“Cand va fi sfarsitul lumii? Nu este gresit sa cercetezi semnele ca sa nu fii luat pe nepregatite[1]. Sfantul Calinic de la Cernica insusi se preocupa de aceasta si credea ca sfarsitul va veni in timpul vietii lui[2]. Si nici nu voia sa mai construiasca o noua biserica. Dar Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si Sfantul Nicolae i s-au aratat si i-a spus: sa construiasca biserica caci sfarsitul va fi in anul 1992. Adica de atunci vor incepe derularea acelor evenimente ale sfarsitului.

Si alti sfinti au indicat anul 1992 ca inceput al sfarsitului (Sfantul Nifon al Constantianei[3]). Decieste foarte, foarte probabil ca noi traim in vremurile de pe urma cand multe lucruri ale sfarsitului incep sa se petreaca in jurul nostru.

Daca e adevarat ca ne apropiem de sfarsitul lumii inseamna ca se apropie vremea pecetluirii finale.

Multi se vadesc a avea preocupare de a nu fi pecetluiti, dar fara sa mearga mai mult la Biserica, fara sa se ingrijeasca de sufletele lor sau macar sa paraseasca pacatele grele, dovedind prin aceasta nepasare atat in problema mantuirii, cat si in cea a pecetluirii.

Problema pecetluirii exterioare pare a fi o adevarata problema globala preocupand de-a valma pe catolici,  protestanti, ortodocsi,  atei, yoghini,  etc.  Dar problema pecetluirii interioare este numai problema noastra, a ortodocsilor.

Pecetea crestinilor, spune Biserica,este Duhul Sfant, iar pecetea celorlalti este tot duh, dar duhul desertaciunii, duhul lumesc, duhul antihristic. Sfantul Apostol Pavel spune: Dumnezeu

“Care ne-a pecetluit pe noi si a dat arvuna Duhului in inimile noastre”(2 Corinteni 1, 22) si la fel se zice la slujba botezului.

Caci cati sunt manati de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu (Romani 8, 14) .

Daca cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui (Romani 8, 9).

Pecetea crestinilor este Duhul Sfant, iar pecetea lui antihrist este duhul lumii.

Sfantul Ignatie Briancianinov spune:

“Precum duhul lor se afla in stare de vrajmasie fata de Hristos, in aceeasi masura se afla in impartasire cu antihrist. Cei manati de duhul lui antihrist il leapada pe Hristos, l-au primit pe antihrist cu duhul lor, au intrat in impartasire cu el, s-au supus si s-au inchinat lui in duh, recunoscandu-l drept dumnezeu al lor.

Drept aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amagire, ca ei sa creada minciunii, ca sa fie osanditi toti cei ce n-au crezut adevarul, ci au binevoit intru nedreptate (2 Tesaloniceni 2, 11-12).”

Pricina lepadarii iudeilor de Mantuitorul a fost viata lor imorala, atat particulara cat si obsteasca, ce nu era altceva decat o necontenita incalcare a legii lui Dumnezeu: sa departam de la noi pricina lepadarii ca sa nu cadem in lepadare.

De cate ori pacatosul se invoieste cu pacatul de care s-a impatimit, spune sfantul Tihon de Zadonsk, de tot atatea ori se leapada cu inima de Hristos: de cate ori implineste pacatul cu fapta, de tot atatea ori aduce jertfa idolului.

Vietuirea statornica in pacat este lepadare statornica de Hristos, chiar daca ea n-a fost rostita cu limba si cu buzele. Dar vai! Ea e deja rostita, a inceput demult a fi rostita. Nu pot buzele si limba sa nu arate lepadarea si apostazia tainica a inimii: ele o graiesc parca fara voie“[4].

Nu putem vorbi despre pecetluirea finala, exterioara, daca nu vorbim de pecetluirea interioara, in duh. Pecetluirea exterioara este faza finala in care majoritatea oamenilor sunt deja pecetluiti interior prin modul lor de viata si umpluti si animati preponderent de duhul desertaciunii. Pecetluirea interioara premerge pecetluirea exterioara.

Trebuie sa ne intemeiem pe lucrarea interioara si asa vom avea spor si in cele din afara. Trebuie sa punem temelia pe piatra nu pe nisip (Matei 7, 24-27).

Spune Sfantul Ioan Gura de Aur:

“Domnul numeste piatra taria invataturii Sale. Poruncile Sale sunt mai tari decat piatra si-l inalta deasupra valurilor pe cel ce le indeplineste. Cel care le pazeste cu strasnicie nu biruie numai pe oamenii care ii fac rau, ci si pe demonii care uneltesc impotriva lui“[5].

Iar in alta parte spune:

“Cand a vorbit de cele ce spurca pe om si cele ce nu spurca pe om (Hristos), face deosebirea intre ce-i curat si ce-i necurat si arata ca in chip necesar curateniei celei dinauntru ii urmeaza curatenia dinafara. Contrariul e cu neputinta”[6].

In acelasi timp avand credinta si nadejde in Dumnezeu stim ca vom primi putere sa biruim aceasta ispita ca si orice alta ispita. Si ispita nu este peste puterile noastre.

“Nu va lasa Dumnezeu sa fie cineva ispitit mai mult decat poate” (I Corinteni 10, 13).

Aceasta va fi valabila si in vremea pecetluirii finale. Deci crestinii care vor voi si se vor sili vor fi biruitori. Oricat de fara scapare pare a fi capcana care se intinde imprejurul nostru ea se va fisura in multe locuri si in final se va narui cu totul. Pus in practica planul lui antihrist va avea multe fisuri. Numai Dumnezeu face lucrurile desavarsite. Mergand pe calea aratata de Dumnezeu nu putem fi decat biruitori chiar daca din afara, judecand dupa criteriile lumii, vom parea invers.

Pecetluirea exterioara va fi legata de stiinta, cultura si tehnologie. Pecetluirea insasi va fi prezentata probabil ca o participare la un maret experiment stiintific si ca un act de cultura. Iar cei obisnuiti sa dea intaietate stiintei si tehnologiei in viata lor, in virtutea obisnuintei, vor primi aceasta pecetluire fara nici cea mai mica impotrivire.

Increzandu-se in stiinta si venerand cultura umana ei sunt deja apostati. Chiar daca ar scapa de pecetluirea exterioara, ei au oricum pecetluirea interioara.

In Biserica Ortodoxa se stie ca pecetea crestinilor este harul Duhului Sfant. Iar pecetea celorlalti este tot duh, duhul lumii. Duhul lumii este cladit si impletit cu stiinta si cultura lumeasca.

Asa cum bastinasii din America centrala au fost amagiti cu bucati de sticla colorata si alte nimicuri pentru a li se lua aurul, crestinii sfarsitului sunt amagiti de aparatura cu leduri colorate, secvente video si spectacole de muzica si lumini si altele de acelasi fel, pentru a le rapi si inlocui cu „altceva” credinta, nadejdea si dragostea de Dumnezeu.

Chiar daca Sfantul Ioan Evanghelistul nu ar fi scris in Apocalipsa despre pecetea lui antihrist, o parte din adevaratii crestini tot ar fi scapat de pecetluire. Cum ar fi scapat?Ar fi scapat fiind ghidati si povatuiti de poruncile evanghelice. Ar fi urmat adica saracia si s-ar fi departat de locurile unde este bogatie, ar fi cautat pacea si s-ar fi departat de tot ceea ce-i tulbura, ar fi cautat evlavia si ar fi iesit ca din Egipt din locurile unde imparateste si lucreaza desertaciunea.

Sfantul Ioan Evanghelistul vorbeste despre pecete in Apocalipsa pentru ca Dumnezeu vrea sa smulga si sa mantuiasca mai multi oameni. In preajma sfarsitului se vor inmulti ajutoarele pentru cei ce vor sa se mantuiasca tocmai pentru a se mantui cat mai multi.

“Ci odata cu ispita va aduce si scaparea din ea, ca sa puteti rabda (1 Corinteni 10, 13)”.

Chiar daca situatia va parea disperata, Dumnezeu va da izbavirea, care va aparea, in final, cu atat mai minunata pentru prietenii Lui si mai zdrobitoare pentru vrajmasii Lui. Amin!”

[1] Spune Sfantul Teofan Zavoratul: Moartea tot o mai asteapta cate unul; dar ziua Domnului, mai nimeni…Dar nu este mai bine, sa asteptam, ca sa nu fim prinsi pe nepregatite? (Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an, Editura Sofia, 1999, pag.23-24)

[2] Viata, povatuirile si testamentele sfintilor stareti Gheorghe si Calinic de la Cernica, Editura Deisis, Sibiu, 1999, pag. 159

[3] Sfantul Nifon al Constantianei, Un episcop ascet, Editura Manastirii Sihastria, 2004, pag.89

[4] Sfantul Ignatie Brianceaninov, Predici la Octoih, Editura Sofia si Editura Cartea Ortodoxa, 2005, pag.94

[5] Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii la Matei, Scrieri PSB 23, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, 1994, pag.314

[6] Idem, pag.830

(din: Parintele Spiridon, Duhul desertaciunii si pecetea interioara, Editura Cartea Ortodoxa, 2014)