Scrii că uneori te neliniştesc mândria şi închipuirea de sine.
Păzeşte-te de aceste patimi rele. Din exemplul dumnezeiescului prooroc David, se vede că mândria şi părerea de sine sunt mai rele decât curvia şi uciderea.
Cele din urmă l-au dus pe Prooroc la smerenie şi pocăinţă, iar cele dintâi l-au condus spre cădere, precum mărturiseşte în unul din psalmi: „Eu am zis, nu mă voi clătina în veac” (Psalm 29: 6).
După cădere însă, spunea cu totul altceva: „Iar eu sunt vierme şi nu om, ocara oamenilor şi defăimarea norodului” (Psalm 21:7).
Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina
Extras din ”Filocalia de la Optina”,Ed. Egumenița, Galați, 2009, pag. 130
Arata-mi unde scrie in Biblie ca David era prooroc . O proorocire se refera la persoana 1 si la trecut sau prezent? E ridicol sa va faca un ateu la asa numitele ”profetii” din Psalmii lui David . Unde ziceti voi ca e vorba despre Jesus si Iuda e de fapt despre Absalom care l-a tradat pe David , Copilisme. Si cum sa pui botul la asa rupturi din contex promovate de popi? Ca ei au avantaj sa va manipuleze, ca din asta iau salariu. Si Isaia era mare profet din parti. In Isaia 7 zice clar ca nu era vorba despre Jesus, ci despre un ajutor promis lui Ahaz care era atacat de Pecah si Retin. Si profetul din parti i-a promis ca o sa vina unul care e nascut dintr-o fata tanara, nu virgina. Dar popii au modificat din ”fata tanara” in ”virgina”, ca sa para ca ei. Si evident ”Fiu” cu ”F” mare. =)) Sau vrei sa ziceti ca Jesus s-a nascut pe vremea lui Ahaz? =)) Si amuzanta ”profetia” cu ”Aducerea fiului meu din Egipt”. Au plagiat mititeii Exodul 4:22 . In Exodul 4:22 scrie clar ca poporul lui Israel e primul sau fiu nascut. Au luat aceasta figura de stil si au facut-o profetie =)) Si iar cu ”Lui Jesus nu i s-a rupt niciun os. Si asta e profetie=)) Ca scrie clar in profetie ca mielului nu i se va rupe nici un os. Copilaresc. Tot din Exod a fost plagiata. Dupa cele 10 plagi au pus Pastele . Si evreii nu rupeau oasele mielului pe care il mancau de ziua de Paste =)) Cum sa vii cu asemenea rupturi din context pe post de profetii? Si Rahela care isi plangea copiii la masasacrul lui Irod cel Mare. Acea Rahela din Geneza? Si iar faza cu recensamantul e copilareasca. Cica Iosif facea parte din neamul lui David si de aceea s-a dus la acel recensamant in Iudeea si asa s-a implinit ”profetia” din Mica 5-2 =)) Copilisme. Ca si cum Cezar ar fi facut un recensamant in Roma si 10 cetateni ai Romei faceau parte din neamul lui Bogdan din Rusia, 10 din neamul lui Andrew din Australia, etc. Unde se duceau acesti cetateni sa faca recensamantul din Roma? Nu e asa ca romanii erau cam prosti? Cheltuiau mai mult decat incasau =)) Si masacrul copiilor de catre Irod cel Mare e o inventie. Ce cauta Irod cel Mare sa il caute pe Jesus in Iudeea? Ca jesus dupa 8 zile de la nastere era in Nazaret. Asta dupa Luca. Dupa taierea imprejur, dupa statul Mariei necurata un anumit numar de zile. Sa zicem o luna. Dupa o luna erau in Nazaret. =)) Si Irod cel Mare cauta copii sub 2 ani =)) Si cum a scapat Ioan Botezatorul de Irod cel Mare? Ca si el trebuia sa fie masacrat cand era copil. =)) Si familia lui Jesus trebuia sa fie bogata. Ca doar i-a dat un mag aur, dar ei au sutit un magar. =)) Si inca o faza copiata din Psalmul 22. ”Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai parasi”. Asa a zis si David, dar ceva in plus =)) Atentie. A zis la persoana 1 si la prezent =)) Si iar e amuzanta faza cu Moise care isi descrie moartea si ce a urmat dupa moartea sa . Nu mai zic de faza cu Balaam si magarita. Acolo am facut pe mine de ras.. Acolo Barbosul se razgandeste de 3 ori, il trimite pe un inger peste Balaam ca sa il omoare ca a facut ce a zis el sa faca, ii deschide gura magaritei ca sa il avertizeze pe Balaam ca e un inger cu sabia in mana si vrea sa il omoare. Ca si cum eu as trimite un criminal dupa unu, dar tot eu l-as avertiza ca am trimis un criminal dupa el =)) Comic. Si mai e comica reactia lui Balaam cand a vorbit magarita. De parca vorbea cu ea in fiecare zi. Voi cum ati reactiona daca un animal ar vorbi? =)) Uitai de faza cand Barbosul l-a intrebat pe Balaam cine sunt aia de se afla la el. De parca Barbosul nu era atotstiutor =)) Si iar faza cu Samson. Prostit de doua ori cu aceeasi metoda =)) Oare cum a prins Samson cele 300 de vulpi? Si unde le-a tinut? =)) Si tare faza cu cei doi stalpi si cei 3000 de oameni pe acoperis care stateau ca sa vada spectacolul lui Samson din interior. 3000 de oameni pe un acoperis? Si ai ”dracul” de stalpi erau cam ”departe” daca Samson i-a cuprins cu bratele . Deci era o cladire mica =)) Si ai ”dracu” de filisteni, erau cam uituci. Au uitat ca Samson are puterea in par =)) Asa ca au cam uitat sa il rada in cap =)) Si iar faza cu Ioshua si acei spioni. si prostituata Rahab . De unde stiau acei gardieni ca erau spioni cand s-au dus la rege ca sa ii zica ca sunt niste spioni? Si de ce nu i-au oprit pe acei spioni fara sa se duca la imparat ca sa ii zica ca sunt spioni? Si cum au iesit spionii pe poarta fara sa fie vazuti. Si sa nu uitam ca , casa lui Rahab era langa un zid.. Si tare faza cu cel care a furat prada Barbosului. Barbosul l-a pus pe Ioshua sa gaseasca hotul care i-a furat prada. De parca Barbosul nu stia cine i-a furat prada. Nu ai cum sa crezi asemenea prostii. Dar se pare ca, cred zeci de milioane sau sute de oameni. Si amuzanta faza aia in care barbosul nu putea trece de niste care de fier. Ma refer la Judecatori 1:19. In alta versiune ortodoxa e vorba despre Rahab, nu despre care ded fier. Si Barbosul nu a fost in stare sa ocupe muntele. =)) Si iar amuzant faza cu opritul Soarelui. Ce credeti ca se intampla daca Soarele se opreste? Sau daca Pamantul se roteste. Ca , ce vedem noi e doar o iluzie. De fapt Pamantul se invarte in jurul Soarelui, nu invers
Ce credință(biserică)a existat înaintea Ortodoxiei, și nu a fost dreaptă ?!
Amin
Corect!
Doamne ajuta AMiN
Doamne ajuta!Amin!
Ce înseamnă „părerea de sine”? 🤔