Astăzi, oamenii nu se mai sfinţesc pentru că nu doresc, nu se silesc pe ei înşişi spre tot lucrul bun, nu mai iubesc pe Dumnezeu şi cele cereşti, şi nu păzesc poruncile Lui…

Cauza tuturor acestor lucruri se găseşte în noi înşine. Provine din dorinţele noastre deşarte, din nepăsarea noastră, din puţina credinţă în Dumnezeu şi în cele cereşti, din importanţa pe care noi o acordăm celor materiale şi celor lumeşti…

Membrii acestei generaţii pervertite şi viclene nu mai sunt fiii Lui Dumnezeu, ci, prin păcatele şi prin lipsa lor de pocăinţă, s-au făcut fii ai diavolului.

Citeşte şi:  "Dorite-s mai mult decît aurul, şi decît piatra scumpă mult, şi - mai dulci decît mierea şi fagurul", Tâlcuirea Psalmului 18, Fericitul Teodorit al Kirului

Neamul nostru, pentru ca să se ridice, trebuie, mai întâi, să renască moral, să înceteze stricarea şi paralizia moravurilor, să înceteze necuviinţa şi faptele păcătoase, să înceteze nedreptatea, lăcomia, impietatea şi blasfemia. Deschideţi şi citiţi în Istoria Bisericii, şi veţi vedea că, încă de la Facerea lumii, fiecare faptă de neascultare şi de încălcare a poruncii Lui Dumnezeu a primit pedeapsa cuvenită.

Citeşte şi:  Dacă ai mereu inima curată, Dumnezeu te va auzi oriunde şi oricând

Egoismul şi mândria constituie cauza tuturor păcatelor, a tuturor relelor, a tuturor ereziilor, a dezastrelor naturale, a suferinţei din lume, şi, dintre toate relele şi nenorocirile, cea mai mare o reprezintă îndepărtarea harului Lui Dumnezeu de la noi.

Cultura şi ştiinţa, lipsite de morală, de evlavie şi de virtute, sunt inutile şi chiar vătămătoare. Atunci, însă, când sunt completate de evlavie şi de virtute, atunci dau roade bogate.

Şi Biserica, dar şi societatea, şi cei ce le conduc, în zilele noastre dorm somnul greu al nepăsării şi al trândăviei, şi, dacă ei înşişi nu se trezesc, şi nu trezesc clerul şi poporul la pocăinţă adâncă, la lucrarea poruncilor Lui Dumnezeu, a virtuţilor şi a lucrurilor celor bune, vor da seama la Judecată şi îşi vor primi pedeapsa.

Citeşte şi:  Rucăciune a creştinilor ortodocşi pentru vremurile de acum

Două lucruri vor opri lumea din drumul către rău şi pierzanie, iar acestea sunt pocăinţa şi mânia Lui Dumnezeu. Din moment ce pocăinţă adevărată nu există, rămâne mânia Lui Dumnezeu şi milostivirea Lui pentru noi.

Părintele Filotei Zervakos