai inainte: profetiile, jert­fele, preotia si imparatia. Insa profetii n-au prezis numai atat, ci si multe altele asemenea, amestecand in cartile lor nenumarate napaste. Deci si-au ascuns prezicerile in neputinta talcuirii, ca nu cumva sa-i ucida – fiindca le graiau asemenea lucruri – iudeii, care ii auzeau de la inceput in chip limpede. Şi au turnat peste fapte nedeslusire din plin, pentru ca ei, prezi­catorii, sa se puna la adapost de primejdie prin nelimpezimea spuselor lor. Şi de unde reiese acest lucru? Caci si noi trebuie sa-l luam in sea­ma, chiar daca vorbim intre prieteni, fiindca, in aceeasi masura, sunt de fata multi dintre cei care nu ne sunt prieteni – ei bine, sa-l inteleaga si aceia, ca sa devina ei insisi prieteni! V-am spus ca, daca iudeii ar fi inteles nenorocirile care ur­mau sa-i cuprinda si faptul ca Ierusalimul va fi luat printr-o cucerire vesnica si neschimbata, din pricina lui Hristos, daca ar fi auzit in chip vadit acestea de la profeti, i-ar fi ucis pe data, fiindca le graiau asemenea lucruri.

De unde reiese asta? Mai intai din firea lor: caci erau iuti la manie si salbatici precum fia­rele. Ei sunt un popor mereu insetat de sangele profetilor, iar mainile lor sunt deprinse cu junghierea sfintilor. De aceea striga impotriva lor Ilie, zicand:

„Doamne, i-au ucis pe profetii Tai si jertfelnicele Tale le-au daramat”.

Şi, din nou, Hristos:

„Ierusalime, Ierusalime, care ii omori pe profeti si ii ucizi cu pietre pe cei trimisi catre tine”.

Iar Isaia, intr-acelasi glas invinuindu-i, a strigat:

„Mainile voastre sunt pline de sange.”

Şi, din nou, Hristos:

“parintii vostri i-au ucis pe profeti, voi insa le ziditi mormintele”;

„um­pleti, [dar], masura parintilor vostri!”

Vezi cum atat Stapanul, cat si robii dau mar­turie despre setea lor de sange? Dar ce inseamna:

„Umpleti, [dar], masura parintilor vostri”?

Le spune:

„Ucideti-ma si pe Mine; asezati alaturi de sangele robilor junghierea Stapanului”.

Caci, si daca ar fi junghiat nenumarati oameni, totusi erau cu totii robi; cand insa au intins mainile impotriva Stapanului, atunci au umplut masura [parintilor lor]. Cata vreme nu si-au ucis Stapa­nul, mai aveau nadejde de mantuire si asteptau ca Mielul lui Dumnezeu sa vina si sa ridice pa­catul lumii. Dar, dupa ce si-au ucis Tamaduito­rul, dupa ce au batjocorit insasi jertfa de ispa­sire si s-au razvratit impotriva Celui care a venit sa le ierte pacatele, din acea clipa si-au pierdut orice nadejde. De aceea le zice: „Umpleti ma­sura parintilor vostri”. Da, [asta] le spune.

Insa multe marturii au dovedit ca sunt inse­tati de sange si blestemati. De unde reiese ca nu i-ar fi crutat pe profeti daca ar fi auzit ca Ieru­salimul va fi naruit, ca Legea va inceta, iar Tes­tamentul cel Vechi va fi inlocuit? Mai cu seama din cele spuse pana acum.

Dar, cu toate, acestea, voi aduce iarasi o do­vada mai limpede, tot din Scripturi. Caci, daca l-ar fi auzit, cumva, pe vreun profet zicand ca Ierusalimul va fi distrus cu vremelnica naruire pentru ca ei trebuie sa se schimbe si sa abata urgia lui Dumnezeu, atunci si-ar fi varsat furia asupra profetului. Ca este un fapt adevarat, luati aminte la istoria lor.”

Sursa : Sfantul Ioan Gura de Aur, Despre obscuritatea profetiilor, Editura: INSTITUTUL BIBLIC SI DE MISIUNE, 2013 (fragment)