Dumnezeu va arunca departe tot ceea ce nu este corect, precum ochiul aruncă orice gunoaie din el. Diavolul lucrează, dar lucrează şi Dumnezeu şi valorifică răul, transformându-l în bine.
De pildă, unii oameni sparg plăcile, dar Dumnezeu le ia şi face din ele un mozaic frumos. De aceea nu vă necăjiţi nicidecum, deoarece deasupra a toate şi a tuturor este Dumnezeu, Care stăpâneşte peste toate şi va aşeza pe fiecare pe scăunelul său ca să dea răspuns de ceea ce a făcut, când îl va şi răsplăti potrivit cu cele făcute.
Vor fi răsplătiţi cei ce au ajutat o situaţie şi va fi pedepsit cel ce face răul în cele din urmă, Dumnezeu va pune lucrurile la locul lor, dar fiecare dintre noi va da socoteală pentru ceea ce a făcut în aceşti ani grei, prin rugăciune, prin bunătate.
Astăzi unii încearcă să dărâme credinţa, de aceea iau încet-încet câte o piatră, ca să prăbuşească clădirea credinţei. Însă cu toţii suntem responsabili pentru prăbuşirea aceasta. Nu numai aceia care iau pietrele, ci şi cei care vedem că se dărâmă şi nu încercăm să o sprijinim. Cel care împinge la rău pe altul, va da şi el socoteală lui Dumnezeu pentru aceasta. Dar, şi cel de alături va da socoteală, pentru că a văzut pe acela că face rău aproapelui său şi nu a reacţionat.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, Volumul 2, Trezvie duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2011 – fragment
Amin!
Amin 🙏🙏🙏
Amin!
Amin
Amin.