De la Sfântul Teodor Studitul: De trebuinţă este să postim, pentru că postul vestejeşte trupul, iar sufletul îl împuterniceşte. Că pe cât omul nostru cel din afară slăbeşte, pe atât cel dinăuntru se înnoieşte. Şi uşurinţa cea de un ceas a necazului ne pregăteşte nouă multă mulţime a slavei celei veşnice, în ceruri. Deci, socotind şi aducându-ne aminte de răsplătirea cea viitoare, să răbdăm ostenelile bunătăţii cu îndelungă răbdare, mulţumind lui Dumnezeu că ne învredniceşte să avem parte cu sfinţii, întru lumină, şi ne-a izbăvit pe noi din stăpânirea întunericului şi ne-a mutat în Împărăţie.

Deci, fraţilor, să avem bucurie şi veselie, defăimând şi călcând tot felul de pofte rele ale trupului. Pentru că tot trupul este ca iarba şi toată slava omului ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba şi floarea ei a căzut, iar lucrul bunătăţii rămâne în veac.

De la Sfântul Ioan Gură de Aur: Să cunoaşteţi cât se mânie Dumnezeu când se huleşte postul şi cât îl iubeşte pe cel ce îl ţine cu cinste. Adam n-a cinstit postul; drept aceea a auzit glasul Domnului zicându-i: ’’Pământ eşti şi în pământ vei merge’’. Iată cât se mânie Dumnezeu când defaimă cineva postul, că moarte aduce celui care nu poartă grijă de el. Dar iată acum puterea postului. Că postul întoarce jumătate din calea ce duce la moarte. Pildă şi dovadă de aceasta nu avem de la doi oameni sau trei, ci de la un popor întreg, a cetăţii celei mari a ninivitenilor, care era aproape de pieire, de nu s-ar fi întors cu pocăinţă şi cu post. Şi aceştia adică neavând lege, nici ştiinţă de ceva şi singuri şi-au pus ei lege postul. Deci noi cum să ne lepădăm de acela despre care avem şi mulţime de dovezi? Că Moise şi Ilie când voiau să se apropie şi să vorbească cu Dumnezeu, la post alergau mai întâi şi mâini pătrunse de post aveau ei ridicate spre cer. Încă şi Însuşi Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos a flămânzit vreme de 40 de zile, netrebuindu-I Lui post, ci dându-ne nouă pildă şi armă de biruinţă asupra a toată puterea diavolului.