Din luptele şi-nfrângerile noastre aşternem trepte noilor destine; o scară de mărgean peste dezastre, să urce paşii lumii care vine.

Din fiecare rană care doare, din orice suferinţă mai adâncă, armuri am pus pe piepturi viitoare şi spade-am pus în mâini ce nu sunt încă.

Iar dac-am plâns, din lacrima măiastră
răsare mângâierea de mătase,
pe care mâine alţii au s-o lase
pe alte frunţi ce cresc din fruntea noastră.

Şi-atunci, în noaptea zgurii şi a zloatei, închidem luptă, lacrimă şi rană. Din dăruirea noastră subterană ne-om face pâine pentru foamea gloatei.

“Din temniţe spre Sinaxare”, Editura Egumeniţa Galaţi, 2008