Consiliul Superior al Magistraturii, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal și societatea civilă nu au ajuns, deocamdată, la un numitor comun referitor la Regulamentul privind modul de publicare a hotărârilor judecătorești pe portalul unic al instanțelor.
În urma unei ședințe, care a avut loc astăzi, s-a decis că discuțiile în privința proiectului Regulamentului vor continua, până când acesta va fi aprobat.
Potrivit președintelui CSM, Victor Micu, la ședință au fost expuse opinii diferite. Victor Micu a precizat că CSM este de acord ca numele și prenumele părților să fie publicate. Ceea ce ține de domiciliu, număr de telefon și alte date, acestea ar trebui depersonalizate. În cazul copiilor minori, trebuie să fie depersonalizate toate datele, așa cum este și în prezent. Însă, CNPDCP nu este de acord cu publicarea numelui și prenumelui părților.
La rândul său, șeful adjunct al Direcției evidență și control a CNPDCP, Sergiu Bozianu, a declarat că, deocamdată, nu există o opinie definitivă, însă e important să nu fie depășit cadrul legal. Reprezentanții Centrului au precizat că prin publicarea datelor cu caracter personal, conținute în hotărârile judecătorești, se încălcă cel puțin 24 de legi naționale, precum: Legea privind accesul la informație, Legea instituțiilor financiare, Codul educației, Lega comunicațiilor electronice, Codul muncii, cel electoral, contravențional sau de procedură penală.
În urma discuțiilor de astăzi, s-a decis ca toate propunerile de modificare a Regulamentului privind modul de publicare a hotărârilor judecătorești pe portalul unic al instanțelor judecătorești, să fie sistematizate și, ulterior, să fie discutate.
CSM a prezentat proiectul Regulamentului privind modul de publicare a hotărârilor judecătoreşti pe portalul unic al instanțelor judecătorești. Potrivit documentului, informația plasată pe portalul unic al instanțelor de judecată ar include ”lista cauzelor fixate pentru judecare”, hotărârile instanței de judecată, citații în instanță, practica judiciară și alte informații relevante pentru justițiabili.
La fel, în proiectul Regulamentului se mai spune că din hotărârea judecătorescă publicată pe portalul instanţelor judecătoreşti se vor depersonaliza următoarele categorii de date: numele, prenumele, patronimicul, domiciliul/reşedinţa, IDNP, data luna și anul nașterii, numarul de telefon, diagnosticul medical, numărul cadastral al bunurilor imobile, numărul de înmatriculare a automobilului, CPAM, CPAS, datele financiare, precum și alte date în conformitate cu Legea privind protecția datelor cu caracter personal.
Sursa: bizlaw.md