***

78

Seara stelele încep să licărească deasupra capului meu şi simt prăpastia deasupra căreia se balansează viata mea. Şi cu suflet tremurând îmi întind mâinile spre Tine şi strig: O, Doamne, lumea cea îngrozitoare m-a învăluit din toate părţile, precum deşertul nisipos învăluie o minisculă oază.

Nu voi putea rezista dacă Tu nu mă vei îmbrăţişa cu tăria ta. Nisipul va acoperi pajiştea mea verde, el va astupa izvorul care udă pajiştea, iar dunele de nisip se vor ridica deasupra palmierilor. Şi dinapoia nisipurilor o inimă care te-a iubit va fi făcută praf, iar praful se va lipi de cocoaşele cămilelor. Iar nisipul va astupa gura ce nu ştia decât un cânt, un imn închinat Ţie, Atotputernicului. Şi din milioanele de ani de viaţă, o zi de viaţă va fi ştearsă, de parcă n-ar fi existat niciodată. Iar roţile uriaşe ale universului vor tropăi mai departe, nepăsându-le măcar că o zi de viaţă s-a transformat într-un grăunte de nisip.

Dar Tu eşti mai puternic decât lumea, o, Doamne, Dumnezeul meu, iar Tu îi vei împrumuta slujitorului Tău o sabie înflăcărată heruvimică, cu care voi respinge năvala lumii asupra vieţii mele.

Nu mă voi mântui, chiar dacă voi fi la fel de puternic ca lumea, şi cu atât mai puţin dacă voi fi mai slab ca lumea. Cel ce este la fel de tare ca lumea n-o biruieşte, dar nici lumea nu-l înspăimântă; în schimb, lumea banalităţilor îl învaţă pe cel mai slab decât ea să-şi pregătească un mormânt pentru sine. Totuşi, mă voi mântui dacă voi fi mai tare decât lumea şi o voi birui.

Amăgirea mea de sine îmi înfăţişează lumea ca pe o putere teribilă. Când amăgirea de sine moare în mine şi adevărul începe să se ivească, văd şi ştiu că o singură picătură din focul Tău viu este mai tare decât un univers din cenuşă. Nici măcar întregul univers nu are puterea de a hrăni un singur fir de iarbă, dacă el nu primeşte acea putere de la Tine.

Cel ce S-a născut din Adevăr şi a fost trimis de Adevăr biruie uşor lumea. Lumea fuge dinaintea Sa precum fuge o umbră dinaintea soarelui.

Teama de lume este hrana de zi şi noapte a celor ce s-au despărţit de Adevăr. Făcuţi de către lume ei au devenit marionetele lumii, cu care lumea se joacă, precum se joacă un copil cu jucăriile sale. Copiii Adevărului sunt născuţi din Adevăr şi nu se tem de cei făcuţi morţi.

Ajută-mă, Dumnezeul meu, să birui lumea dinlăuntrul meu şi atunci voi birui uşor şi lumea dinafara mea.

Nu voi deveni trufaş biruind lumea, căci biruinţa e a Ta şi nu a mea.

Te voi lăsa să creşti, în timp ce eu mă voi micşora şi ca un copil mă voi agăţa la poala hainei Tale.

Voi lăsa Cuvântul Tău să-Si facă sălaş în trupul meu şi voi elimina de la mine toate cuvintele fără de putere, pe care le-am învăţat de la lume. Cuvântul Tău este nevinovăţia, înţelepciunea şi puterea. El va nimici tot ceea ce este făcut în mine şi mă va ajuta să mă nasc.

Trupul, în care sălăşluieşte Cuvântul lui Dumnezeu, nu mai e un trup făcut de lume, ci un trup zămislit şi născut de Duhul Sfânt. Înrobit de lume, sufletul meu mi-a ţesut şi trup de rob. De aceea, atât sufletul meu, precum şi trupul meu tremură de groaza lumii.

Luminează-mi sufletul, Dumnezeul meu Cel luminos, iar el va prinde curaj şi se va elibera de lume. El va deveni un suflet de fiu, care va şti să ţeasă un trup de fiu spre a fi templu al Fiului lui Dumnezeu.

Când steaua începe să strălucească deasupra capului meu, Te chem în ajutor, Preasfinte Dumnezeule al meu si nu mă tem de toate lucrurile, întocmai precum un fiu nu se teme de slujitorii din casa tatălui său.

***

79

Oamenii au devenit răi şi spun: „Ce face Domnul pentru noi?”.

Domnul dă viaţă fiecărui trup; Domnul dă un chip fiecărei creaturi. Domnul are inima blândă ca a unui copil, iar egoismul şi întunecimea Îi sunt necunoscute.

Domnul dă tuturor ceea ce fiecare Îi cere. Domnul Îşi umple veşnicia cu dărnicia Sa şi voi, totuşi, spuneţi: „Ce ne dă nouă, Domnul?”. Nici măcar nu aţi fi putut pune această întrebare, dacă Domnul nu v-ar fi dat putere s-o puneţi.

Domnul adună lacrimile celor ce plâng în palmele mâinilor Sale. Domnul îi cercetează pe cei întemniţaţi. Domnul stă lângă patul celor bolnavi. Domnul priveghează pe căile primejdioase şi în adâncurile mării şi, totuşi, voi spuneţi: „Ce face Domnul pentru voi?”.

Tot ceea ce Îi cereţi Domnului, El vă şi dă. Dar, din pricină că voi aţi început să căutaţi mai mult de la lume decât de la Domnul, voi vă simţiţi înşelaţi în nădejdile voastre, aşa încât spuneţi: „Ce face Domnul pentru noi?”.

Ca o gazdă bună, Domnul Îşi aşterne masa şi Îşi aşteaptă oaspeţii. Domnul ascultă atent la bătăile de la uşă şi e gata să deschidă oricărui oaspete.

În jurul mesei Sale sunt strânse laolaltă nevisate palate: la masa Sa sunt multe locuri. Oricare ajunge şi bate la uşa Sa nu va fi respins şi, totuşi, voi spuneţi: „De ce nu a deschis Domnul când noi am bătut?”. Fiindcă aţi bătut la uşa Domnului cu îndoială, iar la uşa lumii cu credinţă.

Domnul stă la uşa sufletului tău cu o mătură, gata, la invitaţia ta, să cureţe mizeria cumplită din sufletul tău, spre a-ţi face sufletul din nou curăţit, înmiresmat de tămâie şi bună mireasmă şi spre a-l împodobi cu podoaba sa feciorelnică. Domnul stă si aşteaptă invitaţia ta.

La marginea inimii tale Domnul stă cu o lumânare înaltă care arde fără fum şi fără să se topească. Domnul stă şi aşteaptă invitaţia ta spre a aduce lumânarea în inima ta şi spre a o lumina, spre a arde orice temere din inima ta, toate patimile egoiste şi toate dorinţele urâte şi spre a scoate din inima ta tot fumul şi duhoarea împuţită.

La marginea minţii tale Domnul stă cu înţelepciunea Sa şi cu limba Sa, gata, la invitaţia ta, să intre într-însa şi să alunge toate cugetele prosteşti, toate fanteziile sale murdare şi toate noţiunile ei greşite şi să şteargă din mintea ta toate imaginile nonexistente. Domnul stă şi aşteaptă să-Şi introducă raţiunea Sa, peceţile Sale şi cuvintele Sale.

Totuşi voi spuneţi: „Unde este Domnul?”. La marginea vieţii voastre. De aceea viaţa voastră a devenit gheboasă. Dacă Domnul ar fi în centru, unde El a fost la început şi unde este locul Său de drept, viaţa ta ar fi dreaptă şi L-ai vedea pe Domnul şi atunci n-ai mai întreba: „Unde este Domnul?”.

Aţi devenit răi, de aceea întrebaţi: „Unde este Domnul?”.

Domnul este preabun, de aceea cei răi nu-L recunosc.

Domnul este prea transparent, de aceea cei prăfuiţi nu-L pot vedea.

Domnul este preasfânt, de aceea cei păcătoși nu-L recunosc.

Dacă nu sunt suficienţi oameni care să mărturisească numele Domnului, atunci Domnul Se va manifesta prin obiecte.

Dacă chiar şi stelele cerului uită numele Domnului, el nu va fi uitat de nenumăratele cete îngereşti din cer.

Cu cât e mai slabă mărturisirea numelui Domnului într-o parte, cu atât mai puternică este într-alta. Căci rostirea numelui lui Dumnezeu nu poate nici să scadă şi nici nu poate creşte. Dacă un izvoraş seacă, un altul va ţâşni şi aşa marea îşi menţine acelaşi nivel”.