Ispitele sunt îngăduite ca să ni se descopere patimile ascunse, ca să ne luptăm cu ele şi să ne tămăduim sufletele. Sunt şi ele un semn al milei dumnezeieşti. Pentru aceasta, lasă-te cu încredere în mâinile lui Dumnezeu şi cere ajutorul Lui, ca să te întărească în nevoinţa ta.

Dumnezeu ştie cât poate răbda fiecare dintre noi şi îngăduie ispitele după puterea noastră
Nădejdea în Dumnezeu nu poate sfârşi niciodată în deznădejde. Ispitele aduc smerita cugetare. Dumnezeu ştie cât poate răbda fiecare dintre noi şi îngăduie ispitele după puterea noastră. Însă trebuie ca şi noi să fim cu luare-aminte, ca să nu intrăm singuri în ispită.
Încredinţaţi-vă lui Dumnezeu cel bun, cel tare, cel viu şi El vă va povăţui la odihnă. După încercări urmează bucuria duhovnicească. Domnul ia aminte la cei ce rabdă încercările şi întristările pentru dragostea Sa. Aşadar, nu vă împuţinaţi cu sufletul şi nu vă temeţi!
Sfântul Nectarie al Pentapolei, Învăţături, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2009, p. 17
Amin!
Dumnezeu stie e adevarat dar Dumnezeu are păstori pentru turna lui și aceștia trebuiau sa-si dea viata pentru a apăra oile omorât in plandemie . Si ce au făcut sinoidalii ??? Nimic . Cu excepția a doar cățiva restul indiferent de sigla au luat poziția strutului.
Doamne ajuta amin
Amin! Doamne ajuta!
Doamne ajuta.Amin
Amin!Mulțumesc Doamne🙏🙏🙏
Amin doamne ajuta
Amin
Doamne ajută! Amin!
Doamne ajuta tuturor și nouă Amin
SLAVĂ ȚIE DUMNEZEULE, SLAVĂ ȚIE! ÎN NUMELE TATĂLUI ȘI AL FIULUI ȘI AL SFĂNTULUI DUH,ACUM ȘI PURUREA ȘI ÎN VECII VECILOR! AMIN
Doamne ajuta amin 🙏🙏🙏
Amen 🙏 🙏 🙏 🙏
🙏🙏🙏
Doamne-ajută Amin
Amin❤️❤️🙏🙏
DOAMNE AJUTA NE AMIN !
Doamne ajuta
Doamne ajuta amin
Ámen
Doamne ajuta. Amin. Mulțumesc doamne. Amin. Mulțumesc Măicuța Sfânta. Amin
Doamne ajuta .
Amin
AMIN
Doamne ajuta amin
Doamne îți mulțumesc pentru tot ajutorul amin
Amin …
CrankShaft
Doamne ajuta amin 👏
Amin
EU M-AM INCREZUT IN DUMNEZEU SI AM VAZUT CA NUMAI HOTII, CRIMINALII , EXCROCII , NETREBNICII, ANALFABETII SI ALTE SCURSURI AU FOST APARATI DE DUMNEZEU
Doamne ajuta amin ❤️❤️
Doamne ajuta Amin
adevarat. doamne ajuta tuturor
Amin
Doamne ajuta! AMIN ! 😔🙏😔🙏😔🙏😔🙏
Amen
Doamne ajută! Amin!
Доамне ажутэ. Амин.
Amin
Doamne. Ajută. Amin !
Amin !
Mulțumesc Doamne de toate… iartă ne și ajutane…Amin…
Doamne ajuta
Amin
Amin
Doamne ajută ne pe toți Amin
Doamne ajuta Amin
Amin
Doamne ajuta
când ai iq40 crezi orice tâmpenie !!
🙏
Amin
Slava Tie Doamne Slava Tie .
Amin
Amin
Slavă și Glorie Domnului nostru Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru, Amin 🙏😇
Marian Anghelescu Felicitări pentru tine 🤝 🇹🇩🇹🇩🇹🇩
Fondatorul agenției FedEx Express 🌹 a ales numele tău securizat de Facebook printre câștigătorii Loteriei. Ai fost ales să câștigi *350.000 €* 🇹🇩🇹🇩🇹🇹🇹🇹🇹🇩🇹🇩. deci, dacă chiar vrei să câștigi un premiu, dă clic pe acest link 👇👇👇https://wa.me/message/AXZHN57TVTMAB1
Amin Slava bunului Dumnezeu!
Amin
Amin
DOAMNE AJUTANE AMIN AMIN AMIN
Doamne ajuta
Amin
Doamne miluieste-ne .
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta
Doamne ajută -ne AMIN! Doamne Îți Mulțumim AMIN AMIN AMIN!
Doamne ajută-mă Amin
Amin
Amin!
Doamne ajuta
Doamne ajuta Amin
Amin!
A-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă a ajunge să găsești acea putere și prezență pe care Dumnezeu
le-a plasat în tine, pentru că numai aici vei simți și vei experimenta rezonanța, puterea și scopul
care sunt adevăratul conținut și direcția vieții tale. Căci cine ești cu adevărat este determinat
de Cer și nu de lume. Ceea ce ești aici să faci cu adevărat este determinat de Cer și de cei care
te-au trimis aici, nu de lume și de toate evenimentele și influențele, puterile și presiunile ei circumscrise.
Nu credeți că sunteți neputincios în fața Intervenției, pentru că aceasta reprezintă persuasiunea și
exploatarea de către Intervenție a lipsei dumneavoastră de încredere în sine.
Nu credeți că Intervenția va salva omenirea, pentru că atunci cadeți sub seducția Intervenției —
o seducție care vă va răpi tot ceea ce este valoros în viața voastră.
Există o deznădejde tot mai mare în lume. Oamenii își pierd credința, dacă au avut vreodată credință
în ei înșiși și unul în altul. În acest mediu de dificultate și deznădejde, puterile străine își
pot câștiga marele avantaj aici.
Exersează-ți voința ca să nu fii dominat sau convins, iar Intervenția nu are nicio putere aici.
Trebuie să se retragă și să caute să câștige avantaj aici prin alte mijloace.
Doamne ajuta
Doamne ajutane amin
Domne ajută
Doamne ajuta AMIN
DOAMNE AJUTA
Doamne ajuta! Amin 🙏
Doamne ajuta Amin!
AMIN!
Doamne ajută! Amin!
Slavă ție Doamne ,Slava ție Doamnezeul nostru Amin Amin Amin
Amin
Doamne ajută-ne si ne iartă! Amin!
Slavă ție doamne ajută tuturor și la familia mea amin amin
Amin
Doamne ajuta amin
Amin
Doamne Ajută Amin
Doamne ajuta. AMIN !
Slava lui Dumnezeu pentru tot! 🙏🙏🙏💖
Amin
Amin Doamne ajuta
AMIN!!!
Doamne ajuta Amin
Amin
Amin
Doamne ajuta ne te rog AMIN
Doamne ajută. Amin.
D_zeu no să-ți dea niciodată mai mult decât poți duce,.
Doamne ajuta Amin
Amin
Doamne am nevoie de tine Amin
Amin!
Amin
Amin
SLAVĂ ȚIE DOAMNE, SLAVĂ ȚIE!
Doamne Ajuta Amin
amin amin amin amin amin amin amin amin amin amin amin amin amin amin doamne ajuta amn
Amin!
Amin
🙏🌈🌹😭 amin amin amin amin
Corect Amin
Amin!Amin!Amin!
Amin Doamne-ajută
Amin!
Amin!
Amin🙏🙏🙏
Doamne Maică sfântă Ajuta Amin Amin
Doamne ajuta ne Amin
Amin!
Doamne ajută Amin
AminDoamne ajută mă amin
Doamne ajuta Amin
Slavă ție doamne Isuse ptr toate ce ne dai Amin 🌹
Amin!
Doamne sa nuti intorci fata dela noi amin
Doamne ajută
Amin
Doamne ajuta Amin
Doamne Ajuta Amin
Sa ne ajute Dumnezeu la toată lumea
Amin.
Slavă ție Dumnezeule NOSTRU AUTOPUTERNIC pentru toate ce ne dăruiește zi de zi Doamne ajuta pe toată lumea AMIN!
Amin
DOAMNE AJUTA
Doamne ajuta amin
Cred doamne ajută necredinței mele
Doamne ajută Amin
Doamne ajuta amin
Doamne ajutã ne. Amin.
Doamne ajută ne!!
Amin amin amin amin măicuță sfântă doamne ajuta ne la toată lumea și lti mulțumesc pentru tot ce faci pentru noi toți păcătoșii amin amin amin amin amin amin
Doamne ajuta Amin
Amin
Amin
Doamne ajuta !
Luminita Predoiu Bravo, dragă câștigătoare, felicitări 🤝
Tocmai ați știgat un packet of intr-o pungă uriașă a lui SUA 🇱🇷 pe care și arate poziția guvernului 🚚, așa că, dacă sunteți interesat, încercați și se alătură.
👇👇👇👇👇👇👇👇 https://wa.me/message/WIX7JLVAGVPAJ1
Să i bag pula în gură lu dumnezeu
Să mă piși pe numele lui
Asta că ține în brațe oameni răi
Slava tie doamne amin
Nela Frăţilă Bravo, dragă câștigătoare, felicitări 🤝
Tocmai ați știgat un packet of intr-o pungă uriașă a lui SUA 🇱🇷 pe care și arate poziția guvernului 🚚, așa că, dacă sunteți interesat, încercați și se alătură.
👇👇👇👇👇👇👇👇 https://wa.me/message/WIX7JLVAGVPAJ1
Dar in evanghelia lui iacov cap 1 vs 13 si 14 oare ce scrie acolo ? Explicati la cei care va asculta
Doamne ajuta te iubesc tata
Doamne ajuta amin
Doamne ajută Amin
Doamne ajuta Amin
🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Doamne ajută ! Amin !
DOAMNE AJUTA CU SĂNĂTATE LA TOATA LUMEA AMIN
Amin
Mulțumesc Doamne Amin
Amin
Doamne ajuta!!!🙏🙏🙏
Doamne ajutane
Doamne ajuta !
Daaa ! … dar tot Dumnezeu … ne învață să ÎL rugăm să nu ne încerce cu Mânia Lui , deoarece … câteodată … Fii Lui Cei înşelători … îi iau Locul … şi îl pot ține pe om în greutăți … mult şi bine … , fiindcă Ei încă se ceartă cu Dumnezeu pe ideia , gen :
” Păi dacă omul ăsta nu poate să-mi neutralizeze greutățile ce i le pun în cârcă , atunci : … Cum să mă uit la el ca şi la egalul Meu sau fratele mai mic , … şi nu ca la o slugă ? ” ,
… datorită Sindromului Stokcholm al Dominației de care Ei ar suferii ,.Sindrom ce-i imbâxit de scuzele Puterii de Creație ce îl face a fii inexistent iar pe cei ce l-ar observa îi face a părea nebuni şi îndărătnici .
Amin ! Doamne ajuta !
Eu sm pierdut o sarcins l 5 luni si asa de mult doare am totate starile
Slavă ție doamne slavă ție dumnezeul nostru
Domnea ajuta ne pe noi păcătoșii tai amin 🙏🙏🙏😘 🤗🤗🤗🤗🤗
Amin
Doamne ajută! Amin
Doamne ajuta ! Amin
Doamne ajuta Amin
Doamne ajută AMIN AMIN Doamne ajuta Amin Doamne
Amin
Slava Ție Doamne, Slava Ție Dumnezeule, iartă ne, ajuta ne l. Amin, Amin, Amin l
🙏
Doamne ajuta
Amin !
Slava lui Dumnezeu AMIN
Amin
Amin doamne ajuta
Doamne ajută Amin
🙏Slava Lui Dumnezeu pentru toate!🙏
Amin
Amin Doamne ajuta
Doamne ajuta-ne si ne iarta
Doamne ajuta Amin
Doamne dă-ne put curaj sa merg mai dep și cu bune și cu rele fiindcă tu ne ferest de cel rău slav fie num tau isus te iubim și te prim cu toată inima în viata noastră cine nu iub pe isus mare pac amin
Slavă Ție Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Dumnezeu și Maica Domnului sa ne ajute AMIN!
Amin , multumesc Doamne pentru aceasta zi de viata, multumesc Doamne pentru tot , Amin
Dumnezeu îngăduie ispitele ca să se distreze!
Dacă diavolul îi este dușman,de ce se sfătuiește mereu cu diavolul?!
Mihai Dascălu-Liricul bravo!
Iată gândire liberă.
Doamne ajută! Amin!
Doamne ajuta amin
Sa ne ajute Dumnezeu el Maica bună sipe noii păcătoșii robii săi Amin Amin Amin
Doamne ajuta tuturor
Amin !
Amin
Amin
Amin
DOAMNE DUMNEZEUL MEU IARTĂMI MIE PĂCĂTOASA TOATE CÂTE AM GREȘIT ÎN VIAȚA MEA ȘI AI GRIJĂ DE COPII MEI CĂ EI NU AU NICI O VINĂ.
Amin
Amin
Amin
Doamne ajuta amin
Amin. Doamne ajuta.
AMIN!
Diminua KAURILE CA SA VA PROSTEASCA PRECUM SI CEILALTI .
Amen🙏🙏🙏😇
Doamne ajută.
Amin
Doamne ajuta ne pe noi pacatosi Amin !
Amin
Doamne Miluieste ne pe noi Amin
Amin
Amin!
Amin
AMIN!
Doamne ajuta
Amin doamne ajuta!
Doamne ajuta ne pe noi toți păcătoșii! Amin.
Doamne ajuta! Amin!
Doamne ajuta amin 🙏❤️
Doamne iisuse miluiestene pe noi pacatosii amin
Amin
Amin doamne ajuta
Doamne ajuta Amin
Amin Doamne ajuta
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta Amin
🙏🙏🤗
Doamne ajuta amin
Amin
IARTA MĂ DOAMNE PE MINE PACATOASA IOANA SI FAM MEA MULTUMESC DOAMNE PENTRU TOT CEACE NEAI DARUIT SI NE DARUIESTIII IERTARE CEREM SI MINTUIRE IISUSE HRISTOASE ACUM SIN CEASUL MORȚII NOASTRE AMIN SLAVA TIE DOAMNE SLAVA TIE SF MĂICUȚĂ NOASTRA AMIN 😭😭❤🙏🙏🙏
Foarte adevărat doamne ajută Dumnezeu să ne binecuvânteze
Doamne ajuta
Doamne ajuta amin
AMIN
Doamne ai mila de noi păcătoșii AMIN
Amin
Doamne ajută sănătate Ștefăniță Ștefan Vasile Maria Răzvan amin
Doamne ajutane amin
doamne ajuta amin
Adevarat
Amin doamne ajuta la toată lumea asta doamne
🙏
@Doamne ajuta!Amin!
Amin!
Slavă ție Doamne Slavă ție
Slava ție doamne Amin DOAMNE ajuta tuturor
MULȚUMESC DOAMNE PENTRU TOATE.AMIN.
Doamne ajuta amin
AmonDoamneajita
Amin Amin Amin
Mulțumesc doamne pentru darul tău amin amin amin
AMIN
doamne ajuta amin🙏
Amin
Să ne ajute DUMNEZEU și MAICA bună și pe noi păcătoși robi săi AMIN AMIN AMIN
Slava tie doamne slava tie dumnezeul nostru
Iată-ne doamne
Amin Doamne
Amin
Amin doamne ajuta la toata lumea
Amin
AMIN AMIN AMIN
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta Amin
Amin
Amin
Amin
Doamne ajută.
Amin 🙏
Amin
Doamne ajuta amin amin amin
Doamne iartane slava ție amin
🙏🙏🙏👍🤗
Doamne ajuta Amin!
Doamne ajuta Amin.
AMIN!
Amin
Amin
Amin!
Slavă Ție Doamne, Slavă Ție Dumnezeul nostru!
Magda Selaru Amin
Cred Doamne, ajută necredinței mele!
Amin!
Binecuvintat este Dumnezeu care nu a departat rugaciunea mea si Mila lui de la mine Amin
Doinita Tomasciuc Amin
Doamne ajuta
Amin
Amin !
Doamne ajută,Amin!
Doamne ajuta ! Amin !
AMIN AMIN AMIN DOAMNE AJUTA
Amin
Amin
Amin 🙏
Nu știu dacă știe Domnul Dumnezeu să treacă prin încercări multiple măsura de rezistență în fiecare dintre noi fiindcă sunt destule cazuri în care cei încercați își pierd răbdarea și se omoară ba chiar își omoară întreaga familie aș vrea să cred că nu sunt îngăduite de Dumnezeu aceste încercări ci mai degrabă de Satana datorită împrejurărilor și lipsei de credință în cele mai multe cazuri și sunt o pildă pentru aceia care cunosc aceste cazuri însă nu le luăm ca atare și de aceea se repetă !
Sa atingă pământul cei ce citesc și să-l facă sa se cutremure ei după cum scriu alți și citesc alti, ai ca doar, sasi arate valorile, lor,
Amin
Amin
Doamne ajuta Amin
Amin
Amin
🙏🙏🙏