Asa cum olarul isi pune vasele in cuptor si le arde cu masura – nu mai mult, pentru ca nu cumva, arse fiind mai mult decit trebuie, sa se sfarime, si invers, nici mai putin, ca nu cumva, raminind necoapte, sa se strice -, si argintarul, si aurarul pun foc cu masura – caci daca este prea mult foc se pierde aurul sau argintul si se fac ca apa si se nimicesc.

Iar daca mintea omeneasca stie sa masoare poverile animalelor – stiind puterea fiecarui animal, cit poate sa poarte in functie de poverile animalelor -, cu atit mai mult Dumnezeu stie cit pot purta vasele oamenilor, si atit lasa si puterea potrivnica sa se razboiasca felurit pe oameni.

Citeşte şi:  Relatarea unui ateu despre cum acesta a devenit preot

Si asa cum pamintul este fie tare, fie moale, iar unul foloseste la sadirea viei, iar altul este potrivit pentru semanarea griului si orzului, asa de diferite sunt si paminturile inimilor si ale voirilor oamenilor – tot astfel si harismele se dau de sus.

Unuii se potriveste invatatura cuvintului, altuia discernamintul, altuia harismele tamaduirilor. Stie Dumneze cine si cit poate sa iconomiseasca aceste harisme si astfel da harisme in chip felurit. La fel si in razboaie, cu o anumita masura, in functie de cit pot oamenii sa primeasca si sa rabde, atita lasa puterea potrivnica sa lupte impotriva lor.

Citeşte şi:  Răul nu rămâne doar în inimă, ci caută să se răspândească

Cuvinte ascetice si epistole, Cuvantul al 7-lea, pag. 235