Una dintre cele mai delicate dar, tototdată, importante probleme din biserică este și deosebirea dintre esența lui Dumnezeu și energiile Sale.

Pentru că Dumnezeu este necreat, creator și mai presus de orice, acest lucru implică faptul că, teoretic, creatura – mai ales datorită faptului că se află în stare de cădere – se află pe un plan existențial cu totul diferit și deci, nu poate să aibă părtășie de Dumnezeu, Acesta fiind total de neajuns.

Cu toate acestea experiența arată prezența iubitoare a lui Dumnezeu în viața de zi cu zi, experiență validată în Biserică în decursul timpului. Dincolo de asta, problema este capitală pentru că datorită faptului că suntem chip și asemănare a lui Dumnezeu, ținta noastră este arhetipul nostru – adică Dumnezeu. Deci scopul nostru este îndumnezeirea: să devenim dumnezei, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Cum împăcăm cele două planuri?

Esența lui Dumnezeu și energiile Sale

Adevărul este că există o deosebire negrăită în Dumnezeu între esența Sa care este total de neajuns, perfect incomunicabilă și energiile (harul, lucrările) Sale care sunt perfect comunicabile, fără însă a zdrobi libertatea ființelor inteligente.

Esența Sa definește ceea ce Dumnezeu este, pe când energiile lui Dumnezeu reprezintă ceea ce Dumnezeu face.

Dacă în cazul lucrurilor create esența unei creaturi este ruptă de ceea ce creatura face, la Dumnezeu, datorită perfecțiunii Sale și a simplității Sale mai presus de orice limitare, și esența și energiile Sale sunt tot Dumnezeu.

Sfinții Părinți de multe ori explică acest lucru printr-o imagine care, chiar dacă nu poate cuprinde în întregime realitatea, totuși ne dă o idee care ne apropie de ceea ce se întâmplă: după cum focul este total de neajuns în nucleul său, în esența sa, însă este comunicabil în energia sa – în căldură și lumină – la fel și Dumnezeu este de neatins în esența Sa însă perfect comunicabil în energiile Sale.

Bazat pe Sfântul Grigore Palama